Negocieri și aranjamente – Cine ar putea fi viitorii vici ai Iașului? Hai că la ăsta nu v-ați gândit!
După cum vă povesteam și ieri aicea, se pare că la conțilul local o majoritate făcută de liberalii de rit Chirică cu pesediștii aleși luna asta pe liste pare una inevitabilă.
Și asta în ciuda atacurilor din campanie, atacuri care însă, în mod clar, au fost mai soft aicea decât cele de la județ, unde între liberalul Alexe și pesedistul Cojo pare să nu fi fost lăsat deloc loc de-ntors.
Spunem că e cam inevitabilă pentru că asta ne pare singura ce satisface ambele tabere: partidoiul ieșean poate avea în sfârșit, după ani buni de stat pe tușă, un om la vârf în executivul local, ca vice, în timp ce, de cealaltă parte, și nea Mihăiță poate cu partidoiul să-și pună și el un vice liberal, om de casă. Căci altfel, dacă ar fi să facă o majoritate de strânsură din ce rămâne, va trebui să dea ambele posturi de vice la alții, ba chiar și postul de menajer de oraș, și tot n-ar fi destul.
Ei bine, stimați telespectatori, acestea fiind așadar spuse, să trecem la pasul următor, pe cale de consecință logică: cine ar putea fi cei doi vici de la premărie, din toamnă, în varianta cea mai probabilă, de mai sus? Pentru asta însă muiați olecuță degetul pe limbă și dați foaia mai departe, la pulsulețul următor!
Surpriza care se coace în zona partidoiului
În ce privește numele vicelui pe care și l-ar dori nea Mihăiță pentru noul mandat de patru ani, care va începe la toamnă, cam toată lumea de prin partid știe că personagiul preferat de acesta este nimeni altul decât amicul lui cel mai bun de voie bună, a lu’ Preuteasa, cel pe care tocmai l-a avansat recent de la șefia ateneului din Tătărași la cea a Palatului din Centru.
Mutare oarecum cu schepsis făcută, căci nea Mihăiță zice-se că vrea să-i ofere amicului, în viitoarea lui calitate de vice, toate pârghiile ieșene ce țin de activitatea culturală. O fi bine, o fi rău, asta om vedea: vorbim mai pe la anu’!
În ce privește posibilul vice de la partidoi, aicea treaba e olecuță mai oablă, dar tot prin premărie se fac deja unele pariuri, bazate pe informații de culise venite de la sediul PSD de pe Pietonal.
Trebuie mai întâi să vedem cum stau noile tabere ale tinerilor sforari de la partidoi. Așa că prima întrebare care cade pe masă este: va avea ultimul cuvânt aicea Bogdănel de la munițip, sau Bogdănel de la giudeț? Spunem asta pentru că prin culise unii spun să stăm ghinișor la locurile noastre, căci viitorul vice al premăriei dat de partidoi se știe deja: este al treilea Bogdănel al PSD Iași, știți voi care, ăla cu cruciuliță. Alții ne atrag atenția că nu se prea poate, căci la partid acesta tocmai s-a certat cu Bogdănel munițipalul.
Ehehe, încurcate mai sunt căile politichiei de Bahlui, dar noi acestora le-am spune să nu uite că Bogdănel posibilul vice este bun amic cu Bogdănel de la giudeț, și amândoi sunt în altă tabără decât cea a lui Bogdănel de la munițip.
Păi nu au primii doi bogdănei firmă împreună cu dipotatul Silvișor și cu fostul evroparlamentar Divan, fiind din trupa de influență a acestuia? Ehehee, cum vă spuneam: încurcate mai sunt căile astea, of!
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video