anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

NASA a confirmat existenţa unui ocean pe un satelit al planetei Jupiter

GALERIE
ocean pe ganymede jupiter
  • ocean pe ganymede jupiter
- +

Cercetătorii de la NASA care analizează datele ştiinţifice colectate de telescopul spaţial Hubble au confirmat, joi, faptul că sub suprafaţa îngheţată a lui Ganymede, unul dintre sateliţii planetei Jupiter, se află un ocean de dimensiuni impresionante.

Potrivit oamenilor de ştiinţă americani, confirmarea existenţei acestui ocean de pe Ganymede contribuie la creşterea şanselor de descoperire a unor forme de viaţă extraterestră.

Descoperirea a condus, de asemenea, la descifrarea unui mister care învăluia cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar, după ce Galileo, o sondă spaţială lansată de NASA, a furnizat cercetătorilor americani o serie de indicii potrivit cărora Ganymede ar avea un ocean sub suprafaţa sa îngheţată. Sonda Galileo a efectuat o misiune de explorare a planetei Jupiter şi a sateliţilor săi din 1995 până în 2003.

Savanţii de la NASA au dezvăluit într-o teleconferinţă că au avut totuşi nevoie de puţină "muncă de detectiv" pentru a putea să confirme această descoperire.

Ca şi Terra, Ganymede are un nucleu din fier lichid care generează un câmp magnetic, deşi câmpul lui Ganymede este încorporat în câmpul magnetic al planetei Jupiter. Acest detaliu generează o dinamică specială care duce la apariţia unor fenomene vizuale spectaculoase - inele gemene de aurore strălucitoare în jurul celor doi poli ai lui Ganymede. Pe măsură ce Jupiter se roteşte, câmpul său magnetic se inversează, făcând ca aurorele de pe Ganymede să se "legene". Oamenii de ştiinţă au măsurat acea mişcare şi au constatat că aceasta nu este atât de amplă pe cât ar fi trebuit să fie. Folosind modele computerizate de calcul, savanţii americani au ajuns la concluzia că un ocean cu apă sărată, conductor de electricitate, aflat sub suprafaţa satelitului, contracarează atracţia magnetică exercitată de Jupiter.

"Jupiter e ca un far, al cărui câmp magnetic se inversează odată cu rotaţia farului. Influenţează aurora de pe Ganymede", a declarat Joachim Saur, profesor de geofizică la Universitatea din Koln, Germania. "Prin existenţa acelui ocean, balansul aurorelor de pe Ganymede este redus considerabil", a mai spus acesta.

Oamenii de ştiinţă au rulat peste 100 de modele computerizate pentru a vedea dacă alţi factori ar putea avea acelaşi impact asupra aurorelor de pe Ganymede. Ei au repetat şi analizele datelor colectate în spectrul ultraviolet vreme de şapte ore de telescopul Hubble şi au analizat datele provenind de la ambele aurore.

"Aceste verificări suplimentare ne dau încredere în rezultatul măsurătorilor noastre", a precizat profesorul Saur.

Jim Green, directorul Diviziei de Ştiinţe Planetare din cadrul NASA, spune că această descoperire reprezintă "o demonstraţie extraordinară".

"Colegii mei au creat o nouă abordare pentru a privi în interiorul unui corp planetar cu ajutorul unui telescop", a declarat Jim Green.

Ganymede s-a alăturat astfel unei liste ce include sateliţi din Sistemul Solar care conţin apă sub suprafeţele lor. Miercuri, oamenii de ştiinţă au anunţat că Enceladus, un satelit al planetei Saturn, prezintă izvoare cu apă caldă sub scoarţa sa acoperită cu gheaţă. Alte corpuri cereşti din Sistemul Solar care conţin apă sunt doi sateliţi ai planetei Jupiter - Europa şi Callisto.

Oamenii de ştiinţă americani consideră că oceanul de pe Ganymede are o adâncime maximală de 100 kilometri, fiind astfel de 10 ori mai adânc ca oceanele de pe Terra, şi este ascuns sub o crustă alcătuită în principal din gheaţă, ce are grosimea de 150 de kilometri.

"Descoperirea reprezintă un pas înainte în găsirea unor corpuri cereşti locuibile, bogate în apă, aflate în Sistemul Solar", a declarat astronomul Heidi Hammel, membru al Asociaţiei Universitare pentru Cercetări Ştiinţifice în Astronomie, al cărei sediu se află la Washington.

Mediafax 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (I)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (I)

Astăzi, indiferent dacă vorbim de relaţia SUA - Rusia sau de cea între SUA şi China, toată lumea are scenarii de victorie, în caz de război, chiar şi în ipoteza în care s-ar ajunge la o folosire limitată a armamentelor nucleare.

opinii

Inteligenţa politehnică

Florin CÎNTIC

Inteligenţa politehnică

A trecut insuficient comentat un excepţional interviu pe care Toni Hriţac i l-a luat lui Cristian Tudor Popescu. Cum eu am căzut pe gânduri privindu-l, simt nevoia să scriu.

Despre război şi liceul militar

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre război şi liceul militar

Eram în clasa a 8-a, când în clasa noastră a venit un maior. Nu-i mai ţin minte numele, probabil că nici nu i l-am cunoscut. Umbla prin şcoli şi recruta elevi pentru a da examen la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. 

Lumini şi umbre în mass-media românească

Alex VASILIU

Lumini şi umbre în mass-media românească

Mai demult am fost surprins auzind opinia hotărâtă a unui fost coleg de redacţie: educaţia, cultura se face în şcoală, acasă, nu la radio şi televiziune, aceste instituţii având doar menirea să informeze, să distreze. 

pulspulspuls

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Două vorbe despre MRU şi şansele sale la cea mai înaltă funcţie în târg, dragi telespectatori, vorbe care s-au desprins din luările de cuvânt ale participanţilor la şcoala politică de vară de pe Bahlui, care a avut loc săptămâna trecută, seara, pe răcoare, pe terasa unei cunoscute berării din târg. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.