Muncitorul Salubris ce vindea morfină la Talcioc scapă de puşcărie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Muncitorul Salubris ce vindea morfină la Talcioc scapă de puşcărie

El a primit o pedeapsă cu suspendare, după ce fusese acuzat de trafic de droguri, fiind prins vânzând fiole pe care le-a găsit la tomberon.

GALERIE
morfina
  • morfina
- +

Angajatul Salubris condamnat pentru trafic de droguri de mare risc după ce a fost prins că vindea morfină în Talcioc a scăpat de puşcărie. Curtea de Apel a desfiinţat în parte sentinţa iniţială, dată de Tribunal. În locul închisorii cu executare, magistraţii Curţii au apreciat că o pedeapsă cu suspendare este suficientă. Ca urmare, Ioan Gavrilă a fost condamnat la doar 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani şi 3 luni. În plus, acesta va trebui să presteze muncă neremunerată pe durata a 60 de zile.

Conflictul lui Gavrilă cu legea a apărut atunci când a fost depistat de poliţiştii locali în timp ce încerca să vândă, la Talcioc, 18 cutii cu câte 5 fiole de Morfina Zentiva, soluţie injectabilă. El a explicat că le-ar fi găsit la un tomberon şi a văzut că medicamentul nu este expirat, aşa că s-a hotărât să le vândă cu 10-15 lei cutia, preţ similar celui practicat în farmacii, în regim compensat, vinderea acestuia având însă un regim special.

Cum morfina se află pe lista substanţelor psihoactive, poliţiştii i-au întocmit dosar penal. În primă instanţă, nu s-a luat în considerare faptul că era vorba de un medicament utilizat frecvent. Magistraţii Tribunalului au interpretat drept trafic de droguri ceea ce putea fi o simplă gafă, condamnându-l pe muncitorul Salubris la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Apelul la instanţa superioară a fost cel care l-a salvat pe Gavrilă de la o şedere prelungită în închisoare. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Alexandru LĂZESCU

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Îndoiala şi spiritul critic nu mai sunt la modă. Un curent dominant în mass media şi pe reţelele sociale cultivă intoleranţa faţă de punctele de vedere care se abat de la cele considerate acceptabile, „corecte”, adesea, în mod ironic, „în numele ştiinţei”.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Liviu Suhar

Nichita DANILOV

Liviu Suhar

Senzaţia pe care o încearcă spectatorul privindu-i tablourile e una stranie. Cufundate într-o tăcere ce trece dincolo de cotidian, proiectându-şi umbra lăuntrică în spaţiul ancestral, obiectele par să comunice între ele într-un limbaj mut, prin intermediul ultrasunetelor transpuse într-o partitură muzicală. Tăcerea lor e înşelătoare.

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Dana ȚABREA

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincţia dintre sferele publică şi privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidenţa fiecăreia dintre ele sunt diferite şi, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal şi ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziţie ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiţie familia presupune spaţiul privat şi discreţia, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli şi norme care ţin de sfera publică.

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Michael ASTNER

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Acum trei ani, la început de martie - eram în drum spre Bucureşti (cu trenul) - m-am trezit cu un mesaj de la o persoană necunoscută, dar cu acelaşi nume de familie. Am avut o conversaţie ciudăţică pe messenger cu femeia în cauză, apoi am uitat de discuţie. 

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.