Naționale de peste mări și țări

În 2019, naționala de tineret U21 a României a ajuns în semifinalele Campionatul European din Italia, performanță cu care amatorii de fotbal tricolor n-au fost de loc răsfățați. De atunci, chiar dacă împușcăm calificări la nivel de seniori, – mai mult fără succes decât cu – juniorii ăștia se cam abonează la prezențe la turnee finale, mai mult sau mai puțin simbolice, dar importante în felul lor. Nu e cazul să îngânăm imnuri de slavă conducerii FRF, dar suspomenitul establishment are meritul său, chiar dacă măsurile concrete în domeniul creșterii de talente, deși existente, nu ne dau afară din casă.

Revenind la anul 2019, mulți au crezut că, după isprava comisă în Italia și San Marino de puștimea lui Mirel Rădoi, în această performanță stă viitorul de aur al naționalei tricolore, și n-au fost puțini cei care au cerut imperativ transbordarea in corpore a minunatei generații la prima reprezentativă. Nu s-a întâmplat așa și, acum, după șase ani, ne dăm seama că n-a fost deloc rău, Post-realitatea arată că, dintre cei 19 tricolori tineri de atunci, incluzînd și rezervele, doar doi sunt acum jaloane ale naționalei de seniori: Dennis Man și Ianis Hagi, în ciuda problemelor de tot felul care s-au rostogolit peste ei.

Din când în când, selecționerii care au urmat au mai apelat la Manea, Olaru, Coman și Ghiță, cei mai mulți din lot au rămas cu contribuții oneste (și modeste) la echipele lor de club, Cicâldău, Ciobanu, Ivan, Băluță și Pușcaș par a fi pe porțiunea descendentă a carierei, iar unii, precum Nedelcu sau Adrian Petre, se arată ieșiți din peisaj. Cam puțin pentru o prefigurată „Nouă Generație de Aur”.

Cei mai mulți analiști etichetează rezultatele asta și cele care au urmat ca fiind măgulitoare dar nesemnificative, fiindcă rolul naționalelor de „underi” este de a genera jucători pentru naționala mare și nu pentru a colecționa trofee și medalii, nemaipomenind de calificări. Dacă unii dintre ei atrag și priviri pofticioase, poate fi încă un argument adus în favoarea singurei naționale care contează. Învinsă în trei meciuri, naționala U21 a lui Daniel Pancu a realizat un traseu aproape standard într-o grupă a leilor; timizi cu Italia, aproape eroi cu Spania și resemnați cu Slovacia.

Foarte recent, o altă națională și mai mică a României, cea sub 19 ani condusă de Marin Ion, a ajuns în semifinala turneului european, ceea ce confirmă oarecum ascendentul fotbalului nostru juvenil. De la băieții ăștia chiar nu erau mai așteptări, dar, spre deosebire de colegii lor mai mari, resemnarea din ultimul act s-a transformat într-un soi de „încercarea moarte n-are”, și încercarea lor s-a încununat de succes.

Credem că un motiv principal al acestor valuri făcute de generații tinere consecutive ale fotbalului se rezumă într-un cuvânt: DIASPORA, fenomen născut prin intrarea României în Uniunea Europeană .La Euro 2019, 6 din 19 jucători ai lotului tricolor evoluau peste hotare, la competiția din acest an au fost nouă. Iar în lotul U19, numărul ”stranierilor” erau 8 din 24, cel mai mare procent de „stranieri„ din toate cele opt echipe participante. Se poate aminti că la competiția de seniori de anul trecut au fost 19 stranieri în lotul tricolor, dar acolo, cu câteva excepții gen Drăgușin, Rațiu sau Mogoș, majoritatea au fost jucători formați în țară și apoi plecați cu contracte în străinătate. Diasporenii din loturile juvenile sunt crescuți în țări cu fotbal avansat, unde joacă meci de meci la echipele de juniori ale unor cluburi cu ștaif și au educația sportivă făcută din fragedă copilărie într-un mediu mult mai sănătos. Asta în timp ce unii seniori sunt senatori de drept la naționala mare, deși lustruiesc cu talent bănci de rezerve sau joacă pe la echipe modeste de prin Golf.

Scrutând un pic viitorul, putem anticipa că fenomenul acesta va continua și se va accentua, ținând cont și de aspectele pozitive ale globalizării. Ceea ce întrevede speranța că va da roade într-un viitor nu prea îndepărtat și la naționala de seniori.

Italienii își alintă tinerii internaționali „azzurini”, spaniolii le spun „rojitos”. De ce n-am crede și noi în „tricolorașii” noștri? Chiar dacă mulți vin din diaspora!

Publicitate și alte recomandări video