Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: „Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot acum o săptămână”
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara. El i-a invitat pe tineri să se implice în dezbaterea privind sistemul românesc de învăţământ, potrivit News.ro.
„Aş vrea să încep prin a mulţumi tinerilor care au ieşit la vot acum o săptămână”, a declarat Nicuşor Dan, apreciind că aceştia au dovedit că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.
El a spus că una dintre problemele care se pune este „Ce facem cu sistemul românesc de invăţământ?”
Preşedintele ales i-a invitat pe tineri să fie activi în dezbaterea privind sistemul românesc de educaţie. Nicuşor Dan a mai afirmat că o altă discuţie se referă la modul în care construim acea societate în care fiecare dintre tinerii care studiază în ţară sau în străinătate ”să dorească să trăiască”.
Discursul preşedintelui ales Nicuşor Dan a deschis Congresul Studenţilor din România – „Student în Uniunea Europeană”.
Publicitate și alte recomandări video