Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Multe ș imărunte: ”Pandi”, lângă „Reghe”

GALERIE
basarab-panduru-a-analizat-lupta-pentru-titlu4-1
  • basarab-panduru-a-analizat-lupta-pentru-titlu4-1
- +

 

Basarab Panduru completează staff-ul tehnic al Universităţii Craiova şi va avea funcţia de antrenor secund în cadrul clubului, a anunţat, ieri, clubul craiovean. „Pandi citeşte foarte bine jocul adversarului, e un antrenor secund care mă ajută pe mine să construiesc tactica pentru următorul meci. E cel mai corect om pe care l-am întâlnit. Nu cred că se punea problema să nu vină lângă mine la un moment dat, pentru că avem o relaţie foarte apropiată şi ne-am înţeles foarte bine, el fiind omul care mă ajută enorm când iau anumite decizii. E un om care spune totul direct, nu are niciun fel de teamă, iar mie îmi plac oamenii de genul acesta în stafful meu”, a declarat antrenorul Laurenţiu Reghecampf.

Clinceni, ciuca bătăilor

Formaţia UTA a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Academica Clinceni, în etapa a XIII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Hora ('21, 45+1) şi Miculescu ('38).În minutul 38, portarul de la Academica Clinceni, Dobre, a făcut o gafă incredibilă. UTA a executat un corner de pe partea stângă, portarul a reuşit să reţină în primă fază mingea, apoi a scăpat-o din mâini inexplicabil, iar David Miculescu a îndeplinit doar o simplă formalitate şi a trimis mingea în poartă.

Sorţi la handbal

Echipele de handbal masculin Potaissa Turda, Minaur Baia Mare şi CSM Focşani şi-au aflat luni adversarele din turul 3 al European Cup, la tragerea la sorţi de la Viena. Potrivit tragerii la sorţi, cele trei echipe româneşti vor juca astfel: KH Besa Famgas (Kosovo) - AHC Potaissa Turda, CSM Focşani - Haukar (Islanda) şi RK Partizan (Serbia) - Minaur Baia Mare. De asemenea, după disputarea partidelor retur din turul II al European League la handbal feminin, EHF a anunţat partidele şi programul din turul următor, în care vor evolua şi trei echipe româneşti: SCM Râmnicu Vâlcea - Super Amara Bera Bera, Storhamar Handball Elite – Gloria Buzău, Debrecen VSC – Măgura Cisnădie. Câştigătoarele din dubla manşă se vor califica în grupele European League,

Verstappen se îndreaptă spre titlu

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, duminică, la Austin. El şi-a mărit avansul în clasamentul Campionatului Mondial faţă de rivalul său la titlu, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), clasat pe locul al doilea.
Aceasta este a opta victorie în actualul sezon pentru pilotul de 24 de ani şi a 18-a din carieră). Verstappen s-a impus în premieră pe Circuitul Americilor din Austin. Coechipierul său, mexicanul Sergio Perez, a completat podiumul. Următoarea cursă a sezonului va fi Marele Premiu al Mexicului, pe 7 noiembrie.


Olandezii zburători pe pistă

Ciclistul olandez Harrie Lavreysen a dominat proba de sprint, la Campionatelor Mondiale de velodrom, impunându-se în finala individuală, duminică la Roubaix (Franţa), în cea de-a cincea şi ultima zi a competiţiei, în faţa compatriotului său Jeffrey Hoogland (2-0). În finala mică, locul 3 a revenit francezului Sebastien Vigier, care l-a întrecut pe germanul Stefan Boetticher (2-1). În întrecerea feminină, germanca Lea Sophie Friedrich şi-a adjudecat titlul în proba de keirin, disputată în absenţa campioanei olimpice, olandeza Shane Braspennincx, care a părăsit competiţia în turul precedent. Italianul Elia Viviani a câştigat cursa masculină cu eliminare, urmat de portughezul Iuri Leitao şi rusul Serghei Rostovţev

 

„Teatrul viselor” a amuţit

Manchester United a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 0-5 (0-4), de Liverpool, în etapa a IX-a a campionatului englez Premier League. Au marcat: Keita ('5), Jota ('13), Salah ('38, '45+5, '50). De la gazde, Pogba, care a intrat pe teren la pauză, a fost eliminat în minutul 60, după o intrare dură asupra lui Keita. Fotbalistul echipei din Liverpool a fost scos cu targa de pe teren după atacul francezului. Cristiano Ronaldo a marcat în minutul 52, dar reuşita portughezului a fost anulată pentru ofsaid.

 

Cu vaccin, sau carantină

Jucătoarele nevaccinate împotriva noului coronavirus vor putea participa la Australian Open, primul turneu de Grand Slam din 2022, cu condiţia de a efectua o perioadă de carantină şi teste regulate, potrivit unui e-mail al WTA. Foarte probabil, această măsură se va aplica şi în cazul tenismenilor, astfel că sârbul Novak Djokovic, locul I ATP, despre care se crede că nu este vacinat, va putea participa la competiţia din ianuarie 2022.Această informaţie contrazice declaraţiile făcute de mai mulţi înalţi oficiali australieni, potrivit cărora jucătroii nevaccinaţi nu vor obţine vize de intrare în ţară.

OM se aşteaptă la sancţiuni dure

Liga de fotbal profesionist din Franţa (LFP) ar putea dicta sancţiuni dure, care pot ajunge până la depunctare, după ce fanii echipei Olympique Marseille au produs mai multe incidente la meciul cu PSG, desfăşurat duminică, pe Stade Velodrome, în Ligue 1, şi încheiat la egalitate, 0-0. Deja în vizorul Comisiei de disciplină a LFP din cauza incidentelor în care au fost implicaţi suporterii din Marsilia în timpul deplasării la Angers (0-0), la 22 septembrie, OM este acum cercetată pentru incidentele care au avut loc la derbiul cu PSG. Un suporter a pătruns pe teren în timpul meciului şi l-a „fugărit” pe atacatul lui PSG Lionel Messi, totuşi fără a-l atinge în vreun fel când l-a „prins”. De asemenea, mai mulţi jucători parizieni au fost ţinta unor obiecte aruncate din tribune în timpul partidei.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri