NASA amână revenirea Boeing Starliner pentru mai multe verificări tehnice

sâmbătă, 22 iunie 2024, 16:57
3 MIN
 NASA amână revenirea Boeing Starliner pentru mai multe verificări tehnice

NASA a amânat din nou revenirea Boeing Starliner pe Pământ, de la Staţia Spaţială Internaţională, cu primul său echipaj de astronauţi, pentru a acorda mai mult timp revizuirii problemelor tehnice identificate, a anunţat agenţia vineri, citată de Reuters.

Agenţia nu a stabilit o nouă dată, ridicând întrebări cu privire la momentul întoarcerii celor doi astronauţi aflaţi în prima misiune cu echipaj a Boeing, care fusese stabilită iniţial pentru 26 iunie, ea însăşi o amânare faţă de prima dată posibilă, de 14 iunie.

Ce a transmis NASA

”Managerii de misiune evaluează oportunităţile viitoare de întoarcere în urma celor două ieşiri în  spaţiu planificate ale staţiei, pe 24 iunie şi 2 iulie”, a spus NASA într-un comunicat.

Astronauţii americani, Butch Wilmore şi Suni Williams, au decolat pe 5 iunie ca o demonstraţie finală pentru a obţine certificarea de rutină a zborului din partea NASA.

”Ne acordăm timp şi urmăm procesul standard al echipei noastre de management al misiunii”, a spus Steve Stich, managerul de program al echipajului comercial al NASA.

”Starliner funcţionează bine pe orbită în timp ce este andocată la staţia spaţială”, a spus Stich, adăugând că timpul suplimentar ar oferi ”perspectivă valoroasă” asupra actualizărilor sistemului pentru misiuni viitoare.

Testul cu echipaj al navei spaţiale, testată în spaţiu de două ori din 2019 fără oameni la bord, a întâmpinat cinci defecţiuni ale celor 28 de propulsoare de manevră ale sale, cinci scurgeri de gaz heliu menite să presurizeze acele propulsoare şi o supapă de propulsie care se mişcă lent, care a semnalat probleme trecute nerezolvate.

NASA şi Boeing nu au un răspuns clar

Problemele şi testele suplimentare efectuate de NASA şi Boeing pun sub semnul întrebării când exact va putea face echipajul Starliner călătoria de întoarcere acasă, de aproximativ şase ore, şi se vor adăuga la problemele mai ample ale programului.

Boeing a cheltuit cu 1,5 miliarde de dolari mai mult faţă de contractul său de dezvoltare de 4,5 miliarde de dolari cu NASA.

NASA doreşte ca Starliner să devină o a doua navă spaţială americană capabilă să transporte astronauţi ăe ISS, alături de Crew Dragon a SpaceX, transportatorul său principal din 2020.

Dar programul Starliner al Boeing s-a luptat de ani de zile cu probleme de software, probleme de proiectare şi dispute cu subcontractanţii.

Când Starliner a ajuns în vecinătatea staţiei spaţiale pentru a andoca pe 6 iunie, cele cinci defecţiuni ale propulsoarelor au împiedicat o apropiere a navei spaţiale până când Boeing le-a remediat. A rescris software-ul şi a modificat unele proceduri pentru a reporni patru dintre ele şi a continua cu o andocare.

Deconectarea şi întoarcerea Starliner pe Pământ reprezintă cele mai complicate faze ale misiunii sale de testare ale navei spaţiale.

Oficialii NASA vor să înțeleagă mai bine defecțiunile

Oficialii NASA au spus că vor să înţeleagă mai bine cauza defecţiunilor propulsorului, a problemei supapelor şi a scurgerilor de heliu, înainte ca Starliner să îşi înceapă întoarcerea.

În timp ce doar un propulsor rămâne nefuncţional în zborul actual al Starliner, Boeing a întâmpinat patru probleme la propulsoare în timpul întoarcerii fără echipaj a capsulei din spaţiu, în 2022.

Regulile de zbor stabilite de Boeing şi NASA cer ca propulsoarele de manevră ale Starliner să permită cel puţin ”şase grade de libertate de control” şi fiecare să aibă câte un propulsor de rezervă, a declarat un purtător de cuvânt al NASA pentru Reuters. Asta ar putea însemna că cel puţin 12 dintre cele 28 de propulsoare, majoritatea de rezervă, sunt necesare pentru un zbor în siguranţă.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii