Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

joi, 23 mai 2024, 08:47
2 MIN
 Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său rival timp de luni de zile în campania electorală, relatează Reuters.

Au existat speculaţii imense cu privire la cine va primi voturile susţinătorilor lui Haley la alegerile generale din 5 noiembrie în care Trump şi preşedintele democrat Joe Biden îşi dispută Casa Albă.

Deşi Haley a renunţat în martie la candidatura sa în cadrul Partidului Republican, numele ei a rămas pe buletinul de vot şi, deşi nu mai face campanie electorală, obţine în continuare în mod obişnuit peste 10% din voturi în competiţiile primare organizate la nivel de stat. Multe dintre aceste voturi sunt exprimate de republicani şi independenţi nemulţumiţi de Trump, iar unii democraţi au început să le curteze sprijinul.

Nikki Haley, care a fost ambasador al SUA la Naţiunile Unite timp de doi ani, când Trump era preşedinte, nu a fost niciodată o ameninţare serioasă penrtru fostul preşedinte în cursa pentru nominalizare din cadrul Partidului Republican, câştigând doar un singur stat şi Districtul Columbia înainte de a-şi încheia campania. Dar atacurile sale feroce la adresa caracterului şi competenţei acestuia în ultimele luni de campanie au făcut din Haley purtătoarea de cuvânt a aripii anti-Trump, din ce în ce mai puţin numeroasă în Partidul Republican.

„Trump nu a fost perfect în ceea ce priveşte aceste politici. Am clarificat acest lucru de foarte multe ori. Dar Biden a fost o catastrofă. Aşa că voi vota pentru Trump”, a declarat Haley miercuri în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri la Hudson Institute, un think tank conservator cu sediul la Washington.

Comentariile sale au urmat unui discurs despre politica externă, iar evenimentul a marcat prima apariţie publică a lui Haley după ce a renunţat la candidatură.

Atunci când şi-a încheiat campania, ea nu l-a susţinut pe Trump şi încă nu a făcut-o în mod oficial.

În trecut, ea i-a cerut lui Trump să ajungă la susţinătorii săi şi să le câştige voturile – comentarii pe care le-a repetat miercuri. „Ar fi inteligent ca Trump să ajungă la milioanele de oameni care m-au votat şi care continuă să mă susţină şi să nu presupună că vor fi doar cu el”, a spus Haley.

Campania lui Trump a respins în general aceste apeluri, susţinând că susţinătorii lui Haley tind să voteze pentru democraţi, chiar dacă mulţi dintre ei sunt republicani înregistraţi.

Cu toate acestea, au existat speculaţii chiar luna aceasta că Nikki Haley ar putea fi luată de Trump ca parteneră de candidatură, urmând să ocupe postul de vicepreşedinte dacă va fi ales, însă campania fostului preşedinte a respins aceste informaţii.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii