Niciun drum nu duce înapoi

Doi actori români

În afară de cel descris în filmul The Way Back /Drumul înapoi/ din 2010, poate. Pe lângă Colin Farrell și Saoirse Ronan, au jucat și Dragoș Bucur, și Alexandru Potocean. O poveste incredibilă povestită de Slavomir Rawicz în romanul The Long Walk /Marșul cel lung/ și adaptată cinematografic de Peter Weir în 2010. Să fugi dintr-un gulag sovietic, să străbați tot URSS-ul de la nord la sud și Mongolia și să ajungi în India!! Iar autorul, după căderea comunismului, chiar a mai ajuns o dată și acasă…

Populismul de stânga

Pentru stânga europeană (dar și cea americană, desigur), care de-o parte și de cealaltă a oceanului Atlantic domină mai mult sau mai puțin copios mass-media, populismul este prin definiție de dreapta sau chiar (îndeobște, de fapt) de extremă dreaptă. Așa că țin să redau pe post de corectiv o zicere a istoricului Adrian Cioroianu (la Digi24): „Eu l-am cunoscut pe Melanchon… Populismul de stânga din Franța este în continuare înfiorător.”

Una-i prostia, alta-i prostirea

Pentru prostie nu există prevenție. Pentru prostire, da. Și nu, nu-i neapărat educația. La câți educați prostiți am văzut …

Vorba mamei (una din vorbele românești din bagajul ei lingvistic): Unde-i carte multă, e și prostie multă.

La noi

La noi, e mai greu să găsești un politician cu doctorat care nu a plagiat decât unul care a plagiat.

The Durrells

If you wait enough, every book becomes useful./ Dacă aștepți suficient, orice carte devine utilă. (Theo)

Fain serialul și o lume atât de îndepărtată, cu o familie de englezi trăind în interbelicul grecesc pe insula Corfu…

Într-un lung curs de derulare

Feminizarea bărbaților. Masculinizarea femeilor.

Apropo de presă

Scrie Jan Fleischhauer (Focus): „Printre propozițiile pe care le-am învățat în timpul practicii mele s-a numărat și înțelepciunea ironică a presei bulevardiere /tabloide, azi, m.a./: ‘Trebuie să fi fost așa. Va fi fost așa. Așa a fost.’ Tragic pentru Süddeutsche /Zeitung/ e că ia în serios zicerea asta, fără să o poată și recunoaște.”

Scandalul la care se referă n-are importanță. Trist e fenomenul în sine, anume că publicații de top precum Die Zeit, Der Spiegel sau Süddeutsche Zeitung, considerate drept linksliberal (liberale de stânga), au rămas doar de stânga, renunțând la liberalismul, în sensul libertății de expresie, în favoarea angajării ideologice progresiste. Care ideologie nu suportă critica critică. Contrazicerea. Liberalismul adevărat. Și multe altele.

Libertatea ca element suspect

Ei, și ca să rămânem în peisaj, poftim o altă mostră de tâmpenie pusă pe roate de Internațională Progresistă, secția germană. Aflu tot dintr-un editorial din Focus al lui Jan Fleischhauer (fost mulți ani – din 1989 până în 2019 – la Spiegel!!!) că guvernul german a pus pe roate, la începutul anului trecut, o lege care se cheamă foarte frumos Demokratiefördergesetz (Legea pentru promovarea democrației), a cărei țel ar fi în esență să „verstetigen” mijloacele (cum s-ar spune în limba germană administrativă, adică să garanteze finanțarea neîntreruptă). „Asta-i de-a dreptul genial”, comentează Fleischhauer, „nu doar că se renunță la orice evaluare, ce se întâmplă cu banii pe care-i dai. Îi mai și asiguri pe cei care-i primesc că finanțarea va continua, indiferent cum se dezvoltă situația politică.” Ca să concluzioneze sarcastic: „Omenirea a visat multă vreme un perpetuum mobile. În lupta împotriva dreptei, această minune de mașină a devenit realitate.” (Deutschland – das einzige Land der westlichen Welt, in dem das Wort Freiheit unter Totalitarismusverdacht fällt/ Germania – singura țară din lumea occidentală în care cuvântul libertate e suspect de totalitarism, Focus, 20.08.23)

Să vedeți chestie paranormală

Exagerez, dar…

În data de 2 iulie 2024, pe la orele 17.00, pe când mă uitam la tenis (Bucșa – Bogdan, dar nu-s chiar sigur, pentru că s-a tot întrerupt meciul din cauza ploii), cartea Der Weg zurück a lui Erich Maria Remarque, apărută la Aufbau Verlag în fosta RDG, a căzut din senin de pe raft.

N-a fost cutremur, n-a fost nimic să determine romanul tradus cu titlul Întoarcerea din război să cadă pur și simplu de pe unul dintre rafturile de sus.

Nu cred în chestii paranormale, dar… Dar să fie vreun semn? Cum că, de, nu există cale de întoarcere, drumul înapoi (spre casă, spre un acasă…) e o chestie… caducă? Vorba altui romancier, a americanului Thomas Wolfe, You Can’t Go Home Again, roman pe care l-am citit cu ani mulți în urmă în traducerea germană, cu titlul Es führt kein Weg zurück – Niciun drum nu duce înapoi…

Postare FB din 2012

Plagiatocrația îngroapă România!

Joc gratuit

Trepăduși cu pluta.

Dimineața faptelor diverse – foarte diverse

Aflu așa într-o dimineață: că la New York a avut loc „tradiționalul” concurs de mâncat hotdogi; că la Madrid a avut loc (în săptămâna minorităților sexuale) concursul pentru bărbați de alergat pe tocuri; că în China se înmulțesc nunțile organizate pentru patrupezi, pentru câini, mai exact (poate și pentru pisici, deși nu prea cred: pisicile au demnitatea lor!).

 

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video