Nicio zi fără dosare penale cu infracţiuni rutiere
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Nicio zi fără dosare penale cu infracţiuni rutiere

GALERIE
permis
  • permis
- +

Un ieşean care a condus o maşină fără să aibă permis de conducere s-a ales cu dosar penal. El a fost prins de către poliţişti în trafic, iar pe numele lui au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de conducere fără permis. 

„Poliţiştii Postului de Poliţie Moţca efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere. La data de 24 octombrie, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Moţca, ar fi condus un autoturism pe DN 28A, fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Un alt dosar penal a fost deschis de către poliţişti pe numele unui şofer din Cluj care a fost depistat conducând un autovehicul cu toate că avea permisul suspendat. „Poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au oprit pentru control pe DE583, un autoturism condus de către un bărbat de 40 de ani, din judeţul Cluj. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat, iar în cauză a fost deschis un dosar penal“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Cosmin PAȘCA

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Peste toate, lipsa unui proiect este asemănarea cea mai izbitoare dintre echipa din dealul Copoului şi cea din Podu Roş. Nu cunoaştem obiectivele Politehnicii peste cinci ani - o cerinţă banală pentru un club respectabil - la fel cum nu există o foaie de parcurs a Iaşului care să depăşească un singur ciclu electoral.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Impersonare

Codrin Liviu CUȚITARU

Impersonare

„M-a echipat ca pe beizadea (e drept că şi semănam puţin cu juniorul Ceauşeştilor). Mi-a aranjat părul şi mi-a oferit un costum asemănător cu ale Nicuşorului. Mi-a spus că trebuie doar să râd zgomotos, să înjur şi să beau whiskey la greu. Aşa am procedat, mai ales la masa festivă (care s-a organizat în restaurantul meu). Mă scuzaţi, am fost pupat în fund în ziua aia, de nu vă puteţi imagina!... Totul a mers strună până în clipa în care nu mai ştiu cine a cerut ca eu să o sun pe mama, pe tovarăşa Elena, pe loc, şi să solicit fonduri suplimentare în teritoriu.”

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

Replierea teritoriului politic moldovenesc a impus mutaţii substanţiale la nivelul morfologiei şi structurii sistemului de aşezări. Din perspectiva noastră, e importantă îndesirea reţelei de aşezări urbane şi reconfigurarea ariilor de influenţă a acestora. 

Insuportabila greutate a fiinţării

Bogdan ILIESCU

Insuportabila greutate a fiinţării

„The chicken is only an egg’s way for making another egg.” (Găina este doar modul prin care un ou face un alt ou) - Richard Dawkins

pulspulspuls

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Una scurtă dar vioaie pe astăzi despre senatoarea panaramă aleasă de ieşeni, madam Şoşoacă, despre care mulţi cică se întreabă cam ce parcurs politic ar urma să aibă, acumă că şefii ei mai tineri, prin ordin de zi pe unitate primit de la cei cu stele în rezervă, au pus-o pe liber la partid. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.