
Nicușor Dan a vrut să arunce cu boltă, la Gala Neagu, dar i s-a lipit mingea de mână: „Îmi pare rău că n-am știut”

Președintele României a afirmat că i s-a lipit mingea de mână în momentul în care a încercat să dea o boltă peste portar, notează digisport.ro.
„Emoţionant, e un mare sportiv român care se retrage şi e foarte bine că a existat evenimentul ăsta cu mare vizibilitate. Îmi pare rău că n-am ştiut că se lipeşte mingea de mână. Am vrut să dau boltă, dar mi s-a lipit de mână. Asta a fost problema. Apoi n-am vrut să abuzez de timp. Am jucat handbal, să ştiţi, în şcoală, dar nu aveam lipici pe minge”, a declarat preşedintele României.
Întrebat dacă a urmărit meciul de fotbal dintre România şi Austria, din preliminariile Cupei Mondiale, Nicuşor Dan a afirmat că înţelege pasiunea dată de acest sport și a subliniat că obiectivul principal este să selectăm tinerii cu un potenţial talent.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
„Este un sport, am văzut meciul aseară. Bineînţeles că e multă pasiune pe Campionatul Mondial unde n-am mai fost din 1998, dar, în opinia mea, miza mare a societăţii este cum facem şi pentru sportul de performanţă să selectăm din toţi tinerii care au potenţial talent şi mai ales cum facem toţi tinerii să meargă la sport. Asta este miza mare pentru noi”, a pus Nicuşor Dan.
Mai mult pe digisport.ro.
Publicitate și alte recomandări video