Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Nelu Iordache, ”regele asfaltului”, cu gura până la urechi. A scăpat de 12 ani și jumătate de închisoare datorită deciziilor CCR

GALERIE
nelu iordache, rege asfalt, puscarie
  • nelu iordache, rege asfalt, puscarie
- +

Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, fiind anulată o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare primită de acesta la instanţa de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air.

Nelu Iordache se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad. El mai are o condamnare definitivă de 6 ani pentru nereguli în modernizarea Transalpina.

Judecătorii susţin că faptele de care Nelu Iordache era acuzat în dosarul Blue Air s-au prescris, fiind aplicată în acest sens decizia dată în mai 2022 de Curtea Constituțională.

În dosarul Blue Air, magistraţii au decis încetarea procesului penal şi în cazul lui Ali Imad, administrator de firme, care avea o condamnare de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.

„În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.b C.pen., la decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.d C.pen., la decizia nr.358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată”, se arată în decizia magistraţilor Curții de Apel București, conform Agerpres.
Judecătorii au admis însă, în parte, acţiunea civilă formulată de statul român, reprezentat de ANAF, şi i-a obligat în solidar pe Nelu Iordache, Ali Imad şi compania Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.972.252 lei reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii.

Decizia instanţei este definitivă.

Acuzațiile din dosarul de care Nelu Iordache scapă


Este vorba de dosarul în care Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2018, pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.

Nelu Iordache primise o condamnare la Tribunalul Bucureşti, în martie 2021, de 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidare.

În acelaşi dosar, Ali Imad, administrator de firme, avea o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar compania Bata Sky Imobiliare SA trebuia să plătească o amendă penală de 30.000 lei. În dosar au mai fost implicate alte două persoane - Mioara (fostă Stancu) Băluţă, la data faptei angajată în cadrul unei bănci, şi Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie, achitate la instanţa de fond.

Potrivit DNA, în perioada februarie - aprilie 2011, Nelu Iordache a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), achiziţii fictive de materiale publicitare promoţionale în valoare totală de 46.356.636 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.

„Prin aceste demersuri, Iordache ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziţionate de la două societăţi administrate de Ali Imad”, preciza DNA.
Ulterior, până în luna ianuarie 2014, Nelu Iordache şi-ar fi însuşit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care ar fi „justificat-o” prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA, iar în acest sens, ar fi încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.

”Acest contract ar fi generat, în sarcina societăţii, o obligaţie de restituire a sumei respective în favoarea lui Iordache, deşi în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus", mai spun procurorii.

Mai mult, pe hotnews

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri