„Negustorul de timp”, in premiera absoluta la Nationalul iesean

miercuri, 09 decembrie 2009, 19:19
3 MIN
 „Negustorul de timp”, in premiera absoluta la Nationalul iesean

Elevii de la Colegiul National au avut, ieri, prilejul de a discuta cu unul dintre cei mai mari dramaturgi romani ai ultimelor decenii, pe care il studiaza in clasa a X-a. Matei Visniec a fost intimpinat de elevi cu emotie in sala de festivitati a liceului la ora 10.0, iar pina la urmatorul clopotel dramaturgul a raspuns curiozitatii lor legate de viata si opera sa. "Voi sinteti cei care ma tineti in viata pentru ca ma cititi, pentru ca oameni ca voi gasesc ceva in cartile mele", a spus Visniec, care a marturisit ca a descoperit puterea cuvintului si libertatea pe care ti-o confera acesta la o virsta mai frageda decit cea a elevilor prezenti in amfiteatru.

Dupa intilnirea de la Colegiul National, Matei Visniec a fost invitat la sala Uzina cu Teatru, unde conducerea Teatrului National "Vasile Alecsandri" a anuntat pentru zilele acestea doua premiere absolute: "Cu soarele in piept", spectacol regizat de Ion Mircioaga, programat pe 12 decembrie, de la ora 18.00, la Sala Studio, si "Negustorul de timp", un text de Matei Visniec, regizat de Ovidiu Lazar, care va avea premiera in aceasta seara, de la ora 19.00, la sala Teatru la Cub. "Nu este prima data cind montez un text de Matei. Acum zece ani am regizat «Usa», tot o premiera, la care a fost prezent si autorul. Textul de astazi mi l-am asumat ca pe o atitudine personala, pentru ca sint un regizor de text. Miza spectacolului este impactul emotional pe care doresc sa il regasesc in public. Este un text provocator care mi-as dori sa produca o cadere in sine a spectatorului", a declarat regizorul Ovidiu Lazar.

Matei Visniec a salutat montarea semnata de Ovidiu Lazar, mai ales ca textul ales de regizor "a stat ascuns" 17 ani in sertarul sau, desi a fost scris pentru a fi montat de catre o companie franceza. "Este interesant – realizez acum – ca Ovidiu a montat in premiera prima mea piesa lunga scrisa in limba romana, «Usa», iar acum prima piesa lunga scrisa in limba franceza", a spus Visniec.

Desi are mare incredere in regizori, dupa cum insusi declara, recunoaste ca i s-a intimplat sa nu agreeze unele montari ale textelor sale. "In astfel de cazuri imi zic mereu ca se poate ca regizorul sa aiba dreptate, chiar daca nu-mi place. Am ramas, citeodata, stupefiat, insa pina acum nu m-am simtit tradat pina la desfiintare", sustine dramaturgul.

Matei Visniec si-a incheiat ziua de ieri la libraria Avant-Garde, unde a lansat doua  carti: "Orient expres" si "Sindromul de panica in orasul luminilor".

In cea de-a treia zi a vizitei sale la Iasi, la invitatia Centrului Cultural Francez, dramaturgul va participa la conferinta "Matei Visniec – piesa scurta", care va avea loc la Universitatea de Arte "George Enescu", incepind cu ora 17.00, apoi va asista la premiera spectacolului "Negustorul de timp", regizat de Ovidiu Lazar.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii