Nichita, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE! Mită de milioane de euro în dosarul Urdăreanu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 25.07.2021

 Nichita, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE! Mită de milioane de euro în dosarul Urdăreanu

GALERIE
gheorghe-nichita-la-dna-bucuresti
  • gheorghe-nichita-la-dna-bucuresti
- +

Gheorghe Nichita a fost pus sub acuzare în dosarul lui Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI. Potrivit unor surse judiciare, Nichita ar fi pretins de la omul de afaceri un procent de 10% din contractul derulat de Primăria  Iași cu privire la managementul traficului rutier.

Procurorii DNA il acuza pe Gheorghe Nichita ca in august 2013 ar fi solicitat si primit de la Urdareanu si de alti inculpati in dosar mai multe foloase necuvenite pentru a agrea castigarea licitatiei de catre asocierea UTI - IBC si semnarea contractului respectiv, in valoare de 69.614.309 lei (fara TVA). 

Potrivit DNA, Nichita ar fi primit concret pana in prezent urmatoarele foloase materiale constand in:

- o parte din suma totala de 10% din valoarea contractului atribuit;

- beneficii constand in reduceri de 30-40% (in total circa 15.100 lei) din preturile unor locuri de cazare la un hotel de lux din Bucuresti, in perioada 2013-2015;

- plata, in cursul anului 2014, a unor servicii de cazare la o vizita in China, efectuata de Nichita Gheorghe, alti angajati ai primariei, precum si oameni de afaceri, intre care si inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel;

- beneficii constand in achizitionarea unor echipamente electronice in perioada ianuarie-februarie 2014, evaluate la circa 20.000 lei.

UPDATE 21.35: Comunicatul integral transmis de DNA

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 29.10.2015, a inculpatilor:

NICHITA GHEORGHE, primar al municipiului Iasi, la data faptei, cu privire la savarsirea infractiunii de luare de mita,

URDAREANU TIBERIU, presedinte al grupului de firme UTI, cu privire la savarsirea infractiunii de dare de mita.

De asemenea, procurorii anticoruptie au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pe cautiune pentru 60 de zile, incepand cu data de 29 octombrie 2015, fata de inculpatul MARDARASEVICI IULIUS GABRIEL, director SC Information Business Consulting SRL (IBC) cu privire la savarsirea infractiunii de dare de mita.

Inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel va depune o cautiune in valoare de 50.000 lei, care va fi consemnata pe numele inculpatului la dispozitia Directiei Nationale Anticoruptie, sau prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, in limita aceleiasi sumei de 50.000 lei, in favoarea Directiei Nationale Anticoruptie.

Totodata, procurorii anticoruptie au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pentru 60 de zile, incepand cu data de 29 octombrie 2015, fata de inculpatul TANASESCU MIHAIL, vicepresedinte al grupului de firme UTI, cu privire la savarsirea infractiunii de dare de mita.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

In luna august 2013, in contextul implementarii proiectului ¬Sistem de Management de Trafic in Municipiul Iasi¬, care privea fluidizarea traficului rutier si pietonal, precum si scaderea gradului de poluare, finantat din fonduri europene, inculpatul Nichita Gheorghe, in calitate de primar al municipiului Iasi, a pretins si primit de la ceilalti inculpati mai multe foloase necuvenite pentru a agrea castigarea licitatiei de catre asocierea UTI ¬ IBC si semnarea contractului respectiv, in valoare de 69.614.309 lei (fara TVA), precum si pentru asigurarea derularii acestuia in bune conditii.

Acest lucru a avut la baza o intelegere anterioara intre inculpatii Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) si Urdareanu Tiberiu (pentru UTI), acestia din urma efectuand, cu sprijinul inculpatului Tanasescu Mihail si a unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi dati cu titlu de mita). De asemenea, demersurile au constat si in elaborarea si, ulterior, decontarea unor facturi pentru situatii de lucrari continand servicii neprestate, a caror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mita pentru primarul municipiului Iasi.

Concret, pana in prezent inculpatul Nichita Gheorghe a primit urmatoarele foloase materiale constand in:

- o parte din suma totala de 10% din valoarea contractului atribuit,

- beneficii constand in reduceri de 30-40% (in total circa 15.100 lei) din preturile unor locuri de cazare la un hotel de lux din Bucuresti, in perioada 2013-2015,

- plata, in cursul anului 2014, a unor servicii de cazare la o vizita in China, efectuata de Nichita Gheorghe, alti angajati ai primariei, precum si oameni de afaceri, intre care si inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel,

- beneficii constand in achizitionarea unor echipamente electronice in perioada ianuarie-februarie 2014, evaluate la circa 20.000 lei.

Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat ca suma de 6,9 milioane lei, reprezentand 10% din valoarea contractului de lucrari, urma a fi remisa in raport cu cota de participare a asociatilor UTI si IBC la contract, adica 80% reprezenta "contributia" UTI, iar 20% reprezenta "contributia" IBC la banii colectati cu titlu de mita pentru inculpatul Nichita Gheorghe, parte din aceasta fiind colectata deja in contul IBC.

Inculpatilor Nichita Gheorghe, Urdareanu Tiberiu, Tanasescu Mihail si Mardarasevici Iulius Gabriel li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 30 octombrie 2015, inculpatii Nichita Gheorghe si Urdareanu Tiberiu urmeaza sa fie prezentati Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

In cauza procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

UPDATE 21.12: Gheorghe Nichita a părăsit și el sediul DNA, cu cătușe la mâini, fiind dus în arestul poliției, după audieri care au durat circa opt ore. El va fi prezentat mâine Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

UPDATE 20.00: Potrivit unor surse judiciare, s-a decis reținerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Nichita.

----- 

CITEȘTE ȘI:

Managementul traficului de influenţă?Contract putred verificat de DNA la Primărie

DNA şi-a făcut punct de lucru la Primăria Iaşi. De două zile se fotocopiază documente. „Au venit să-şi culeagă datele despre proiectul sistemul de management de trafic“, declară sec viceprimarul Mihai Chirica. În afară de dosarul cu filajul amantei, „Ziarul de Iaşi“ a arătat că Nichita face obiectul unui dosar de trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului. Sistemul de management al traficului este un proiect care a suferit o corecţie uriaşă: Uniunea Europeană nu va mai deconta Primăriei suma de 21 milioane lei.

----

Tiberiu Urdareanu a parasit sediul DNA in jurul orei 19,05, dupa ce a fost audiat aproape cinci ore, cu catuse la maini si a fost urcat intr-o masina cu girofar. Acesta este cercetat pentru acte de coruptie, dupa cum anuntase anterior societatea UTI Grup, condusa de omul de afaceri.

Acesta nu a dorit sa discute cu ziaristii, marginindu-se sa declare: "Nu pot sa comentez".

"Domnului Tiberiu Urdareanu i s-a adus la cunostinta calitatea de suspect in legatura cu presupuse acte de coruptie. Societatea UTI Grup a pus la dispozitia organelor de cercetare toate documentele solicitate si va colabora in continuare, in mod prompt si transparent, cu autoritatile in vederea stabilirii adevarului, furnizand orice informatie este solicitata de organele de ancheta", precizeaza compania, intr-un comunicat publicat pe site.

Tiberiu Urdareanu a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie in jurul orei 12:20, fiind insotit de agentii de politie judiciara care au pus in executare mandatul de aducere emis pe numele sau.

Pana la ora publicarii acestei stiri, Urdareanu nu parasise sediul DNA.

Tiberiu Udrareanu este actionar majoritar al grupului UTI. Legaturile politice ale lui Urdareanu au dus de-a lungul timpului la specializarea UTI in contracte pe bani publici si fonduri europene. UTI este abonat la contracte in domeniul IT si securitate cu companii de stat, ministere si primarii.

Urdareanu este membru al conducerii UNPR din anul 2012. El detine acum functia de presedinte al Departamentul energie, resurse si politici industriale din UNPR, partidul condus de vicepremierul Gabriel Oprea.

Tiberiu Urdareanu, un personaj extrem de puternic, figura in 2014 pe locul 46 in TOP 300 Capital cu o avere evaluata la 98-100 milioane de euro.

Tiberiu Urdareanu, fost ofiter superior la Institutul de Cercetari Militare de la Clinceni, este fiul fostului general de armata Tiberiu S. Urdareanu, fostul sef al Directiei de tancuri din Ministerul Apararii Nationale.

Clienti actuali si trecuti ai UTI Grup: MApN, MAI, Parlament, Nuclearelectrica, Portul Constanta, Primaria Bucuresti, Aeroportul Otopeni.

Grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a realizat dosarul electronic de sanatate, sistemul de plata a rovinietei si sistemul electronic de achizitii publice (SEAP).

De asemenea, UTI a castigat contracte pentru lucrari la magistrala M5 a metroului bucurestean, aeroporturile din Iasi, Bacau si Satu Mare.

Grupul a avut si contracte pentru lucrari la mai multe spitale si clinici, printre care Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucuresti, Spitalul Municipal din Ploiesti si Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Drona auto

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.