Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

NASA anunţă că în Sistemul Solar ar trebui să se afle încă o planetă şi aceasta este un "super-pământ"

GALERIE
super pamant
  • super pamant
- +

Ipotetica Planetă X, denumită de unii Nibiru sau pur şi simplu Planeta 9, se află undeva la limitele Sistemului Solar, iar astronomii sunt determinaţi să o găsească, conform unui comunicat al NASA în care se precizează că au fost descoperite numeroase dovezi indirecte ale existenţei acestei planete şi că devine "greu" să ne imaginăm Sistemul Solar fără această lume nevăzută, informează Space.com.

 Această ipotetică planetă ar fi de aproximativ 10 ori mai masivă decât Terra şi se află la mare distanţă, la marginea Sistemului Solar, de aproximativ 20 de ori mai departe de Soare decât planeta Neptun (care se află la o distanţă medie faţă de Soare de 4,5 miliarde de kilometri). Astfel, Planeta 9 ar realiza rotaţie completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de până la 20.000 de ani. Deşi încă nu a fost observată direct, astronomii au descoperit o serie de caracteristici ale Sistemului Solar care pot fi explicate cel mai bine de prezenţa celei de-a 9-a planete, conform NASA, scrie Agerpres.

"Există în prezent cinci linii diferite de dovezi obţinute prin observaţii care indică existenţa Planetei 9", susţine Konstantin Batygin, astrofizician şi planetolog la Institutul Tehnologic din California (Caltech), din Pasadena. "Dacă am renunţa la această explicaţie şi Planeta 9 nu ar exista, atunci am genera mai multe probleme decât am rezolva. Din start ar trebui să rezolvăm cinci noi probleme şi ar trebui să venim cu cinci teorii diferite pentru a le rezolva", a adăugat el.  În 2016 Batygin şi colegul său, Mike Brown, astronom la Caltech, au publicat un studiu care îşi bazează concluziile pe simulările computerizate ce au ţinut cont de orbitele circumsolare neobişnuite pe care le au câteva dintre obiectele mari din Centura Kuiper, centura de asteroizi, comete şi planetoizi ce se întinde dincolo de orbita planetei Neptun (de unde şi denumirea de obiecte transneptuniene), arată Agerpres.

Mai exact, şase astfel de obiecte se deplasează în jurul Soarelui pe orbite eliptice care sunt îndreptate în aceeaşi direcţie, chiar dacă fiecare dintre aceste obiecte se deplasează prin spaţiu cu viteze diferite. În plus, orbitele celor şase obiecte transneptuniene au acelaşi unghi de înclinare de 30 de grade prin raport cu planul relativ al orbitelor celor opt planete cunoscute din sistemul nostru solar.  Folosind simulări computerizate ale Sistemului Solar în care au introdus şi Planeta 9, Batygin şi Brown au arătat că ar trebui să existe şi mai multe obiecte înclinate până la 90 de grade prin raport cu planul solar. Investigaţii ulterioare au demonstrat că sunt cunoscute deja cinci obiecte transneptuniene care respectă aceşti parametri.

De atunci, astronomii au descoperit noi dovezi care susţin existenţa Planetei 9. Cu ajutorul lui Elizabeth Bailey, astrofizician şi planetolog la Caltech, Batygin şi Brown au demonstrat că influenţa Planetei 9 ar fi determinat înclinarea planurilor orbitale ale tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar — care orbitează în jurul Soarelui într-un plan înclinat cu aproximativ 6 grade faţă de ecuatorul solar.  "De-a lungul unor perioade lungi de timp, Planeta 9 va face ca planul întregului sistem solar să se balanseze, în cadrul procesului de precesie", susţine Batygin.  De asemenea, cercetătorii au demonstrat modul în care prezenţa Planetei 9 poate explica de ce obiectele din Centura Kuiper orbitează în direcţia opusă tuturor celorlalte obiecte din Sistemul Solar, conform Agerpres.

"Niciun alt model nu poate explica ciudăţenia acestor orbite puternic înclinate. Se pare că Planeta 9 asigură terenul natural în care astfel de ciudăţenii orbitale să se producă. Aceste obiecte au fost scoase în afara planului Sistemului Solar de influenţa Planetei 9 şi apoi au fost risipite spre interior sub influenţa lui Neptun", a mai adăugat Batygin.  Planeta 9 ar fi putut să se formeze mai aproape de Soare, dar apoi a fost aruncată spre exteriorul sistemului solar în urma unei interacţiuni gravitaţionale cu Jupiter sau Saturn, planetele gigantice ale sistemului nostru solar. Descoperirea Planetei 9 ar răspunde la numeroase întrebări legate de formarea şi evoluţia sistemului nostru solar.

În continuare, cercetătorii vor apela la Telescopul Subaru, din cadrul Observatorului Mauna Kea din Hawaii pentru a găsi Planeta 9 şi pentru a afla de unde provine această misterioasă lume rece. Cele mai răspândite exoplanete descoperite în galaxia noastră sunt aşa-numitele "super-pământuri" — planete telurice mai mari şi mai masive decât Pământul, însă mai mici decât Neptun. Ciudat este faptul că deocamdată nicio astfel de planetă nu a fost descoperită în Sistemul Solar, ceea ce înseamnă că Planeta 9 ar putea fi super-pământul care lipseşte din Sistemul Solar.

SURSA: Agerpres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri