TEXT UMORISTIC

Neaua-i grea, omătu-i moale

De Cip IEȘAN

vineri, 07 februarie 2025, 05:29

3 MIN

E mai frig decât în zilele trecute, ceea ce e rău, dar e mai cald decât în iernile trecute, ceea ce e bine. Pe alocuri a nins, după cum am scris recent, prin unele zone s-a depus zăpada, iar prin alte zone aceasta a început deja să se topească, să cadă de pe acoperișuri, împreună cu țurțurii – unii mari, lungi cât un stat de om. Avem un posibil scenariu de film apocaliptic de producție autohtonă, despre bucuriile și neplăcerile fenomenului:

Bătrânii sfătoși din Puturoși știau de mici că ziua bună se cunoaște de dimineață (știau, logic, de la bunicii lor, la fel de sfătoși, care primiseră informația de la bunicii lor etc.); văzând că dimineața e căldicică s-au bucurat și s-au îndreptat cu pas ștrengăresc spre bufet, călcând cu grijă prin amestecul de omăt topit, noroi și balegi. Acolo era deja plin (că unii începuseră din zori, iar alții rămăseseră din ajun), toți fumau în fața clădirii, cu pahare în mâini, privind cerul senin și ascultând apa picurând prin burlane…

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Pe uliță, copilul Georgel trăgea cu praștia într-un gard. A văzut trecând cățeaua mică, idioată și zgomotoasă a unei babe. A nimerit-o. Animalul a zbierat, iar motanul Pandele, care tocmai stătea la soare pe gardul bufetului, s-a speriat, a sărit pe latrină, apoi sus, pe clădire. Am scris toate astea ca să se știe cum a pornit acea avalanșă care a făcut să se prăvălească zăpada de pe acoperișul bufetului peste clienții adunați la fumat. A fost suficient un motan, unul singur, pentru ca în clipa următoare zeci de săteni să se transforme în oameni de nea; un urlet lung și înfiorător făcu să se cutremure întreaga așezare…

Pe delușor, alături, se jucau niște copii (inclusiv Georgel, plictisit de praștie), încercau să facă un om de zăpadă, dar se mai și bulgăreau; câțiva au tras în Georgel, care s-a împiedicat și s-a dus la vale, transformându-se într-un bulgăre din ce în ce mai mare (zăpada fiind lipicioasă), spre bucuria celorlalți copii. La baza pantei, micul Georgel se afla în centrul unei mari sfere care creștea în timp ce se îndrepta cu mare viteză spre gardul bufetului…

În fața bufetului se adunaseră femeile localității: priveau la oamenii de zăpadă și încercau să ghicească sub care dintre ei se ascunde soțul sau ginerele: „Mămăicăăă, un’ te-ai băgaaat? Ce faci tu acolooo, singureeel și reeece?”. Nu se puteau apropia, deoarece între ele și captivi se înălța un gard sticlos, format din țurțuri căzuți, înfipți în omăt. Imediat au apărut și echipajele de salvare, la nici o oră după reporterii de la unele televiziuni, care s-au băgat în nămeți și au transmis că „Situația pare lipsită de speranțe pentru victimele Infernului Alb”…

Într-o clipă, după cum am spus mai sus, avalanșa a făcut prizonieri toți bărbații din Puturoși, dar scurtă e calea de la agonie la extaz: în altă clipă, bulgărele cel mare în care răcnea micul Georgel a lovit gardul bufetului, a rupt țurțurii și i-a aruncat în aer pe toți cei acoperiți de nea, care s-au învârtit prin văzduh și au căzut în troienele moi și pufoase, unde au fost întâmpinați și pupați de cei dragi. Toți l-au felicitat pe micul Georgel, salvatorul, mai puțin dirigintele lui, care l-a văzut în curtea bufetului, printre clienți, și i-a scăzut nota la purtare. Motanul Pandele e bine, iar reporterii au rămas sub omăt, dar nimeni n-are chef să-i scoată, fiindcă toți petrec.