
Etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal feminin a consfințit retrogradarea matematică a echipei locale CSM 2020 din Liga Națională. În Sala Polivalentă din Iași, formația clubului Primăriei locale, care a consumat peste 10 milioane de euro din buzunarul ieșenilor în ultimii doi ani și care va mai primi încă 2,1 milioane de euro în acest an, a cedat la un scor incredibil în fața CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, 20-37 (13-15)!
Trupa antrenată de Iulian Stamate, al cincilea tehnician din ultimul an, a rămas astfel fără vreun punct obținut în acest sezon (!), în care va mai juca două meciuri: pe 15 mai, acasă, cu Rapid București, și pe 18 mai, la Craiova, cu Universitatea.
Cum formația clasată deasupra Iașului, CSM Slatina, are 6 puncte, obținute în duelurile cu gruparea ieșeană, CSM 2020 nu mai are cum să evite clasarea pe ultimul loc. Acesta este singurul care duce în ultima divizie, în condițiile în care Gloria Buzău s-a retras din campionat.
În lupta pentru al doilea loc care duce la baraj (primul e acontat de Slatina) se află CSM Târgu Jiu (16 puncte) și HC Zalău (17 puncte), Măgura Cisnădie urcând azi la 24 de puncte.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Publicitate și alte recomandări video