Nepoata lui Arsenie Boca, mărturii emoţionante despre unchiul său
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 24.10.2021

Nepoata lui Arsenie Boca, mărturii emoţionante despre unchiul său

GALERIE
zoe
  • zoe
- +

La 90 de ani, Zoe Dăian, nepoata lui Arsenie Boca, vorbeşte cu lacrimi în ochi despre cel considerat Sfântul Ardealului. Părintele este cel care a şi crescut-o. În semn de recunoştiinţă pentru ce i-a oferit, femeia merge des la mormântul unchiului său pentru a se ruga şi spune că încă îi simte prezenţa.

Nepoata părintelui Arsenie Boca, singura rudenie de sânge pe care o mai are părintele, s-a refugiat, la 90 de ani, în "Casa Mea Eden'', un cămin de bătrâni din Bihor, și duce mai departe povestea călugărului.

S-a născut în 1930, în comuna Buteni, judeţul Arad, unde tatăl ei era învăţător şi director al şcolii.

"Bunica mea din partea tatălui, Ana Boca, a fost soră cu tatăl lui Zian (numele de botez al lui Arsenie Boca – n.r.). Iar tatăl meu, Vasile Crucin, a ţinut foarte mult la el, chiar dacă era o diferenţă de vârstă de 8 ani între ei. Când părinţii lui au divorţat, iar apoi tatăl lui - cu care a rămas - a murit, Zian nu a vrut să se mute la bunicii unde locuia şi mama lui. A vrut să stea cu tata. Avea 14 ani când a ajuns la noi în casă. Eu m-am născut abia după 6 ani", povesteşte doamna Zoe.

Din anii copilăriei petrecuţi în preajma lui Arsenie, Zoe Dăian îşi aminteşte cât de modest şi retras era unchiul ei, că îi plăcea să se roage, să citească şi să picteze icoane. Premoniţiile erau de asemenea un alt har al său. Zian a învățat să cânte extrem de ușor la instrumente, numai citind partiturile ori ascultând doar notele.

O parte din amintirile cu părintele Arsenie Boca le-a reconstituit din poveştile părinţilor, altele i-au rămas întipărite adânc în mintea de copil, Zoe fiind martoră a tinereții călugărului dar şi partener de joacă şi prieten.

Zian a fost şi cel care a convins-o să bea lapte. "M-a învăţat să beau laptele care mie nu-mi plăcea. Mi se părea mereu amar la gust. Mi-a zis «uite, bea din cana mea, că e dulce». I-am spus mamei, atunci, că mie lapte să-mi dea numai din cana lui Zian"...

Zian a decis să se călugărească, retrăgându-se la mănăstirea Sâmbăta şi alegându-şi numele Arsenie, când Zoe nu împlinise încă 10 ani. Copila s-a simţit părăsită şi a plâns mult, dar a înţeles că "asta i-a fost menirea".

După vizita la Muntele Athos, din 1939, unchiul ei s-a schimbat profund, Zoe fiind convinsă că a dobândit acolo o putere specială. "Se uita la om şi ştia tot despre el, dar putea să şi prevadă lucruri. Le-am simţit şi eu, căci de câte ori m-am dus să-l văd, el a ştiut de fiecare dată, dinainte", zice ea.

"Era vară, căldură, iar de la gară era un drum lung până la mănăstirea Sâmbăta, fără pic de umbră. Mama îi făcuse prăjituri, i-a pus pâine de casă, slănină, şuncă, avea bagaj mare, iar în timp ce mergeam s-a şi oprit de două sau trei ori. A răbufnit supărată, drăcuindu-l că n-a găsit o mănăstire mai aproape de casă".

La a treia oprire, pe drum l-au văzut venind înaintea lor pe călugăr care, când a ajuns, i-a dojenit mama: "«Mărioară, Mărioară, de trei ori m-ai drăcuit pe drum», a zis, iar mama a încremenit. S-a uitat apoi la mine şi, ca şi cum ştia că am suferit după el, mi-a zis că acum mănăstirea e casa lui, că noi o să venim la el, iar el va veni mai rar la noi".

"Tot ce a făcut m-a marcat pentru că avea reacţii neobişnuite pentru lumea de azi, lumea de atunci", a mărturisit Zoe Dăian.

Femeia spune că unchiul ei i-a rămas aproape şi după moarte, ajutând-o să treacă peste un divorţ dureros, ghidând-o să-şi crească şi să-şi educe fiica, pe Mihaela, care acum e asistentă medicală stabilită în Grecia, împreună cu nepoata ei, arhitectă.

Aflați amănunte de pe antena3.ro și ebihoreanul.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

Nicolae GRECU

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

„E dreptul meu să fac ce vreau cu organismul meu” este un leit motiv al declaraţiilor fotbaliştilor pe posturile TV, fără a pomeni vreunul de vieţile altora.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IX)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IX)

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

pr. Constantin STURZU

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă". Căderea primilor oameni, a protopărinţilor Adam şi Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci şi dezbinarea acestora şi a urmaşilor lor. Prima crimă din istoria umanităţii a fost săvârşită asupra unui frate.

La plimbare pe axa culturală (3)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (3)

Arhitectura, prin conţinutul simbolic, estetic, funcţional, este interpretată în cheie diferită de fiecare persoană în parte. Un exerciţiu simplu poate demonstra această realitate. 

pulspulspuls

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

La trei zile după ce a dat cu artificii la Palat, şi asta după ce  nu a avut nicio reţinere să aprobe şi târgul de căciuli de la Hală, dar şi coada la moaşte la liber, auzim că Mihai Chirica a vorbit către presa centrală spunând pe un ton foarte doct şi sfătos că musai este nevoie de un lockdown total, cu închidere în casă mai ceva ca anul trecut. 

Caricatura zilei

Ciucă 2

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.