Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Naţionala masculină de baschet a României a învins fără probleme selecţionata Slovaciei, cu scorul de 85-68 (26-9, 24-23, 14-22, 21-14), sâmbătă seara, în Sala Olimpia din Ploieşti, în Grupa F a precalificărilor pentru FIBA EuroBasket 2021. Tricolorii au obţinut a doua victorie consecutivă, după 85-70 cu Cipru, în deplasare. Echipa antrenată de Tudor Costescu a început în forţă şi avea un avans de 17 puncte după primul sfert, iar la jumătatea meciului îşi consolidase avantajul. Sfertul al treilea a aparţinut oaspeţilor, dar tricolorii au refăcut ecartul, câştigând fără emoţii. Cei mai buni jucători ai echipei României au fost Giordan Watson, cu 19 puncte, 6 pase decisive, şi Emanuel Căţe, cu 15 p, 15 recuperări. România ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de Slovacia, 3 puncte, Cipru, 2 puncte. România va juca următorul meci pe 17 august, acasă, cu Cipru, iar ultimul va fi pe 21 august, la Bratislava, cu Slovacia. Doar câştigătoarea grupei se va califica în faza următoare a preliminariilor.
Marc, transferat la FCSB
FCSB a anunţat, sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook, că a ajuns la un acord cu gruparea Concordia Chiajna pentru împrumutul cu opţiune de cumpărare a jucătorului Andrei Marc. „Sunt foarte bucuros că s-a realizat acest transfer, deoarece îmi doream foarte mult să ajung aici. Îmi doresc şi sper să fac o treabă cât mai bună alături de noii mei colegi şi să ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivele”, a declarat Marc pentru fcsb.ro. Fundaşul în vârstă de 26 de ani, care s-a antrenat sâmbătă alături de noii săi colegi, poartă tricoul cu numărul 73 şi a fost anunţat titular în meciul de ieri cu FC Voluntari.
Andone a marcat după un minut
Atacantul Florin Andone a marcat un gol pentru formaţia Brighton în meciul cu Watford, scor 3-0, din deplasare, din prima etapă din Premier League. Andone a intrat pe teren în minutul 64 şi a marcat în minutul 65. Celelalte goluri au fost marcate de Doucouré (autogol) şi Maupay.Alte rezultate: Bournemouth – Sheffield United 1-1; Burnley – Southampton 3-0; Bournemouth – Sheffield United 1-1; West Ham – Manchester City 0-5; Liverpool- Norwich 4-1; Crystal Palace – Everton 0-0; Tottenham – Aston Villa 3-1; Leicester City – Wolverhampton 0-0; Newcastle – Arsenal 0-1; Manchester United – Chelsea 4-0.
Medalii pentru tinerii canotori
România a cucerit o medalie de aur şi una de bronz, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori de la Tokyo. Florin Arteni-Fîntînariu şi Alexandru Gherasim au cucerit aurul la dublu rame masculin, fiind urmaţi de italieni şi germani .Patricia Cireş, Andrada Moroşanu, Gabriela Paraschiv şi Cosmina Podaru au obţinut bronzul la patru vâsle feminin, devansate de Noua Zeelandă) şi Germania. La patru rame feminin, România (Cristina Drugă, Laura Pal, Alexandra Ungureanu şi Damaris Lebădă) şi masculin (Ciprian Hison, Claudiu Neamţu, Gheorghe Morar, Toader Merilă, au obţinut locurile IV.
Liga a II-a, etapa a II-a
Rezultate înregistrate în partidele disputate în etapa secundă a Ligii a II-a: Farul Constanţa - Dunărea Călăraşi 1-0; FK Csikszereda - Metaloglobus Bucureşti 3-0; Ripensia Timişoara - Gloria Buzău 1-2; CS Mioveni - CSM Reşiţa 1-1; Pandurii Târgu Jiu - ASU Politehnica Timişoara 0-3; Daco-Getica Bucureşti - Turris Turnu Măgurele 0-3; Rapid - Concordia Chiajna 3-1; Sportul Snagov - FC Argeş 0-3; Universitatea Cluj - Viitorul Târgu Jiu 3-0. Petrolul Ploieşti - UTA este programată astăzi.
„Springboks”, campionii emisferei australe
Selecţionata Africii de Sud a câştigat, în premieră, turneul Rugby Championship, rezervat celor mai puternice echipe naţionale din Emisfera sudică, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 46-13, reprezentativa Argentinei, într-o partidă din ultima etapă a acestei competiţii, disputată sâmbătă la Salta. „Springboks” au în palmares un trofeu cucerit în urmă cu un deceniu în Tri-Nations, înainte de includerea Argentinei în această competiţie, care s-a transformat în Rugby Championship. Sud-africanii au devansat în ierarhia finală selecţionata Australiei, care a învins cu 47-26 puternica reprezentativă a Noii Zeelande, dubla campioană mondială en titre. Ediţia din acest an a Rugby Championship a fost redusă la doar trei etape, în loc de şase, din cauza Cupei Mondiale care va avea loc în Japonia, între 20 septembrie şi 2 noiembrie.
Celtic zbârnâie!
După un prim succes cu St Johnstone, scor 7-0, Celtic Glasgow, adversara echipei CFR Cluj în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, a obţinut o nouă victorie, scor 5-2, cu Motherwell, în campionatul Scoţiei. Vassbakk Ajer, Griffiths, Forrest, Edouard şi Christie au marcat pentru Celtic, în timp ce pentru Motherwell a punctat Donnely, de două ori. Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, miercuri, pe teren propriu, în compania echipei Celtic Glasgow, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Partida retur va avea loc marţi, de la ora 21.45.
Neymar, Domnul Problemă
Atacantul Neymar nu a fost convocat în lotul echipei Paris Saint-Germain pentru meciul cu Nîmes din cauza discuţiilor pe tema viitorului său, a anunţat directorul sportiv Leonardo. Acesta a precizat că sunt „discuţii mult mai avansate” cu mai multe cluburi, iar jucătorul nu va fi convocat până când nu va fi găsită o soluţie. În conferinţa de presă de dinainte de meci, antrenorul Thomas Tuchel a precizat că brazilianul „nu a încheiat antrenamentul de sâmbătă din cauza unei dureri la o gleznă”.
Mourinho s-a „transferat” la Sky
Sky Sports a anunţat, sâmbătă, că tehnicianul José Mourinho, care a pregătit ultima dată echipa Manchester United, se numără printre consultanţii postului de televiziune pentru noul sezon al Premier League. Mourinho s-a aflat pentru prima dată în studiourile Sky Sports duminică, cu ocazia meciului Manchester United – Chelsea. Alţi consultanţi ai Sky Sports sunt Gary Neville, Jamie Carragher, Graeme Souness şi Jamie Redknapp. Mourinho a plecat de la Manchester United în decembrie 2018. De atunci, el a colaborat cu posturile RT şi BeIN Sports.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
3 mituri despre videochatul în Iași. Ce este și ce nu este jobul ăsta (P)
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.