miercuri, 10.08.2022
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, susţine că, în fiecare an, un român munceşte 170 de zile doar ca să îşi plătească dările la stat, astfel că, practic, jumătate din ziua de muncă a românilor este petrecută doar în slujba statului. "Deşi muncesc mult, românii rămân săraci doar ca să acopere cheltuielile cu salariile tot mai mari ale sinecurilor, pensiilor speciale, schemelor de mers la târguri sau altor robinete de bani publici instalate în ultimii 30 de ani. La ministerul economiei am început deja să închidem aceste robinete", subliniază el.
"Din fiecare 100 lei câştigaţi de un român, statul ia aproape jumătate. Povara fiscală pentru un salariat român obişnuit este şi anul acesta sufocantă. 46.32% din salariu, adică aproape jumătate din veniturile noastre, se duc în taxe şi impozite. Dacă punem la socoteală restul taxelor şi accizelor plătite de români, trecem clar peste jumătate. În fiecare an, românul obişnuit munceşte 170 de zile doar ca să îşi plătească dările la stat. Practic, jumătate din ziua de muncă a românilor este petrecută doar în slujba statului, şi abia apoi pentru propriile familii", afirmă Claudiu Năsui, vineri, într-o postare pe Facebook.
El arată că, mai grav, cheltuielile publice susţinute din taxele astea cresc neîncetat an de an. "Deşi muncesc mult, românii rămân săraci doar ca să acopere cheltuielile cu salariile tot mai mari ale sinecurilor, pensiilor speciale, schemelor de mers la târguri sau altor robinete de bani publici instalate în ultimii 30 de ani. La ministerul economiei am început deja să închidem aceste robinete. Dar închiderea acestor robinete nu înseamnă că România nu rămâne campioană la taxele mari pe salarii, şi mai ales pe salariile mici. România taxează cel mai mult sărăcia şi îi ţine tocmai pe cei care au cea mai mare nevoie de susţinere într-o situaţie precară prin politica sa fiscală", adaugă ministrul Economiei.
Potrivit lui Năsui, programul actualului guvern cuprinde şi "soluţia liberală la rezolvarea sărăciei în muncă cauzată de această povară fiscală: Zero Taxe pe salariul minim, adică scutirea echivalentului salariului minim – primii 2.300 de lei – de taxe". "Este o politică aplicată şi în ţările pe care România le ia drept reper de dezvoltare", arată el.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Explozii puternice pe o bază aeriană din Crimeea. Câteva avioane SU-24 au ars complet
Campionatul Național de Volei pe Plajă Brizo 2022 începe astăzi, 10 august, la Iași
Rețeta Fenechiu: soțul, condamnat la pușcărie și dator la stat, soția, contracte publice de milioane
S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe
Polițiștii ieșeni au dat ieri câte o amendă la fiecare 5 minute
Cinci tipuri de înghețată, retrase din magazine. Toate erau contaminate!
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie
150 000 de euro de la Gigi Becali pentru Poli, care a vândut 250 de abonamente
O familie întreagă, de 4 membri, a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
VIDEO Exasperați de traficul aglomerat din Eforie, șoferii merg cu mașinile pe faleză!
VIDEO Sisteme HIMARS la Focșani. Temutele lansatoare de rachete, filmate la intrarea în oraș
Spații cu specificații de top pentru birouri de ultimă generație în zona Palas (P)
Labirint rutier pe drumurile spre Iaşi. Pe unde puteți veni dacă plecați din Botoșani
FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Protest azi în Piața Unirii pentru pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018
O nouă tragedie la Hollywood. O vedetă a murit într-un accident de mașină
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
VIDEO Furtună politică în Statele Unite după percheziţia casei lui Trump
FOTO Cum se face de râs propaganda rusă. Oare ce vede prin binoclu Medvedev?
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Un ieşean muşcat de maidanez în Copou a obţinut 10.000 lei de la Salubris. Argumentul decisiv
Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată
Tanczos Barna: Deşertificarea reprezintă un risc pentru România
Un bărbat de 34 de ani a lovit două adolescente care traversau strada. Una a murit la spital
Criminalul din Argeş a folosit un ciocan pentru a-i măcelări pe cei cinci membri ai familiei sale
Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva primatelor din Brazilia
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.