anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Multe și mărunte: Hagi se retrage de la FC Viitorul

GALERIE
hagi-ciudos
  • hagi-ciudos
- +

Gheorghe Hagi a anunţat, ieri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FC Viitorul, că a decis să se retragă din funcţia de manager al echipei constănţene. Hagi a precizat că va rămâne în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde va coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori. „Împreună cu preşedintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanţa, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-şi cunoaşte echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, este comunicatul semnat de Hagi. El nu a precizat motivul hotărârii sale dar cel mai probabil el este deranjat de acuzele unor oameni din lumea fotbalului, inclusiv mass-media, vizavi de modul în care Viitorul a gestionat finalul play-out-ului.

Cinci românce la Palermo

Trei jucătoare române de tenis, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Patricia Ţig, au intrat direct pe tabloul principal de simplu al turneului de la Palermo, dotat cu premii totale de 163.103 euro, primul care se desfăşoară în circuitul WTA după întreruperea sezonului în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus. Sorana Cîrstea va juca în primul tur contra italiencei Sara Errani, beneficiara unui wildcard, Begu o va înfrunta în manşa inaugurală pe germanca Laura Siegemund, iar Ţig va primi replica favoritei numărul patru, Anett Kontaveit (Estonia). Croata Petra Martic este principala favorită a competiţiei. În calificări, Gabriela Ruse şi Laura Paar au obţinut victorii în primul tur şi şi-au asigurat fiecare 758 euro şi 10 puncte WTA. Ruse a trecut sâmbătă seara cu 7-5, 6-2 de italianca Dalila Spiteri, iar Paar a întrecut-o pe olandeza Bibiane Schoofs cu 6-2, 1-6, 6-2.

 

Destinaţie surpriză pentru Tamaş

Clubul Universitatea Cluj a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat pe fotbalistul Gabriel Tamaş. Contractul fundaşului este valabil un sezon (2020/2021). “Sunt încântat de venirea la „U”. Am ales acest club în primul rând pentru fani, am văzut ce atmosferă pot face, este ceva unic în România. M-a atras faptul că aici este un club de tradiţie, cu o istorie atât de lungă. Potenţialul acestei echipe este uriaş şi pot spune că FC Universitatea Cluj merită să ajungă iar sus, în prima ligă, acolo unde îi este locul, iar la asta vreau să contribui şi eu. Mi-ar plăcea să mă retrag din fotbal de la „U”, ar fi un lucru frumos”, a declarat Tamaş, care a jucat ultima dată la Astra Giurgiu.

 

Hamilton câştigă cursă după cursă

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, ieri, pe circuitul de la Silverstone, Grand Prix de Formula 1 al Marii Britanii, a patra etapă a Campionatului Mondial de F1. Hamilton a trecut linia de sosire cu pană. Pentru britanic este al şaptelea succes la Silverstone şi al treilea consecutiv din actualul sezon de F1. Pe locul doi s-a clasat Max Verstappen (Red Bull Racing), iar pe trei a terminat Charles Leclerc (Ferrari). Top 10 este completat de Daniel Ricciardo (Renault), Lando Norris (McLaren), Esteban Ocon (Renault), Pierre Gasly (AlphaTauri), Alexander Albon (Red Bull Racing), Lance Stroll (Racing Point) şi Sebastian Vettel (Ferrari).Etapa următoare, 70th Anniversary Grand Prix, se va desfăşura în 9 august, tot la Silverstone.

Arsenal a câştigat FA Cup

Arsenal a cucerit Cupa Angliei la fotbal, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe Chelsea cu scorul de 2-1 (1-1), în finala desfăşurată pe Stadionul Wembley din Londra, fără spectatori. Derby-ul londonez a fost adjudecat de „tunari”, graţie dublei reuşite de gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang ('28 - penalty, '67), după ce Chelsea a deschis scorul prin americanul Christian Pulisic ('5). Echipa antrenată de Frank Lampard a terminat meciul în inferioritate, croatul Mateo Kovacic fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben în min. 73. Arsenal deţine recordul de trofee în Cupa Angliei, acesta fiind al 14-lea. Victoria „tunarilor” este sinonimă şi cu calificarea în Europa League.

Zenga pleacî de la Cagliari

Tehnicianul Walter Zenga va părăsi gruparea Cagliari, iar, sâmbătă seară, a fost ultimul meci, pierdut, scor 0-3, cu AC Milan. „Preşedintele a decis schimbarea mea şi este dreptul lui să acţioneze pentru binele echipei. Personal nu am nimic să-mi reproşez, era complicat să fac mai mult în aceste condiţii. Vreau să mulţumesc tuturor: de la conducători la masori, dar mai ales băieţilor, care mi-au permis să trăiesc o experienţă pe care nu o voi uita niciodată”, a declarat Zenga.Antrenorul Walter Zenga a fost numit, la 3 martie, la conducerea tehnică a echipei Cagliari. Zenga, 59 de ani, l-a înlocuit pe Rolando Maran.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Costel Alexe şi lecţia alegerilor de duminică

Cosmin PAȘCA

Costel Alexe şi lecţia alegerilor de duminică

Cea mai importantă concluzie a alegerilor din weekend este că PNL împreună cu USR PLUS l-ar fi învins pe Chirica dacă ar fi semnat din timp un acord politic. Ar fi câştigat Primăria fără să „livreze” un candidat extraordinar, fără bani publici aruncaţi de Guvernul Orban în campanie, fără cine ştie ce val de emoţie care să mobilizeze tinerii la urne.

Filmuletul zilei

opinii

Zgripţurisme

Codrin Liviu CUȚITARU

Zgripţurisme

„Domnule profesor, eu nu sunt, cu adevărat, politicos şi nici măcar influenţat de retorica rusofonă (unii cred că aş trăi sub umbrela discursului bombastic răsăritean, din unghiul formaţiei mele profesionale!). Ca să fiu sincer până la capăt, eu rămân numai precaut în eschiva mea ceremonioasă. Mă apăr deci prin intermediul formulelor supradimensionat-politicoase. De trădare, de dezamăgire, de vulgaritate, de intruziune.”

Politica monetară de la convenţional la neconvenţional

Alin ANDRIEȘ

Politica monetară de la convenţional la neconvenţional

Crizele financiare au un impact considerabil şi în ceea ce priveşte politica monetară implementată de băncile centrale, precum şi asupra obiectivelor şi instrumentelor utilizate de acestea. 

Despre Iaşi (III)

George ŢURCĂNAŞU

Despre Iaşi (III)

Un Iaşi puternic, capabil să concureze cu oraşe situate dincolo de limitele regionale (Clujul, Timişoara, Chişinăul, Lvov-ul, Poznan sau Odesa), e o condiţie sine qua non pentru competitivitatea regiunii noastre. Un Iaşi puternic, un Galaţi puternic, un Bacău sau o Suceavă puternice, toate aflate în relaţii de interdependenţă, reprezintă reperele principale ale coeziunii nostre teritoriale.

pulspulspuls

Concluziuni ale alegerilor de la Iaşi: lotul doi, veleatul trei

Concluziuni ale alegerilor de la Iaşi: lotul doi, veleatul trei

Iată, stimaţi electori şi scumpiţe electoriţe, că a venit pe azi şi rândul analizei post-alegeri de la PSD Iaşi, după ce am trecut prin ciurul raţiunii şi prin dârmonul aritmeticii electorale situaţiunile din PNL, apoi de la trupa de strânsură a dipotatului dârvar, dar şi situaţiunea delicată şi neaşteptată dintre Alexe şi Chirica, după noile scoruri ale fiecăruia. 

Caricatura zilei

Renumărare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.