Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Multe și mărunte: Ionuţ Radu va reveni la Inter

GALERIE
radu-ionut
  • radu-ionut
- +

 

Impresarul Crescenzo Cecere a declarat că portarul Ionuţ Radu va reveni la Inter Milano la finalul acestui sezon şi îşi va disputa postul de titular cu slovenul Samir Handanovic. „Ritmul de creştere este în linie cu aşteptările tuturor, după acest sezon el va reveni la Inter şi îşi va disputa postul cu Samir Handanovic. Antonio Conte îl urmăreşte. Se gândeşte şi la echipa naţională şi speră să debuteze după evoluţiile optime de la under 21. Radu este un proiect care se desfăşoară de mulţi ani”, a declarat Cecere, pentru tuttomercatoweb.it.

Şumudică efendi

Preşedintele clubului Gazişehir Gaziantep, Mehmet Buyukekşi, a declarat pentru cotidianul Milliyet că tehnicianul Marius Şumudică va deveni cetăţean turc. “Da, da, va deveni cetăţean turc”, a răspuns Buyukekşi atunci când a fost întrebat de cetăţenia turcă pentru Şumudică, jurnalistul care a pus întrebarea sublinind faptul că tehnicianul se simte ca un turc. Conducătorul clubului din Gaziantep a precizat că în curând se vor face demersurile necesare pentru ca Marius Şumudică să obţină cetăţenia turcă. Buyukekşi a menţionat că Şiumudică a spus, la o şedinţă la care a fost prezent şi guvernatorul Davut Gul, că vrea să devină cetăţean turc. Marius Şumudică antrenează echipa Gazişehir Gaziantep din luna iunie. Anterior, el a mai pregătit în Turcia formaţia Kayserispor.

 

Joshua s-a revanşat

Învins spre surpriza generală în urmă cu şase luni, englezul Anthony Joshua şi-a recâştigat centurile WBA, IBF şi WBO la categoria grea, după ce a trecut la puncte de acelaşi mexican Andy Ruiz, sâmbătă, la Riad, în Arabia Saudită. Joshua s-a impus prin decizia unanimă a celor trei arbitri-judecători: 118-110, 118-110, 119-109. „Am vrut să arăt nobila artă: să loveşti fără a fi lovit”, a declarat Joshua la finalul meciului.

Celtic a câştigat Cupa Ligii

Formaţia Celtic Glasgow, adversara CFR Cluj în grupele Ligii Europa, a câştigat, duminică seară, Cupa Ligii Scoţiei, învingând în finală echipa Glascow Rangers, scor 1-0. Golul a fost marcat de Jullien, în minutul 60. În minutul 62, de la Celtic a fost eliminat Frimpong, iar un minut mai târziu Rangers a ratat un penalti prin Morelos. Pentru Celtic Glasgow este al 19-lea trofeu în această competiţie. La 12 decembrie, de la ora 19.55, CFR Cluj va juca, acasă, cu Celtic, ultimul meci din Grupa F a Ligii Europa. CFR are nevoie de un punct pentru a fi sigură de calificarea în 16-imi, indiferent ce se întâmplă în partida Rennes - Lazio.

 

UTA iernează ca lider

Rezultatele etapei a XXI-a din Liga a II-a: FC Argeş – Sportul Snagov 3-0: CSM Reşiţa – CS Mioveni 0-1; Metaloglobus – Csikszereda 3-0: Gloria Buzău – Ripensia Timişoara 3-0: Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa 1-1; ASU Poli Timişoara - Pandurii Târgu Jiu 1-0; Concordia Chiajna – Rapid 1-3; UTA - Petrolul 3-0; Viitorul Târgu Jiu - Universitatea Cluj 1-0. Turris Turnu Măgurele a stat.Aceasta a fost ultima etapă din eşalonul secund disputată în acest an: Clasament: 1.UTA – 41 p; 2. Mioveni – 37 p; 3.Rapid – 33 p; 4. Argeş – 33 p; 5. Turris – 32 p; 6. ASU Poli – 31 p; 7. Metaloglobus – 31 p; 8. Petrolul – 31 p,

Rusescu mai ştie să marcheze

Fotbalistul echipei Giresunspor, Raul Rusescu, a înscris două goluri în meciul câştigat, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Bursaspor, la care este legitimat Iasmin Latovlevici, în etapa a XIV-a a ligii secunde din Turcia. Jucătorul român a marcat în minutele 34 (din penalti) şi 52. Latovlevici a jucat prima repriză la Bursaspor, iar la Giresunspor Rusescu a evoluat până în minutul 83.Echipa din Burda ocupă locul patru în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Giresunspor este pe zece, cu 19 puncte. Lider este Hatayspor, care are 30 de puncte.

Messi, record la triple

Datorită golurilor marcate în meciul Barcelona - Mallorca, scor 5-2, Lionel Messi l-a depăşit pe Cristiano Ronaldo la numărul hattrick-urilor înscrise în LaLiga. Messi a marcat 35 de triple în campionat, în timp ce Cristiano Ronaldo, între timp transferat la Juventus, are 34. Argentinianul Lionel Messi şi-a prezentat Balonul de Aur pe Camp Nou şi a marcat de trei ori în meciul FC Barcelona - Mallorca, scor 5-2, disputat, sâmbătă, în etapa a XVI-a a campionatului Spaniei.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri