Multe și mărunte:Infirmierul acuzat de minciună
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.07.2021

Multe și mărunte:Infirmierul acuzat de minciună

GALERIE
maradona
  • maradona
- +

Infirmierul de noapte al lui Diego Maradona, primul membru al echipei sale medicale care s-a prezentat luni la Parchetul argentinian, a negat că şi-a abandonat pacientul într-o agonie lentă, susţinând că i s-a „ordonat să nu-l trezească”. Ricardo Almiron, în vârstă de 37 de ani, a petrecut mai mult de şapte ore la parchetul din San Isidro: el este suspectat că a minţit susţinând că idolul fotbalului dormea ​​şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, însă autopsia a dezvăluit că el agoniza. Infirmierul primise „ordin să nu trezească pacientul”, dar cu toate acestea „ a avut înţelepciunea de a-şi îndeplini sarcina” de supraveghere, a declarat avocatul său, Franco Chiarelli, informează Le Figaro. „Clientul meu l-a tratat întotdeauna pe Maradona ca pe un pacient cu complexitate psihiatrică, o problemă legată de abstinenţă”, a adăugat avocatul.

Alergători fără vârstă

La finele săptămânii trecute a avut loc la Beiuş, Campionatul Naţional de alergare şi marş pentru atleţii veterani,la care sportivii ieşeni de la CS Politehnica au obţinut cinci medalii, una de aur, trei de argint şi una de bronz. Aurul a fost câştigat de Maria Ene (categoria de vârstă ^80 de ani) la alergare 10 km. La aceeaşi probă au mai obţinut medalii de argint, Ionuţ Parju (^35 de ani), Dumitru Sârbu (^55 de ani) şi Aurel Aniţa (^65 de ani), iar Mariana Parju (^45 de ani) a câştigat medalia de bronz.

Adversar din Bosnia pentru CFR Cluj

Echipa CFR Cluj va întâlni formaţia bosniacă FK Borac Banja Luka în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la Nyon. CFR Cluj, campioana României, a fost cap de serie la tragerea la sorţi. Clujenii vor juca turul acasă şi returul în deplasare. Partidele tur ale acestei faze vor avea loc la 6/7 iulie, iar returul este programat la 13/14 iulie.Câştigătoarele se vor califica în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, iar echipele care vor pierde vor ajunge în turul doi preliminar al Conference League. Borac Banja Luka a câştigat titlul în Bosnia-Herţgovina, cu 67 de puncte după 33 de etape, fiind urmată în clasamentul final de FK Sarajevo, 65 puncte, şi Velez Mostar, 61 puncte.

Sorana, învinsă la Berlin

Sorana Cîrstea (45 WTA), a fost eliminată, ieri, în primul tur al turneului de la Berlin, de către spaniola Garbiñe Muguruza, numărul 13 mondial. Sorana a jucat de la egal la egal cu adeversara sa până la 3-3, când şi-a pierdut pentru prima oară serviciul. De atunci, jocul româncei s-a prăbuşit şi Sorana a pierdut clar cu 3-6, 2-6 în 79 de minute.

Liga I de atletism, la Cluj

Echipa României va avea 48 de atleţi, 25 băieţi şi 23 de fete, care vor concura atât în probe individuale cât şi în cele de ştafetă, la Campionatul European de Atletism pe echipe, Liga I. Competiţia are loc în 19 şi 20 iunie, la Cluj şi reuneşte la start 13 echipe europene: Belgia, Belarus, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Norvegia, Elveţia, Suedia, Turcia şi România.Dintre cele 13 echipe participante, primele două vor accede în Superligă, iar ultimele 3 vor retrograda în Liga 2.

Noroc cu coreencele

Luptătoarea Kriszta Incze s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a anunţat, ieri, forul internaţional de profil, după ce delegaţia Coreei de Nord s-a retras din competiţie. Două locuri au fost astfel realocate la feminin, la 62 de kilograme, exact categoria Krisztei Incze, şi la 53 kg. La prima categorie nominalizată, 53 kg, locul a fost ocupat de Luisa Melendres, care a încheiat pe locul VII la CM din 2019, iar la 62 kg, Kriszta Incze a obţinut şi ea calificarea, fiind următoarea în clasamentul CM din 2019 după reprezetanta Coreei de Nord.

Victorie azeră la turneul de la Bucureşti

Şahistul azer Şahrian Mamediarov a câştigat marele turneu „Superbet Chess Classic Romania 2021”disputat în aceste zile la Bucureşti, obţinând şi un premiu de 90.000 de dolari. Jucătorii români Bogdan Deac şi Constantin Lupulescu s-au clasat pe locurile 7 şi 9, Mamediarov (ELO 2770), în vârstă de 35 de ani, provine dintr-o familie de şahişti, cu două surori mari maestre internaţionale - Zeinab şi Turkan. Este dublu campion mondial de juniori, campion european alături de echipa azeră, campion mondial la şah-rapid, medaliat cu aur la individual în cadrul Olimpiadei de la Istanbul.

Argentina, debut cu remiză

Reprezentativa Argentinei a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, luni, în compania echipei statului Chile, în grupa A la Copa America. Pentru Argentina a marcat Messi, în minutul 33, iar pentru Chile a punctat Vargas, în minutul 57. Într-un alt meci din grupa A, Paraguay a învins Bolivia, scor 3-1.

Arnautovic, anchetat de UEFA

Federaţia de Fotbal din Macedonia de Nord a cerut UEFA sancţiuni împotriva jucătorului austriac Marko Arnautovic, după incidentul de la meciul de pe Arena Naţională. La partida de duminică, Arnautovic l-ar fi insultat pe macedoneanul Ezgjan Alioski, după ce a marcat al treilea gol al întâlnirii. Arnautovici, al cărui tată este de origine sârbă, ar fi făcut referire la originile albaneze ale fundaşului macedonean.Arnautovic şi-a cerut scuze şi a negat că ar fi făcut remarce rasiste.”Am trimis o scrisoare la UEFA prin care cerem o amendă foarte mare împotriva jucătorului Marko Arnautovic”, a anunţat forul de la Skopje.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

În căutarea Secretarului General

Lucian DÎRDALA

În căutarea Secretarului General

În ceea ce priveşte dimensiunea geografică şi politică, ideea unui secretar general venit din Est pare, şi ea, atractivă. Pe fondul relaţiilor tensionate cu Moscova, ea ar transmite un mesaj de fermitate, date fiind încercările Rusiei de a submina stabilitatea unora dintre ţările din flancul răsăritean.

Filmuletul zilei

opinii

Ciudăţenii şi nu prea

Alexandru CĂLINESCU

Ciudăţenii şi nu prea

Digi anunţă, pentru această toamnă, un curs intensiv de jurnalism cu durata de trei luni. Prima obiecţie care îţi vine în minte este că trei luni înseamnă mult mai puţin decât trei ani de facultate (plus doi pentru un eventual master). Să admitem totuşi că e vorba de nişte cursuri intensive, cu rol de iniţiere în secretele meseriei. 

Drum fără pulbere (I)

Neculai SEGHEDIN

Drum fără pulbere (I)

Întrebat fiind de ce a încheiat pactul cu diavolul, pact care includea şi romanul Drum fără pulbere, scriitorul Petru Dumitriu ar fi răspuns sec: De foame! Judecând după averea pe care o adunase până la fuga sa în Republica Federală Germania, în februarie 1960, se pare că marele romancier era posesorul unei pofte de mâncare insaţiabile! 

Despre tinerii care nu învaţă, nu muncesc şi nu urmează o formă de pregătire profesională

Ciprian IFTIMOAEI

Despre tinerii care nu învaţă, nu muncesc şi nu urmează o formă de pregătire profesională

Avem o problemă cu forţa de muncă, o ştim cu toţii, în special cu lipsa oamenilor pregătiţi profesional/ calificaţi/ disponibili de a munci. Care sunt cauzele acestei probleme? 

pulspulspuls

Domn premare a plecat în concediu în străinătăţuri fără să spună lumii

PULS

Domn premare a plecat în concediu în străinătăţuri fără să spună lumii

Ieri dimineaţă, când se îngâna ziua cu noaptea, ghici cine se îndrepta spre aeroport, stimaţi telespectatori? Da, aţi ghicit, era dom’ premare în persoană. Nu, nu, nu era în drum spre vreo Brazilie, vreun Madagascar sau alt stat cu care nu avem acord de extrădare, nu, nu… Omul cică s-a îmbarcat efectiv ca tot omul, într-o cursă de Altalya, unde a plecat cu famiglia pentru relaxare timp de zece zile, din ce am înţeles. Du pă cum ştiţi, chiar cu o zi înainte de plecare în zona Antalyei au izbucnit masive incendii de vegetaţie şi păduri din cauza caniculei ucigătoare, şi zic unii că premarele a stat niţel la îndoială din cauza asta, a urmărit cu mare atenţie ştirile tematice, apoi a decis că musai să plece, ca să nu piadă banii pe bilete. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.