Nicușor Dan la Iași: „Nu vreau să promit lucruri spectaculoase la început”

marți, 18 februarie 2025, 04:20
3 MIN
 Nicușor Dan la Iași: „Nu vreau să promit lucruri spectaculoase la început”

Pe lângă lipsa de încredere în instituțiile statului și societatea divizată, Iașul se află în mijlocul unei regiuni care pierde forță de muncă înalt calificată.

România are în acest moment trei probleme mari, iar prima dintre ele e că este un stat slab, în care instituțiile nu funcționează – și am avut o dovadă la alegerile prezidențiale anulate, a declarat Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la președinție. De altfel, o explicație privind anularea alegerilor din decembrie ar fi primul lucru ce trebuie făcut, a spus el. „E ceva ce societatea românească așteaptă”, a subliniat el.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Aflat la Iași, Nicușor Dan a subliniat că „se întâmplă lucruri pe scena mondială și România nu este reprezentată sau, când este reprezentată, nu are nimic de spus.  A doua problemă este că România nu are o direcție sau direcții pe zone importante de activitate  și, în fine, avem o societate divizată, cu categorii sociale care nu se înțeleg unele pe altele, nu reușesc să dialogheze unele cu altele și să-și ducă energiile spre proiecte care unesc. De aceea, România are nevoie de un președinte care să rezolve aceste probleme, care „să atragă competențele din societate”.

De ce avem un „exod al creierelor”

Legat de Iași, el a spus că „suntem într-o competiție globală și pierdem creiere. Iașul stă mai bine decât Moldova, numai că din toată regiunea pierdem oameni care aleg să plece în Europa de vest, din motive economice și din motive de (ne)funcționare a administrației”.

„Dacă vorbim de exodul creierelor, nu am investit în acele zone economice care sunt ale viitorului – centre de date, inteligență artificială – și nu avem o strategie despre cum să stimulăm aceste zone economice. Dacă vorbim de administrație și de oamenii pe care vrem să-i aducem înapoi în România, unii dintre ei au încercat să se întoarcă și, dând piept cu birocrația pe care au lăsat-o în urmă acum zece ani, au constatat că le e mai ușor să se întoarcă de unde au încercat să revină”, a zugrăvit el situația din Iași și din țară.

O campanie pentru prezidențiale diferită de cele de până acum

Nicușor Dan a remarcat „criza uriașă de încredere” față de clasa politică și față de instituțiile statului, ceea ce înseamnă că se impune o schimbare. „Nu mai putem continua ca în ultimii 35 de ani. E o campanie care nu va semăna cu cele de până acum, pentru că suntem în emoția de după alegerile anulate și pentru că, din lipsă de încredere față de clasa politică, rolul partidelor va fi mult diminuat față de toate campaniile pe care le-am avut. În schimb, rolul voluntarilor va fi foarte important”, a descris el perioada de până la alegerile din mai.

„România trebuie să fie un stat puternic, cu instituții care funcționează, trebuie să aibă o armată puternică zilele acestea și tot ce trebuie să facem noi în viitor este să consolidăm toate aceste domenii”, a explicat Nicușor Dan în contextul lipsei reprezentanților noștri la reuniunea de la Paris pe marginea provocărilor de securitate generate de schimbarea liniei politicii externe a Statelor Unite.

Nimic spectaculos la început de mandat

Cât privește ce va face dacă câștiga alegerile prezidențiale, candidatul independent a spus că „nu vreau să promit lucruri spectaculoase la început. Vreau să am o comunicare onestă cu românii și, foarte repede – dar rezultatele nu vor fi mai devreme de 6 luni, un an – acele direcții strategice cu specialiștii pentru proiectul economic al României, proiectul de sănătate pe 10 ani de acum încolo, cum facem să combatem marea evaziune care înseamnă 5-6 miliarde de euro pe an, cum să informatizăm ANAF”.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii