anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Nemulţumiri la PLUS despre alianţa Chichirău-Bodea

GALERIE
Iolu and Cossete
  • Iolu and Cossete
- +

„Colegii noştri au preferat negocierile, nu competiţia“, spune Liviu Iolu, de la PLUS, cel ce a pierdut desemnarea drept candidat la primărie în faţa lui Cosette Chichirău (USR)

Într-un mesaj trimis pe grupul intern al membrilor PLUS, obţinut în exclusivitate de „Ziarul de Iaşi“, Liviu Iolu, cel propus de PLUS drept candidat la Primăria Iaşi, variantă care a căzut la negocieri, susţine faptul că nu a fost de acord cu soluţia negociată în interiorul alianţei, de a o susţine pe Cosette Chichirău la Primăria Municipiului Iaşi şi pe Marius Bodea la preşedinţia Consiliului Judeţean.

„Încă de la începutul acestor negocieri atât eu cât şi Daniel (Şandru, n.r.) am intrat în cursă cu credinţa că putem fi un plus pentru organizaţie. Consider că cel puţin în alegerea pentru Primărie nu a fost o competiţie corectă, deschisă, transparentă din care ar fi avut de câştigat şi alegătorii, dar şi noi toţi, un candidat credibil care să aibă şi abilităţi politice dar şi competenţă dovedită. Colegii noştri au preferat negocierile, nu competiţia. Sper ca în viitorul partid fuzionat USR-PLUS acest lucru să nu se mai întâmple“, a spus Liviu Iolu în mesajul transmis membrilor PLUS. Acesta îl descrie pe colegul său Daniel Şandru ca fiind un „candidat redutabil şi cu anvergură la CJ“ şi spune că nici pentru această funcţie colegii de alianţă nu s-au arătat interesaţi de competiţie.

El mai scrie şi faptul că echipa de negociere simţit „rigiditate totală“ în toate aceste luni de discuţii şi că au decis „conştient să cedăm, dar cu condiţia să avem o reprezentare consistentă pe listele de consilieri“. Contactat telefonic de către „Ziarul de Iaşi“, fostul candidat pentru Primăria Iaşului din partea PLUS, Liviu Iolu, a confirmat veridicitatea mesajului, dar nu a dorit să comenteze suplimentar, spunând că va susţine o conferinţă de presă în viitor în care va prezenta mai multe detalii.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum ar fi arătat Teatrul Naţional din Iaşi dacă era gândit la Valea Lupului?

Cosmin PAȘCA

Cum ar fi arătat Teatrul Naţional din Iaşi dacă era gândit la Valea Lupului?

Iaşul nu-şi va recăpăta nici în următorii patru sau 40 de ani „aerul” european dacă autorităţile locale se vor zgârci la preţul proiectelor şi vor îndepărta, dintr-un patriotism local prost înţeles (sau din motive de corupţie?) companii importante pe plan internaţional.

Filmuletul zilei

opinii

Patos ideologic

Codrin Liviu CUȚITARU

Patos ideologic

A apărut odată cu faţa vopsită în alb şi negru. Gestul constituia un mesaj postcolonialist. În dualitatea fizionomică se sugera dubla critică, dubla identitate a individului postmodern, coexistenţa culturilor - una a „colonizatorului” tradiţional şi cealaltă a „colonizatului” de odinioară. A fost acuzat de rasism, întrucât a implicat că bietul „colonizat” nu poate fi decât o persoană de culoare.

Eficienţa pieţelor financiare

Alin ANDRIEȘ

Eficienţa pieţelor financiare

De-a lungul timpului investitorii pe pieţele financiare au căutat să găsească o metodă de identificare a valorii reale a unui activ financiar care să le permită obţinerea unor profituri considerabile. 

Despre necesitatea unui nivel LAU1 în sistemul administrativ al României (I)

George ŢURCĂNAŞU

Despre necesitatea unui nivel LAU1 în sistemul administrativ al României (I)

Despre sistemul european statistic şi administrativ.

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de portocaliul Dezaxinia? Iacătă-l cu ce se mai remarcă la slujbă!

Vă mai amintiţi de portocaliul Dezaxinia? Iacătă-l cu ce se mai remarcă la slujbă!

Apropo de focarul de covid din aceste zile care s-a oploşit pe la berourile chefereului ieşean, şi despre care nu mai contenesc bârfele, căci, poate nu ştiţi, oamenii de acolo chiar mor de plictiseală la serviciu, nu gluma, haideţi să vă spunem şi noi una haioasă pe astăzi, legat de parascovenie. 

Caricatura zilei

Indieni vânători de nemascați

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.