Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Nașteri cu frica-n sân

GALERIE
bebe
  • bebe
- +

Nașterile și sarcinile în timpul pandemiei de coronavirus au fost pentru viitoarele mămici o grea încercare, pentru că dincolo de emoțiile și de teama pe care oricum o resimțeau în această perioadă, acestea au fost nevoite să se confrunte cu regimuri speciale de internare, cu reguli noi sau chiar cu cheltuieli neprevăzute și chiar ilegale.

Mai mult, teama de a nu se infecta mergând la spital a devenit o realitate, un astfel de caz de infectare cu COVID-19 a zece bebeluși fiind înregistrat la o maternitate din Timișoara.

Un moment deosebit din viața unei femei s-a transformat în ultimele șase luni într-o perioadă acoperită de stres, în care a lipsit siguranța că totul va decurge fără probleme. O teamă majoră a fost cea de infecție cu coronavirus, medicii sfătuind femeile gravide încă de la începutul pandemiei să se protejeze și să încerce să interacționeze cât mai puțin cu persoane care suferă de infecții respiratorii. Asta pentru că fiind vorba despre o infecție respiratorie, cu febră și tuse, există un risc mai mare de avort sau naștere prematură, lucru care este întâlnit inclusiv în cazul gripei.

Citiți articolul integral pe presshub.ro.

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri