Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Nicio bancă nu a avertizat clienţii asupra riscului creditelor în valută

Aşa arată o analiză a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

GALERIE
GHISEU_BANCI_COADA
  • GHISEU_BANCI_COADA
- +

Peste 220 de români cu credite în franci elveţieni au făcut plângeri la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, instituţie care a constatat că nicio bancă din România nu a avertizat nici măcar un client asupra riscului la care se expune păstrând valuta creditului.

După aprecierea francului elveţian, din ianuarie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţie care are atribuţii de a verifica respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor de servicii financiare şi poate aplica sancţiuni dacă se încalcă actele normative în vigoare şi drepturile consumatorilor, a înregistrat 223 de reclamaţii referitoare la creditele acordate de bănci în această monedă. Reclamaţiile privind posibile abuzuri ale băncilor nu sunt însă o noutate. În anul 2014, ANPC a totalizat 7.658 de reclamaţii privind serviciile bancare. După analizarea lor, s-a stabilit că jumătate erau întemeiate şi dintre acestea aproximativ 60 la sută au fost soluţionate amiabil. ANPC a încheiat 407 procese verbale de constatare a contravenţiei, cu amenzi în valoare totală de 3.239.000 de lei.

"Din totalul de 407 de procese verbale de constatare a contravenţiei, 100 dintre acestea au fost contestate în instanţă. ANPC, în acţiunile de cercetare a reclamaţiilor, a restituit consumatorilor sume în valoare de 1.250.596,13 lei, 60.238,76 euro şi 23.191,99 franci elveţieni. Nu putem face o delimitare clară, până la situaţia din 2015, referitor la reclamaţiile privind creditele în franci elveţieni, au fost reclamaţii, însă nu într-un număr semnificativ", precizează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Persoanele cu credite în franci elveţieni reclamă lipsa avertizării cu privire la riscurile cursului valutar şi poprirea abuzivă a drepturilor salariale pentru acoperirea ratelor de credit ANPC susţine că, după aprecierea francului elveţian, principalele solicitări legate de creditele acordate în această monedă vizează lipsa avertizării cu privire la riscurile cursului valutar şi verificarea prevederilor contractuale.

Aspectele reclamate de consumatori, în cazul serviciilor financiar-bancare, se referă în principal la: întârzieri nejustificate ale returnării unor sume de bani în contul consumatorilor, poprirea abuzivă a drepturilor salariale pentru acoperirea ratelor de credit, retrageri de bani neautorizate din contul consumatorilor, modificarea marjei din componenta ratei dobânzii fără acceptul consumatorilor şi care, potrivit prevederilor legale (OUG 50/2010), trebuie să fie fixă, calcularea în mod eronat a penalităţilor (prin aplicare acestora atât la dobânzi cât şi la comisioane, şi nu prin aplicarea acestora la sumele restante din principal, aşa cum prevede OUG 50/2010, art. 38) sau înfiinţare de popriri pe contul consumatorilor fără ca banca în calitate de terţ poprit să deţină vreo adresă în acest sens de la organele de executare.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri