New York Times susţine că Trump îşi ascunde o parte din bani într-o bancă din China
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

New York Times susţine că Trump îşi ascunde o parte din bani într-o bancă din China

GALERIE
Donald Trump
  • Donald Trump
- +

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump deţine un cont bancar în China, unde a încercat timp de ani de zile să facă afaceri, o ţară împotriva căreia a lansat un război diplomatic şi comercial, pozând totodată în singurul adversar veritabil al Beijingului, dezvăluie cotidianul american The New York Times (NYT), relatează AFP.

Magnatul newyorkez în domeniul imobiliar şi-a păstrat biroul pe care l-a deschis în China înainte să fie ales şef al statului american pe toată durata mandatului său prezidenţial şi a încercat să încheie un parteneriat cu o importantă societate chineză controlată de statul chinez, dezvăluie cotidianul. Donald Trump şi-a păstrat, de asemnea, un cont bancar în China - anterior necunoscut -, controlat de una dintre societăţile sale, Trump International Hotels Management, potrivit unei analize a declaraţiilor sale fiscale, văzute de NYT.

Potrivit acestor declaraţii fiscale, societatea a plătit în China impozite în valoare de 188.561 dolari, în perioada în care depunea eforturi - din 2013 în 2015 - să încheie acorduri de licenţă comercială. Avocatul grupului Trump Alan Garten a declarat că această societate a ”deschis un cont la o bancă chineză, care are birouri în Stale Unite, pentru a-şi plăti impozitele”.

”Niciun acord, tranzacţie sau altă activitate comercială nu s-a concretizat, iar începând din 2015 acest cont a rămas inactiv”, a declarat avocarul. Locatarul Casei Albe s-a lansat într-un război comercial şi diplomatic cu China şi se laudă că este singurul apărător veritabil al intereselor americane împotriva gigantului chinez, spre deosebire, consideră el, de Joe Biden, candidatul democrat în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.