În faţa magistraţilor Judecătoriei, V.V. a arătat că bunica sa, N.S., dispăruse în 1995, nemaiexistând niciun indiciu că s-ar mai afla în viaţă. La momentul respectiv, poliţiştii apreciau că femeia decedase, fără a se pronunţa însă ferm în acest sens. Dintru început, judecătorii i-au cerut lui V.V. să publice în presă anunţul despre deschiderea procedurii de declarare a morţii, cererea fiind afişată şi la ultimul domiciliu al lui N.S., la sediul primăriei Voineşti, comună în care aceasta locuise şi la sediul Judecătoriei. Timp de două luni, orice persoană care cunoştea detalii despre soarta lui N.S. era invitată să le comunice. Totodată, magistraţii au cerut detalii de la Inspectoratul de Poliţie, primăria Voineşti şi Oficiul de Cadastru.

Din răspunsul dat de IPJ, a rezultat că femeia dispăruse de fapt în 1997. Avea probleme neurologice şi plecase pur şi simplu de acasă, fără a se mai întoarce. Familia anunţase dispariţia, dar cercetările făcute de poliţişti nu au dus la un rezultat concret. După aproximativ două săptămâni de la dispariţia lui N.S., într-o grădină din apropierea locuinţei sale fuseseră descoperit un fragment de picior uman şi articole de îmbrăcăminte care fuseseră identificate de fiica femeii. În 1997, Poliţia nu avea mijloacele tehnice necesare pentru a identifica cu certitudine o persoană după profilul genetic, prin urmare cazul neputând fi soluţionat.

Conform legii, o persoană dispărută poate fi declarată decedată după trecerea a minim doi ani de la data ultimelor informaţii din care rezulta că se mai afla în viaţă. „Instanţa reţine temeinicia cererii formulată de reclamantul V.V., justificat de faptul că bunica acestuia, pârâta N.S. este dispărută din data de 30.09.1997, dată la care a plecat de la locuinţa sa fără a mai reveni şi fără a mai fi găsită de membrii familiei. Potrivit IPJ Iaşi rezultă indicii că aceasta a încetat din viaţă încă din anul 1997, trecând astfel cu mult termenul de 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că pârâta era în viaţă. Având în vedere că pârâta era cunoscută cu o boală neurologică, că la puţin timp de la momentul declarării dispariţiei sale au fost găsite mai multe fragmente umane care ar fi aparţinut pârâtei, iar raportat la momentul pronunţării prezentei sentinţe pârâta ar avea 101 ani dacă ar fi în viaţă, reprezintă suficiente date care să conducă la concluzia că pârâta este încetată din viaţă la acest moment”, au apreciat magistraţii. Femeia a fost declarată decedată. Conform legii, data prezumată a decesului este stabilită ca fiind ultima zi a lunii în care persoana dispărută a fost văzută pentru ultima dată. În acest caz, era chiar ziua dispariţiei sale, 30 septembrie 1997. Formal, în termen de 30 de zile de la sentinţa Judecătoriei, hotărârea poate fi atacată cu apel.