Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Niculae Havrileţ: Preţul gazelor va scădea la jumătate anul următor

GALERIE
gaze naturale
  • gaze naturale
- +

Preţul gazelor pentru iarna 2022-2023 va scădea la jumătate faţă de această iarnă, iar Guvernul nu ia în calcul o plafonare a preţurilor la producători, a afirmat, joi, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei.

"La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2, dar şi a faptului că anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România, nici măcar când erau preţuri reglementate nu erau 33 de lei pe MWh. Îmi aduc aminte că am început procesul de liberalizare cu 45 de lei MWh, iar toată vara trecută a fost 33 de lei", a spus Havrileţ, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

"Deja am studiat bursele externe, regionale, iar pentru iarna viitoare, preţul va fi la jumătate faţă de cel de acum", a continuat el. Havrileţ a arătat că nu se doreşte plafonarea preţurilor la nivelul producătorilor, ci se va merge pe măsuri ţintite, către consumatorii aflaţi au adevărat în situaţie defavorabilă.

"Dacă plafonezi preţul la producători, omori interesul pentru investiţii", a explicat el. Măsura de compensare a facturilor va necesita un buget de un miliard de lei, a continuat Havrileţ.

"Problema banilor nu există, sunt bani suficienţi. La aceste preţuri se ataşează TVA care intră imediat la facturare. Costurile cu încălzire, fie pe energie, fie pe gaze, vor veni abia în facturile din ianuarie, deci există posibilitatea ca până atunci să se adune banii respectivi la buget. S-a considerat că în jur de un miliard de lei poate fi această sumă de ajutor, în jurul valorii de un miliard de lei, care nu este o problemă pentru a asigura trecerea acestei perioade de iarnă. Pentru iarna viitoare vedem cum va evolua, dar se pot lua dividende şi în avans, din certificatele de CO2. România primeşte circa un miliard de euro în acest an de la Banca Europeană de Investiţii. Deci nu este o problemă asigurarea acestor bani", a mai spus oficialul ministerial. 

SURSA: Agerpres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri