Muzeul în cetate

Deşi Iaşul are unul din cele mai importante patrimonii muzeale din ţară, niciodată nu se poate pune punct acestui capitol, având în vedere bogăţia tradiţiilor istorice şi culturale ale oraşului. În temeiul acestei raţiuni va fi decis cu ani în urmă Primăria Iaşului, ca în anul Centenarului Marii Uniri, eveniment astral, de care oraşul este intim legat, ca fostă capitală de război şi loc al împlinirii năzuinţelor unificatoare, să reînfiinţeze Muzeul Municipal, continuând astfel o tradiţie materializată cu ani în urmă. Se întâmpla aceasta în anul 1920, în atmosfera entuziast-creatoare întreţinută de marea izbândă de la 1918. Numeroase idei şi proiecte generoase plăsmuite în acei ani au făcut ca moştenirea Marii Uniri să fie vie. Merită subliniat că iniţiativele culturale s-au plasat în avangardă şi le-au depăşit pe cele politice, incomparabil mai modeste.

Ideea Muzeului Municipal a aparţinut unui grup semnificativ de intelectuali ieşeni care la 1 octombrie 1920 au pus bazele Societăţii Culturale „Muzeul oraşului Iaşi”. Este vorba despre N.A. Bogdan, Mihai Costăchescu, Gh. Ghibănescu, Orest Tafrali şi Sever Zotta, toţi istorici reputaţi. În statutele societăţii se preciza că menirea primordială a acesteia este înfiinţarea unui muzeu al oraşului, ce avea să pornească de la colecţia de obiecte de artă, tablouri, hărţi istorice, inscripţii, aflate în proprietatea Primăriei. Vajnicii iniţiatori au depus toate diligenţele ca gândul să rodească, astfel încât muzeul şi-a deschis porţile în acelaşi an, sub direcţia istoricului Gh. Ghibănescu, într-o clădire din incinta Mănăstirii Golia, clădire azi dispărută. Reputat istoric, genealogist şi filolog, Gh. Ghibănescu a reuşit să adune o importantă colecţie de documente istorice, iar ulterior să editeze buletinul Ion Neculce, ca publicaţie de specialitate, dar şi numeroase volume de documente istorice publicate în Uricariul lui Theodor Codrescu, în colecţia Surete şi izvoade ori Ispisoace şi zapise. Din păcate şi din motive neclare, muzeul şi-a încetat activitatea în anul 1930. O importantă instituţie dispărea astfel pentru o lungă periodă de timp. Mai exact până în anul 2018, când din iniţiativa doamnei dr. Aurica Ichim, proiectul a fost reluat. E un gest nobil de recuperare, întregit printr-o soluţie de continuitate şi de omagiere a generaţiei Marii Uniri, de care urbea avea nevoie. Confirmarea validităţii proiectului a venit în foarte scurt timp. Iar aceasta se datorează în bună măsură doamnei Aurica Ichim, istoric şi muzeograf consacrat, ce avea în palmares reuşita restaurării Muzeului Unirii din Lăpuşneanu şi un serial de activităţi memorabile, menite să redea oraşului celor 3 uniri strălucirea valorilor sale patrimoniale. Am participat şi am fost martor al multor evenimente culturale prestigioase, sub coordonarea domniei sale, toate mărturisind vocaţie, profesionalism şi dăruire exemplare.

În perimetrul vechiului centru administrativ al oraşului, cuprins între Curtea Domească, Biserica Zlataust, Biserica Barnoski şi Biserica Sf. Sava, aşadar într-o zonă când va fi cea mai activă din urbe, mai exact în casa vornicului Burchi-Zmeu, monument istoric şi de arhitectură, şi-a început cea de-a doua viaţă, Muzeul Municipal, care azi poartă numele Reginei Maria. Nici că se putea un nume mai potrivit decât cel al vajnicei Regine a Reîntregirii, atât de legată de Iaşi, în anii de cumpănă şi de glorie, de năruire şi de renaştere a speranţei, pe care Regina Maria i-a trăit la Iaşi şi i-a dăruit României.

Muzeul a început practic de la zero, într-o clădire superbă, dar goală. Nu moştenea nimic din colecţiile de altădată ale muzeului lui Ghibănescu, risipite între timp fără urmă. Războiul şi împrejurările nefericite ce i-au urmat vor fi fost de vină pentru această pierdere.

În doar patru ani, mica echipă de muzeografi şi conservatori a reuşit să dea viaţă ideii şi să facă din Muzeul Municipal Regina Maria una din cele mai dinamice instituţii ieşene de profil. Pornind practic de la nimic, s-a ajuns azi ca muzeul să deţina peste 4500 de bunuri culturale, incluzând donaţiile Galeriei Grumăzescu, ale Cellei şi Costin Neamţu, Simina Lazăr, Suzana Fântânariu, Maria Rusu, Florenţa Ionescu şi a multor altor artişti plastici contemporani. Iar donaţiile continuă să-i îmbogăţească zestrea, ca probă a încrederii în seriozitatea instituţiei şi confirmare a valorii ei culturale.

Dar muzeul este viu în măsura în care spune povestea despre Iaşii de ieri şi de azi, în care convinge publicul să îi treacă pragul şi să-i poarte povestea în lume. Şi, da, echipa muzeului a reuşit toate acestea, aş spune, cu asupra de măsură. Iar recenta inaugurare a noilor saloane ale muzeului o confirmă. Viaţa oraşului de altădată este reconstituită într-un spaţiu vivant, în care ai prilejul să te întâlneşti cu ieşenii de odinioară: negustori, meşteşugari, zarafi, domni şi domniţe, servitori, deopotrivă români, evrei, armeni, lipoveni, nemţi, într-un oraş cosmopolit, mereu surprinzător. Unice în peisajul muzeal ieşean şi printre puţinele din ţară sunt sălile care reconstituie activitatea meşterilor şi negustorilor, lumea ieşeană între Orient şi Occident, Oraşul cosmopolit, Armata în anii Marelui Război şi un salon de spital din anul 1917. Alte săli reconstituie biroul Reginei Maria de la Iaşi, viaţa cotidiană ieşeană în secolele XIX-XX, un salon aristocratic, evoluţia urbană, iluminatul public ori aducţiunea de apă.

Dar muzeul organizează anual zeci de evenimente, simpozioane, expoziţii, lansări de carte, omagieri şi comemorări, care întregesc în mod fericit imaginea şi percepţia de instituţie vie, nu doar de depozitar sacru al amintirilor trecutului. Museion – adică spaţiul în care istoria, memoria, artele şi oamenii de azi se întâlnesc într-o atmosferă de aleasă convivialitate. Muzeul Municipal Regina Maria – o instituţie care întregeşte zestrea culturală a Iaşului, care a dobândit încredere şi care pariază să adauge renume moştenirii marii Regine Maria.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video