Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Camerele de luat vederi sunt defecte, iar poliţiştii au dispărut

Niciun poliţist local nu era de serviciu în tot Copoul în noaptea furtului!

GALERIE
statuie delavrancea copou
  • statuie delavrancea copou
- +

“Nu întotdeauna sunt câte doi poliţişti pe secţie”, a declarat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. Viceprimarul Mihai Chirica promite recunoştinţă publică celui care ajută la găsirea busturilor.

La trei zile de la furtul busturilor din Grădina Copou, oficialii municipalităţii au recunoscut public faptul că aceste monumente istorice sunt lăsate pradă hoţilor. Statuile celor trei personalităţi marcante din istoria României au dispărut fără ca niciun poliţist să observe acest lucru. Mai mult, nimeni de la Poliţia Locală nu muncea în noaptea de vineri spre sâmbătă pe sectorul din Copou. În timp ce istoria Iaşului riscă să fie vândută la fier vechi, edilii oraşului exprimă doar intenţii şi regrete, şi nicidecum măsuri concrete pentru protecţia patrimoniului oraşului. Viceprimarul Mihai Chirica a declarat ieri că Primăria va oferi recompensă acelor persoane care vor ajuta la recuperarea cele trei busturi. Nu va fi însă o recompensă materială, ci una spirituală, sub forma unei recunoaşteri publice. „Vom face public, ca şi recunoştinţă pentru cei care vor readuce aceste statui în patrimoniul municipiului Iaşi, şi bineînţeles vom încerca să găsim soluţii pentru a întări modalitatea de a păzi bunurile publice. Va fi o recunoaştere publică a meritelor celui sau celor care se vor ocupa de recuperarea, înapoierea statuilor. Poate fi Poliţia sau poate fi acţiunea unuia/unora care nu sunt neapărat organe de poliţie. Recunoaşterea publică va fi făcută atât timp cât acele bunuri se vor întoarce în patrimoniul municipiului“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Valoarea de inventar a busturilor este 192.426 lei

Busturile scriitorilor Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Gane, precum şi a compozitorului Ciprian Porumbescu figurează pe lista monumentelor istorice. Cele trei busturi tematice, alături de alte din Grădina Copou, formează „Aleea junimiştilor“, amenajată în 1943 la iniţiativa ministrului Ion Petrovici. Monumentele au o importanţă culturală deosebită, fiind realizate acum zeci de ani. Bustul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea era cel mai vechi, fiind sculptat în 1924 de Ion Mateescu, iar statuia lui Nicolae Gane, în 1943, de sculptorul român de origine franceză Richard P. Hette. Bustul compozitorului este de dată mai recentă, fiind realizat în 1957 de Eftimie Bârleanu. Cele trei busturi au fost sculptate din bronz şi au o greutate mai mare de 100 de kilograme fiecare. Municipalitatea le-a dobândit după 1945, iar valoarea fiecăreia de inventar este de 64.142 de lei, fiind printre cele mai valoroase busturi din patrimoniul public al municipiului.

“În acea noapte nu am avut oameni pe secţia respectivă”

În timp ce statuile masive de bronz riscă să fie luate de pe socluri în orice moment, nu s-a elucidat nici până acum misterul furtului. Hoţii au dezmembrat busturile şi le-au cărat până la ieşirea din parc. Curios este că niciun poliţist local nu era de tură pe acea zonă vineri noaptea. „Se asigură patrula pe secţia 2, adică zonele Copou, Canta, Păcurari şi Sărărie. În acea noapte nu am avut oameni pe secţia respectivă. Nu întotdeauna sunt câte doi poliţişti pe secţie pentru că sunt zile în care nu pot fi câte 12 poliţişti pe tură la patrulare“, a declarat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. Şi reprezentanţii Primăriei au constatat că au un deficit de poliţişti locali şi au dat vina pe Guvernul PDL care a dispus reducerea personalului. Viceprimarul Chirica a declarat doar că vor fi aplicate câteva soluţii pentru stoparea furturilor din patrimoniul public.  „Avem mai puţin de un poliţist la mia de locuitori, o subfinanţare crasă în tot ceea ce înseamnă siguranţă naţională, provenită din guvernarea anterioară. Poate e nevoie de un plan de măsuri care să eficientizeze şi mai mult siguranţa cetăţeanului şi poate putem apela şi la simţul civic. Sunt câteva sute de statui în patrimoniul municipiu şi avem 300 de poliţişti locali care au şi competenţe de circulaţie, de patrulare, de interferenţe de tot felul cu celelalte instituţii de ordine publică: spectacole, meciuri de fotbal, demonstraţii, mitinguri“, a declarat Chirica.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri