Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Muzeul Prado nu consideră că cel mai scump tablou din lume este al lui Leonardo da Vinci

GALERIE
Prado din Madrid
  • Prado din Madrid
- +

Catalogul recentei expoziţii Leonardo da Vinci deschisă la Muzeul Prado din Madrid susţine că lucrarea „Slavator Mundi” (circa 1500) nu ar trebui considerată o capodoperă exclusivă a artistului, potrivit The Art Newspaper.

Expoziţia, intitulată „Leonardo and the copy of the Mona Lisa. New approaches to the artist’s studio practices”, s-a deschis în septembrie şi este axată în jurul celor mai faimoase copii de la Prado ale maestrului Renaşterii. Expoziţia a fost organizată de Ana González Mozo, curator al departamentului de conservare de la Prado. 

Potrivit descrierii din catalog, expoziţia „este rezultatul unui proiect de cercetare ambiţios pe care Prado l-a întreprins în paralel şi în colaborare cu alte instituţii internaţionale, precum Muzeul Luvru, Laboratorul de Arheologie Moleculară de la Sorbona şi National Gallery din Londra” şi „se bazează pe noua orientare şi semnificaţie pe care studiile despre Leonardo le-au dobândit în urma expoziţiilor dedicate artistului la Luvru în 2012 şi 2019”

Catalogul ce însoţeşte expoziţia grupează un număr de lucrări de Leonardo şi din cercul său în două secţiuni: „De Leonardo” şi „Opere atribuite, de atelier sau autorizate şi supervizate de Leonardo”. González Mozo a inclus „Salvator Mundi” în a doua categorie.

Tabloul „Salvator Mundi” a ţinut prima pagină a ziarelor când a fost adjudecat la casa Christie's de la New York în 2017 cu suma de 450 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă lucrare de artă vândută vreodată la licitaţie. 

În anii ce au urmat, zvonuri despre cumpărătorul său (se pare că o persoană a acţionat în numele prinţului moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman), despre locul şi când sau dacă pânza ar putea fi văzută, au făcut înconjurul lumii. Călătoria sa de la redescoperirea în 2005 până în prezent a fost analizată într-un documentar-thriller, „The Lost Leonardo”, lansat în Statele Unite anul acesta. 

Potrivit The Art Newspaper, analiza lui González Mozo se concentrează asupra faptului dacă „Salvator Mundi”, pe care ea îl numeşte „versiunea Cook” după un proprietar anterior, este de fapt pictura originală creată de Leonardo. Ea susţine că lucrarea originală este pierdută şi că „Salvator Mundi” nu este nici măcar un prototip al acelei lucrări de Leonardo. În schimb, ea scrie că o altă versiune a lui „Salvator Mundi” este mai apropiată de originalul lui Leonardo; acea operă a fost creată de un artist în atelierul lui Leonardo care a pictat şi copia „Mona Lisa” aflată la Prado. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri