NATO îşi va intensifica acţiunile împotriva tentativelor ruse de destabilizare

miercuri, 12 iunie 2024, 22:38
1 MIN
 NATO îşi va intensifica acţiunile împotriva tentativelor ruse de destabilizare

Statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord îşi vor intensifica acţiunile împotriva tentativelor ruse de a destabiliza ţările organizaţiei, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (FOTO), informează Reuters.

„Aliaţii iau măsuri decisive, făcând arestări şi lansând proceduri judiciare împotriva acţiunilor (Rusiei) împotriva ţărilor NATO, ale căror semne distinctive sunt sabotajul, actele de violenţă, atacurile cibernetice şi dezinformarea”, a subliniat Stoltenberg.

„Acţiunile Rusiei nu ne vor opri să sprijinim Ucraina”, a adăugat secretarul general al NATO.

Citiți și: Berlinul vrea să facă recensământul eventualilor recruţi ai unui serviciu militar la vârsta majoratului

De asemenea, ţările NATO îşi adaptează capabilităţile lor nucleare la mediul de securitate actual, a mai spus Jens Stoltenberg.

Potrivit secretarului general al NATO, ultimele luni au adus o retorică nucleară periculoasă şi mai multe exerciţii nucleare în Rusia, în timp ce China îşi modernizează de asemenea capabilităţile sale nucleare.

„Aliaţii vor discuta despre adaptarea în curs a capabilităţilor noastre nucleare la actualul mediu de securitate. Noi am făcut progrese semnificative în această adaptare”, a mai afirmat Stoltenberg înaintea reuniunii miniştrilor apărării ai statelor membre ale NATO, ce va desfăşura pe 13-14 iunie la Bruxelles.

SURSA: Agerpres

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii