Motoarele avionului Boeing prăbușit în Marea Java funcţionau când aparatul a lovit apa, confirmă "cutia neagră"
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Motoarele avionului Boeing prăbușit în Marea Java funcţionau când aparatul a lovit apa, confirmă "cutia neagră"

GALERIE
Boeing, indonezia
  • Boeing, indonezia
- +

Anchetatorii indonezieni au anunţat vineri că au putut extrage înregistrările uneia dintre cutiile negre ale unui Boeing care s-a prăbuşit în mare cu 62 de persoane la bord, informează Agerpres, care citează Reuters şi France Presse.

Înregistrările "sunt în stare bună şi acum examinăm datele", a declarat Soerjanto Tjahjono, şeful Comitetului naţional pentru siguranţa transporturilor (KNKT), care participă la investigarea cauzei accidentului.

Anchetatorii indonezieni au descărcat cu succes informaţiile înregistratorului de date de zbor (FDR) al avionului companiei Sriwijaya Air prăbuşit în mare săptămâna trecută, a precizat vineri KNKT.

FDR "are 330 de parametri şi toţi sunt în bune condiţii", a explicat KNKT într-un comunicat, referindu-se la datele disponibile.

Parametrii sunt o referinţă la cantitatea de date înregistrate de la diverse sisteme de aeronave, inclusiv traseul de zbor, viteza, puterea motorului şi configuraţiile voleţilor.

Zborul SJ 182 s-a prăbuşit în Marea Java după câteva minute de la decolarea din Jakarta cu 62 de persoane la bord pe 9 ianuarie, distrugând Boeingul Co 737-500 vechi de 26 de ani.

KNKT a declarat că datele FDR confirmă că ambele motoare ale avionului funcţionau când aparatul a lovit apa, aşa cum s-a constatat mai devreme pe baza examinării epavei.

Operaţiunea de căutare în mare a celeilalte "cutii negre" a avionului, înregistratorul de voce din cabina de pilotaj, continua vineri.

KNKT intenţionează să difuzeze un raport preliminar în termen de 30 de zile de la prăbuşirea avionului în conformitate cu standardele internaţionale, a declarat şeful agenţiei joi pentru Reuters.

Accidentul companiei Sriwijaya este cea mai mare catastrofă aeriană produsă în Indonezia din octombrie 2018, când 189 de persoane au fost ucise la bordul unui Boeing 737 MAX al Lion Air care s-a scufundat în Marea Java la scurt timp după decolare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Alexandru LĂZESCU

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Îndoiala şi spiritul critic nu mai sunt la modă. Un curent dominant în mass media şi pe reţelele sociale cultivă intoleranţa faţă de punctele de vedere care se abat de la cele considerate acceptabile, „corecte”, adesea, în mod ironic, „în numele ştiinţei”.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Liviu Suhar

Nichita DANILOV

Liviu Suhar

Senzaţia pe care o încearcă spectatorul privindu-i tablourile e una stranie. Cufundate într-o tăcere ce trece dincolo de cotidian, proiectându-şi umbra lăuntrică în spaţiul ancestral, obiectele par să comunice între ele într-un limbaj mut, prin intermediul ultrasunetelor transpuse într-o partitură muzicală. Tăcerea lor e înşelătoare.

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Dana ȚABREA

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincţia dintre sferele publică şi privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidenţa fiecăreia dintre ele sunt diferite şi, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal şi ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziţie ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiţie familia presupune spaţiul privat şi discreţia, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli şi norme care ţin de sfera publică.

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Michael ASTNER

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Acum trei ani, la început de martie - eram în drum spre Bucureşti (cu trenul) - m-am trezit cu un mesaj de la o persoană necunoscută, dar cu acelaşi nume de familie. Am avut o conversaţie ciudăţică pe messenger cu femeia în cauză, apoi am uitat de discuţie. 

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.