anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

NATO: complicaţiile unui summit aniversar

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Lumea de astăzi este, din multe puncte de vedere, mai complexă decât în 1949, dar important este ca oamenii de stat să nu o complice şi mai mult, prin politici nechibzuite.  

Din perspectiva politicii internaţionale, această săptămână este dominată de reuniunea la vârf a NATO, organizată la Watford (Regatul Unit). La ora la care acest text intră în atenţia cititorilor, concluziile zilei de marţi vor fi deja cunoscute, dar abia astăzi vom afla dacă protagoniştii controverselor din ultima vreme au făcut aşteptatul pas înapoi, permiţând etalarea unei stări de spirit pozitive, compatibile cu caracterul aniversar al summit-ului. În definitiv, este cea de-a treizecea întâlnire a şefilor de state sau guverne, menită să marcheze împlinirea a şapte decenii de la semnarea tratatului constitutiv al Alianţei Nord-Atlantice.

Nu mai este un secret pentru nimeni că multe dintre problemele de identitate ale organizaţiei derivă din reticenţa sau refuzul multora dintre statele-membre de a trata Rusia drept adversar strategic şi, implicit, drept ţintă a mecanismului de apărare colectivă înscris în articolul 5 al tratatului de la Washington. Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus-o explicit, dar numeroase alte ţări - inclusiv Germania, în ultima vreme foarte atentă să nu-şi compromită reputaţia de membru loial - au poziţii relativ apropiate, dacă nu chiar asemănătoare. Iar guvernele respective se sprijină pe segmente de opinie consistente sau chiar majoritare în rândul propriilor electorate.

După cum se ştie, articolul 5 a fost invocat o singură dată: (din fericire) nu împotriva Moscovei, ci în semn de solidaritate cu Statele Unite, după 11 septembrie 2001. A fost expresia desăvârşită a dorinţei liderilor politici, sprijinită intens de birocraţia civilă şi militară a organizaţiei, de a contura un nou rol al NATO în lumea de după Războiul Rece. Se întâmpla într-un moment în care Alianţa încerca să-şi îndeplinească misiunea de a furniza securitate la periferiile estică şi sud-estică ale Europei, o misiune care avea să se dovedească în curând insuficientă pentru legitimarea ei internaţională. A urmat, natural, procesul de ieşire a NATO din limitele teritoriale în care fusese definită şi de asumare a unui rol global, ca principal nod dintr-o reţea de securitate transcontinentală menită să combată o gamă largă de ameninţări de securitate la adresa membrilor săi.

Nu era o evoluţie care să bucure în mod deosebit guvernele şi popoarele noilor state membre din Estul continentului, mai ales pe cele pentru care proximitatea Rusiei era şi continuă să fie problema de securitate dominantă. Totuşi, după aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, guvernele respective au susţinut extinderea agendei Alianţei şi s-au implicat - e drept, în grade diferite şi uneori "făcând blatul" în limitele decenţei - în noile proiecte propuse de Washington şi ceilalţi parteneri majori. Au primit, în schimb, dovezi concrete de solidaritate, între care cea mai importantă este prezenţa pe teritoriile lor a trupelor şi capacităţilor militare NATO care să întărească angajamentele politice asumate. Mai ales după anexarea Crimeii de către Rusia şi adoptarea de către Moscova a unei linii tot mai ostile faţă de aceste ţări, cererile est-europene ca Occidentul să-şi reafirme de o manieră credibilă solidaritatea cu aliaţii din regiune au devenit tot mai numeroase şi mai puternice.

Însă, exact în aceste momente, partenerii din Vest par insuficient de capabili să întărească politic un mecanism care, instituţional - şi este important să o accentuăm - funcţionează corect, în baza logicii convenite în perioada aderării. Această lipsă de capacitate vine din trei surse majore. Prima a fost deja sugerată: în condiţiile în care NATO îşi doreşte o prezenţă globală, era de aşteptat ca divergenţele între membri (între SUA şi Turcia sau între Turcia şi partenerii vest-europeni) pe teme legate de Orientul Mijlociu să afecteze performanţa Alianţei în aria sa de definiţie. Fără îndoială că pe această temă s-a discutat ori se va discuta astăzi la Watford. Marea problemă nu este aceea că Turcia este condusă de un lider cu tendinţe autocratice şi agresive, ci aceea că Turcia, indiferent de cine ar fi condusă, are în Orientul Mijlociu interese pe care alţi membri NATO nu au cum să le susţină - şi nici nu poate fi silită să şi le neglijeze.

