Ne trebuie Cupa României?

Cum să renunțăm la Cupa României, a doua competiție ca importanță din fotbalul românesc? În spațiul anglo-saxon, Cupa depășește în prestigiu campionatul, deși în Premier League se învârtesc mai mulți bani. FA Cup este cea mai veche competiție fotbalistică nu numai din Albion, ci de pe întreg mapamondul. La noi, Cupa României a succedat cu un an primului campionat în sistem divizionar, până atunci campioanele fiind stabilite în urma unor întreceri zonale și extrazonale, cu meciuri eliminatorii în sistem KO. Deci, tot un fel de Cupa României avant la lettre!

Cupa a fost numită „competiția KO” din cauză că a abundat în surprize. Însă din 1934 până astăzi, competiția nonagenară a produs doar patru laureate din afara eșalonului de elită. Metalul Reșița (1954), Arieșul Turda (1961), Chimia Râmnicu Vâlcea (1973) și, în acest an, Corvinul Hunedoara. Cu precizarea că în 1973, Chimia s-a impus într-o finală (rejucată) cu Constructorul Galați, echipă din Divizia C. Prima echipă din eșalonul terț care a jucat finala a fost Foresta Fălticeni (1967), care a eliminat în semifinală, un Rapid îmbătat de primul titlu din istorie, fiind zdrobită apoi cu 0-6 de către Steaua! Pe vremuri. Cupa era un trofeu mult râvnit: regretatul Ioan Chirilă ne povestea oftica marelui susținător al echipei Venus, Gavrilă Marinescu, prefectul Poliției Capitalei, supranumit „Împărartul”. Venus, boala (deloc venerică) a prefectului, înșira titlurile unul după altul, dar Cupele reveneau Rapidului. Când i se spunea de tradiție, devenea furios: „Ce tradiție? Cupa este o târfă, trebuie luată și băgată în dulap!”

De atunci și până nu demult, Cupa s-a disputat aproximativ în același sistem, cu meciuri eliminatorii (uneori, tur-retur, alteori pe terenuri neutre), cu intrarea progresivă a echipelor din diferitele eșaloane, cu finala disputată într-un singur meci, de cele mai multe ori la București. Apariția „neaveniților” în fazele superioare au condus la apariția capilor de serie, fiindcă – vezi Doamne – câștigătoarea Cupei joacă în Europa de care putem zice că depandă și nu ne putem face de râs.

Totul până când onor FRF a preluat un sistem de desfășurare hibrid, preluat pare-se de peste Ocean, procedură la care a achiesat pentru Cupele Europene și UEFA, cu proporțiile de rigoare. Sistemul este cunoscut ca „Robin Round”, echipele sunt aruncate într-una sau mai multe gropi comune, în care nu este necesar să joace toți fiecare cu fiecare. Sunt diferențe față de Cupele Europene, acolo nu sunt grupe mai măricele, ci ditamai megagrupele, acolo se joacă 6-8 etape, în Cupa României numai trei. Nevralgiile FRF de aici vin, fiindcă problema criteriilor de departajare, este mult mai complicată în cazul unui program de trei runde. Din alte puncte de vedere, sistemul pare incitant, mai ales prin premii și prin șansele sporite ale echipelor mici. Poate nu întâmplător, surpriza Corvinul a apărut chiar în noul sistem. În această ediție, două echipe din Liga a II-a și una de Liga a III-a sunt calificate în sferturi. Complicat este faptul că două sferturi se vor stabili prin meciuri de baraj, aglomerând programul. Și dacă Reșița și Csikszereda au destul timp la dispoziție pentru acest meci, echipele din Liga I, Poli Iași și Hermannstadt, reîncep campionatul la mijlocul lunii ianuarie. Ba mai ciudat, în aceeași grupă, exista posibilitatea unui baraj în trei pe care naiba știe cum, unde și când s-ar fi jucat. Iar dacă isprăvile astea s-ar fi comis între echipe angrenate în Europa (nu e cazul acum!), nu sunt greu de imaginat discuțiile. Aruncând un ochi pe Cupele Europene, vedem că acolo barajele sunt excluse. E mai greu de găsit în șase etape prea multe egalități de acest gen, dar dacă apar se aplică (și) criteriul disciplinar (cartonașe galbene și roșii) și în ultimă instanță, coeficienții de club. Primul s-ar putea aplica și la noi (deși la doar trei meciuri este irelevant), despre al doilea nu poate fi vorba.

Oricum la noi se plânge și se deplânge formatul Superligii, care aglomerează excesiv calendarul, mulți ar dori să se revină la formulele de altădată, dar asta e o altă discuție. Ce facem, totuși, cu calendarul? Marile cluburi din Vest au loturi stufoase, echilibrate valoric, care pot acoperi toate competițiile în care sunt angrenate. La noi nu se pune problema, chiar și mândra FCSB are probleme când lipsesc mai mulți titulari. Așa că majoritatea cluburilor tind să sacrifice această „prostituată de băgat în dulap”. Ce ne trebuie nouă tichie de mărgăritar când clasamentul ne frige prin zona barajului? Asta deși competiția KO este o cale mai scurtă spre Europa și, în plus, aduce bani! Dar până vin banii ăia, noi trebuie să cheltuim pentru echipă, am adus vedete din Brazilia și Guatemala, oricum nu mai avem acum bani nici pentru Nicaragua.

Cam acesta e peisajul și cam asta poate fi o explicație pentru ascensiunea echipelor mici pe palierul Cupei României. Când aduci FCSB să joace pe terenul acela amărât, lângă balta Borcea e sărbătoare, chiar dacă ăia vin cu rezervele rezervelor. La Iași, Botoșani ba chiar și în alte locuri mai simandicoase, Cupa este o corvoadă de care trebuie să scapi cât mai urgent!

Publicitate și alte recomandări video