Naționalism + legionarism + comunism = AUR

Ionesco surprinde aici trecerea de la patriotism la naționalism, de la sentimentul – firesc – al iubirii de țară la exaltarea calităților atribuite neamului din care faci parte, calități care le sunt refuzate altora. Istoria noastră cunoaște mai multe perioade de inflamare a sentimentului patriotic, unele facilitate  de contextul istoric, altele izvorând dintr-o derivă ideologică ale cărei consecințe au fost, nu de puțin ori, dramatice.

Legionarismul a reprezentat o astfel de ideologie care miza pe cultul valorilor autohtone, pe glorificarea unui trecut eroic, pe ortodoxie și pe xenofobie. Fanatismul legionarilor a dus la săvârșirea unor crime odioase, de la pogromuri la asasinarea unor oameni politici sau intelectuali (despre unul din cele mai teribile și mai respingătoare asasinate, cel al lui Nicolae Iorga, a scris ieri, în ziarul nostru, un articol excelent domnul Codrin Liviu Cuțitaru). Nu-i lipsea legionarismului nici cultul personalității, incarnat în persoana Căpitanului. E foarte îngrijorător că miturile legionare găsesc și astăzi ecou. O vină importantă o are biserica, prin canonizarea unor preoți care au fost legionari de frunte. Și să nu uităm că fenomenul vine pe fondul unei recrudescențe a naționalismului.

Și tot naționalismul exacerbat explică, fie și în parte, admirația pentru Ceaușescu și nostalgia pentru regimul comunist. După ce, sub Gheorghiu-Dej, prima doctrina internaționalismului proletar, Ceașescu a trecut la un naționalism frenetic, menit – între altele – să pună în valoare propria-i persoană. Propaganda naționalistă a exploatat figurile istorice – ciclul de filme din „epopeea națională”, filme care sunt programate astăzi practic non-stop, la toate televiziunile (și nu numai ele dar și filmele care prezentau eroismul constructorilor socialismului, în frunte cu secretarii de partid). Poporului român i se atribuiau toate calitățile posibile, doctrina protocronistă îi atribuia întâietate în descoperiri științifice și în revoluții culturale. România era situată, de propaganda oficială, printre cele mai importante state ale lumii, cu un rol major în rezolvarea conflictelor internaționale și în obținerea păcii. Anii aceia au fost o perioadă de tâmpizare galopantă a poporului român, supus unui intens bombardament ideologic care nu putea rămâne fără urmări. Percepția pozitivă a acelei epoci, așa cum rezultă astăzi din sondaje, e una dintre consecințe.

Naționalismul, legionarismul și comunismul și-au dat întâlnire în ideile susținute de AUR. Astfel, se pretinde că țara noastră are bogății nemaipomenite care atrag însă pofta străinilor, a multinaționalelor. România ar fi jefuită și „vândută bucată cu bucată”. Frumusețile naturale ale țării n-au pereche, lasă mult în urmă peisajele din Italia ori din Franța. Teritoriul național este ținta poftelor străine,  „ceilalți” vor să ne îndepărteze de la credința strămoșească. Sunt reșapate elemente din recuzita legionară și cea comunistă – dacii, cu cușmele lor inconfundabile, „sfinții închisorilor” și chiar cravata roșie de pionier (cum am văzut – crezând că visez – la o manifestație de adorație a lui Călin Georgescu). A reînviat cultul personalității: aparițiile lui Călin Georgescu provoacă reacții extatice, se strigă lozinci, se flutură drapele etc. Discursul noului idol e la fel de vid (chiar dacă e în alt registru) precum cel al lui Ceaușescu dar vorbele lui exercită o putere hipnotică. Se scandează (ce ironie !) „Libertate !” și se insistă pe ideea că suntem „sclavii Uniunii Europene” și că am ajuns o „colonie franceză”. Când vezi câtă trecere au aceste aberații pe rețelele de socializare nu poți să nu te înfiori.

Ca și în alte rânduri, se va depăși în cele din urmă această perioadă de obscurantism și de fanatism. Cu ce costuri însă – e o întrebare pe care trebuie să ne-o punem și căreia nu-i aflăm deocamdată răspuns.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video