Cea de-a doua cauză a aparentei lipse de capacitate a Alianţei de a răspunde mai convingător preocupărilor pe termen lung ale est-europenilor ţine de coeziunea transatlantică. Este, desigur, tema cea mai intens discutată în ultimii ani, iar ieşirile mai vechi sau mai recente ale lui Donald Trump, Emmanuel Macron sau chiar Angela Merkel au contribuit mult la acutizarea situaţiei. În mod normal, creşterea agresivităţii ruse, în primul rând agresiunea împotriva Ucrainei, ar fi trebuit să conducă la o reducere a dezacordurilor între principalii actori din NATO. În ultimii ani ai mandatelor Obama şi Hollande - şi înainte de izbucnirea crizei Brexit - se părea că acesta va fi cursul evenimentelor. Totuşi, evoluţiile din ultimii trei ani ne sugerează că în Occident nu se consideră că provocarea Moscovei este suficient de convingătoare pentru a se încerca o armonizare a poziţiilor - ceea ce, din nou, nu-i poate linişti pe europenii din flancul estic. A spune că nu s-a încercat armonizarea poziţiilor nu înseamnă că o asemenea încercare, dacă ar fi fost făcută, ar fi avut succes. Eforturile Parisului şi, cu mai puţin entuziasm, ale Berlinului de a construi o politică europeană de apărare nu au cum să nu afecteze coeziunea Alianţei.

În fine, aşa cum s-a menţionat mai sus, foarte importantă este ideea tot mai răspândită că NATO ar trebui să combată ameninţările zilei (sau epocii), nu să se cantoneze într-o politică de confruntare cu Rusia. O ilustrează recentele declaraţii ale preşedintelui francez, potrivit căruia terorismul - nu Rusia, nu China - este principala problemă a securităţii internaţionale. Dar, dacă terorismul (sau proliferarea nucleară sau orice altceva) trebuie să suscite în cel mai înalt grad atenţia comunităţii internaţionale, iar implicarea NATO este vitală, Alianţa ar putea fi nevoită să colaboreze cu diferiţi actori cu care, altfel, nu are nicio afinitate - poate chiar cu Rusia sau China - şi să-şi asume posturi care o vor împiedica să-şi exercite rolul de descurajare definit prin tratatul de la Washington, în raport cu Rusia. Desigur că lumea de astăzi este, din multe puncte de vedere, mai complexă decât în 1949, dar important este ca oamenii de stat să nu o complice şi mai mult, prin politici nechibzuite.   

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Cosmin PAȘCA

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Singurul scenariu de neconceput în prezent pentru liderii PNL este atragerea tandemului Cioloş-Barna la guvernare. În ciuda multor compromisuri făcute de Alianţă, USR-PLUS rămâne structura politică cel mai greu de strunit de liberali, cu care se poate ajunge cel mai greu la un compromis, poate şi pentru că are obiceiul (încă) să cânte pe mai multe voci.

Filmuletul zilei

opinii

Interogaţii

Codrin Liviu CUȚITARU

Interogaţii

Norişor era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziţionării unui set de cămăşi, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întâi, domnule profesor, trebuie să definim câteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum şi, mai ales, când?”

Efectul F

Nicolae TURTUREANU

Efectul F

...astfel mi-am intitulat textul publicat, în urmă cu aproape două decenii, în această pagină, text inserat mai apoi în volumul de publicistică „Mătrăguna dulce” (2001). Era, din partea-mi, o încercare de portret a lui Florin Faifer, pornind de la o tocmai apărută carte a sa, „Efectul de prismă”, dar şi a altora, sub... efectul cărora mă aflam. 

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Alin ANDRIEȘ

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Retrospectiv privind, gestionarea problemelor economice şi a celor de sănătate publică a fost mai uşor de gestionat în perioada stării de urgenţă decât este în perioada de relaxare. Restricţiile impuse la nivel naţional, dar şi internaţional, au determinat un şoc la nivelul ofertei agregate, producţia de bunuri şi servicii a fost oprită sau redusă semnificativ. 

pulspulspuls

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

După eşuatul şi ridicolul miting pro-Dragnea de la Iaşi, de anul trecut, multă lume se tot întreba cum de nu a sărit din schemă încă, până la ora asta, organizatorul acestuia, Electricianul şăf de la partidoi, seralistul sforar şi omul cu bănuţul. 

Caricatura zilei

Pe roți

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.