Naționalismul de grotă

Dacă secolul al XIX-lea a fost unul „al naționalităților” generând cristalizarea statelor-națiune pe ruinele fostelor imperii coloniale, s-ar părea că secolul XXI nu va fi religios, după cum profețea André Malraux, ci unul al mândriei troglodite, reactivă și contondentă. Mărturisesc că, așa cum numele meu o arată, deși am o descendență pur românească, ezit să consider asta o calitate în sine. Sunt român pentru că m-am născut aici și am primit această cetățenie. Am devenit poate un român mai spălat ca urmare a educației de acasă, a învățăturii, a studiului și, poate cel mai important, al șansei de a merge și studia de multe ori în străinătate. Îmi iau românitatea așa cum e: ieșeană, moldovenească, europeană și, mărturisesc sincer, îmi place nespus că astăzi cetatea universitară și culturală în care trăiesc e cosmopolită, cu zeci de studenți străini și cu oameni năcăjiți din alte lumi și culturi veniți să muncească cinstit pe aici, tot așa cum generații de români și-au căutat o viață mai bună în țări mai dezvoltate. Cu mintea deschisă de contactul cu alte culturi și civilizații nu am absolut nimic cu străinii. Cu indivizi agresivi, nerușinați, leneși, aroganți sau infractori nu mă împac, desigur, indiferent de naționalitatea lor.

S-ar părea că insidioasa propagandă a câinilor războiului de la Moscova și-a atins ținta: o mare masă de oameni urăsc străinii și, indiferent de realitate, îi fac pe ei răspunzători de toate eșecurile și frustrările lor astfel încât bunăstarea și liniștea occidentală de după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, la care au visat și țările scăpate de sub tirania sovietică, s-au făcut praf. Strategia kaghebistă de a alimenta fricile oamenilor și resentimentele celor slab integrați în capitalism astfel încât să devină manevrabili prin îngurgitarea câtorva pastile propagandistice (anti americane, anti UE, anti înarmare, anti centrale atomice, anti „exploatare”, între multe altele) s-a dovedit câștigătoare. Pe acest fundal a renăscut monstrul rasist al naționalismului de grotă. „Anglia englezilor!”, „America americanilor!”, „Polonia polonezilor!”, „Ungaria ungurilor!” și, desigur, corolar, „Ucraina rușilor!” (căci știm de la propagandiști că ucrainenii sunt ruși, nu-i așa?). Ce a generat această maree toxică care s-a insinuat în mințile slabe ale proștilor (adică ale celor incapabili să judece cu capul lor și care sunt îndopați cu propagandă pe care o regurgitează mecanic)? Păi, nimic altceva decât „Brexit” și renașterea autocrațiilor, torpilarea civilizației democratice euroatlantice și, da, războiul pe criterii rasiale pornit de Rusia și de uneltele teroriste ale Iranului: Hamas, Hezbollah și Houthi. Până la amuțitoarea simfonie dintre Putin și Trump la care asistăm, terorizați, cu gura căscată, căci vedem cum Ucraina, ajunsă gardianul Europei, aproape se prăbușește sub loviturile „trumpulanilor putiniști” (vorba lui Gabi Rotaru!) împingându-ne și pe noi în prăpastie.

Eee, o să spuneți, ia mai slăbește-ne cu teoriile astea catastrofiste, n-are decât „să facă pace Zelenski și totul o să fie bine!”. Oare?

Resurgența mondială a naționalismului de grotă, cel care îi face vinovați pe străini (mai exact, „pe imigranți”) de toate relele, are adânci și terifiante rădăcini în istorie. Nu mai departe la noi, un spațiu care s-a desăvârșit politic pe baza unității lingvistice și religioase, țapul ispășitor al tuturor relelor a fost, nesmintit, doar străinul, cel care strica cu datele lui impure „sângele românesc”. Și care binemerita, ciclic, câte un pogrom pentru a nu se întina baza rasială a „românului perfect” disecată de Marius Turda, despre care am amintit aici). Ceea ce e șocant, e revenirea în forță a teoriilor de acest tip, eronate și toxice, care au fost produsul unui nivel de dezvoltare al științelor biologice, antropologice și psihologice care e astăzi complet depășit, dar care continuă să țină loc de argument pentru cei care consideră că simpla filiație genetică e suficientă pentru a se considera „superiori”. Adică, dacă ești român înseamnă în mod evident că ești urmașul lui Ștefan cel Mare, nu al criminalului în serie Râmaru (da, și el român neastâmpărat!). Această eroare de judecată, combinată cu educația precară și creieraș modest a dat naștere legiunilor de răcnitorilor de profesie, a „românilor de paradă”, a patri(h)oților de tribună (sau peluză) cu care mi-e rușine că sunt compatriot. Elementele de succes? Vorba lui Caragiale: „în genere fraza goală, declamația șarlatanească, lătrătura patriotică, națională, română”.

Mă strânge în spate că peste cinci milioane de conaționali s-au lăsat astfel păcăliți și rămân prostiți, amețiți sau agresivi, în această bulă. Între ei, o categorie specială, dezrădăcinații neintegrați și resentimentari. Peste nouă sute de mii de români plecați la muncă în lume s-au simțit reprezentați de un huligan de stadion care n-a muncit o oră în viața lui și ale cărui surse de venit sunt obscure. Cum a fost posibil? Ei înșiși străini în Europa Occidentală au votat un discurs politic naționalist gregar îndreptat împotriva străinilor. Ei înșiși beneficiari ai tuturor facilităților europene, grație cărora au putut să muncească în țări mai bogate, s-au lăsat spălați pe creier de discursul războinic antieuropean declanșat de Rusia invadatoare. Ei înșiși profitori ai programelor multiculturale grație cărora au asociații românești și biserici ortodoxe, au proferat răcnind împotriva altor culturi și credințe care „ne strică nația”. În fine, cu salarii lunare date de angajatori străini au urlat împotriva „străinilor care ne fură țara” uitând ca imbecilii că românașii noștri corupți cu șpăgi de milioane au vândut pe nimic resursele, industria și companiile românești că, deh, ăsta e capitalismul. Iar tot acest aproape un milion de diasporeni nu e alcătuit doar din badante, hamali, muncitori necalificați și ciorditori de portofele care stau, bine-mersi, pe ajutoare sociale occidentale și își bagă picioarele cinic în viitorul și bunăstarea celor care au rămas acasă. Nu, au fost și intelectuali frustrați, și clasă mijlocie ghetoizată în comunitățile naționale dirijate de securiști în sutană, care au predicat apocalipsa propriei țari (o bună analiză aici).

Sigur că pe lângă acești desțărați au fost și vreo șapte sute de mii de români întregi la cap care au echilibrat balanța, dar semnalul dat de toate aceste marionete naive, manevrate de un șarlatan smintit în izmene roșii, care au votat extremismul sectar, naționalist e unul foarte serios și arată ce înseamnă lipsa de capacitate critică și creierul bombardat cu telenovele, concursuri cretine și surogate de informație gata mestecată distribuită prin filmulețele de pe Tiktok. Se vorbește insistent, pe drept cuvânt, că ar trebui găsită o modalitate de atenuare a acestei fracturi între români. Eu sunt gata să fac primul pas, cu o condiție: amendarea drastică, conform legii, a monstruoasei haznale de necurățenii pe care aceste personaje o revarsă urlând de ură pe social media. Adică în spațiul public. Până atunci să ne rugăm ca peste doi ani democrații să facă majoritate în parlamentul american și să-i aplice meritatul impeachment istericului lider mondial al naționalismului de grotă.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video