Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Necunoscuţii

GALERIE
radu mesnita
  • radu mesnita
- +

Chiar aşa, cine se bate pentru Iaşi?

Dacă alegerile locale rămân pe 5 iunie, cum le-a fixat Guvernul, atunci au rămas mai puţin de 8 săptămâni până să aflăm cine va fi fericitul câştigător. În cazul în care liberalii vor reuşi să forţeze guvernul cu ajutorul instanţei să revină la alegerile în două tururi sau măcar să le amâne, atunci candidaţii vor alerga mai mult, iar alegătorii se vor gândi mai bine.

În Bucureşti, liberalii tocmai au rămas fără candidat, doamna Firea nu se simte nici ea prea bine, iar finala se preconizează a fi una între partide şi non-partide. Cum Dragnea va fi mieluşel cel puţin până vinerea viitoare, când se pronunţă instanţa asupra legalităţii votului multiplu a viilor şi a adormiţilor deopotrivă, partidele sunt, momentan, cu mâinile legate în faţa lehamitei generale de politicieni.E adevărat că au apucat să-şi scoată gestiunile de sub ochii Fiscului, însă găleata şi sticla de ulei se anunţă deja foarte scumpe turul sau tururile astea. De găină nici nu mai vorbim, în mod cert va fi ţinută pentru parlamentare, că nu se ştie ce idee colectivă a străzii i-ar putea pune pe fugă până atunci.

La Iaşi nu e cazul. Aici partidele (încă) fac legea, deşi cel puţin doi dintre cei opt candidaţi anunţaţi până acum s-au lepădat de partidul lor. Apoi, deşi anunţat abia anul trecut ca lider al unei formaţiuni civice, unui al treilea candidat i s-a pus piedică din vreme, ca să fie clar că Iaşul nu e Bucureştiul.

Dar cine sunt cei opt candidaţi? Şi apoi, câte din şirul celor opt nume cunoaşteţi ca să puteţi spune „X e cel mai bun dintre toţi”? O raită a ziarului printre ei a strâns răspunsuri interesante la aceleaşi trei întrebări adresate fiecăruia, dar reacţiile din subsolul celor opt articole (aici e unul dintre ele, cu link-uri către celelalte) au fost în marea lor majoritate contra. Trecând peste vulgarităţi, aceste pseudo-comentarii sunt, de fapt, un serios semnal de alarmă pentru oricare dintre candidaţi: nu sunt cunoscuţi. Dincolo de răspunsurile, declaraţiile şi comunicatele oficiale sunt: ăla n-a făcut, ăl’lalt a făcut prost, celălalt a făcut doar atât, ăsta nu ştie, ăst’lalt a tolerat etc. etc. Fiecăruia i se văd mai degrabă bubele decât meritele.

Dar dacă într-o dimineaţă, pe la 7 jumate, s-ar înghesui într-un 41 sau un 46 Chirica sau Bodea, câţi i-ar recunoaşte? Dacă într-o zi Movilă sau Bogdănici şi-ar rupe o planetară în gropile oraşului şi ar rămâne cu maşina parlamentară în drum, câţi i-ar recunoaşte? Şi dacă, într-o altă zi, Blăjuţ sau Botez sau Postolache ar înjura cu foc pe bordură, alături de alţi ieşeni, că au trecut deja două minute, semaforul e tot pe roşu şi nu pot traversa, câţi i-ar recunoaşte?

Cea mai concisă - şi mai obligatorie, dacă s-ar putea spune aşa - regulă a primarului ieşenilor este: să trăiască printre ieşeni. La propriu, nu într-o vilă cocoţată într-un cartier de fiţe, şi nu într-o limuzină cu geamuri fumurii care îl duce şi îl aduce de la biroul său blindat din Palatul Roznovanu. Şi nici din spatele unei armate de scriitori de impresii şi contre pe Facebook. Apoi, nu doar să trăiască printre ieşeni, ci să adopte Iaşul (ca pe un copil, dacă vreţi) şi să-l facă membru al familiei lui. Pentru că primar nu poate fi cineva doar opt ore pe zi, de luni până vineri sau cineva care îşi închipuie că jobul ăsta e un titlu onorific. Poate că sună utopic, dar, după „pleiada” de musafiri care s-au perindat din ’90 încoace prin Primărie, Iaşul merită un primar bun. Mai rămâne să aibă de unde să ia unul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri