Bătălia cruntă pentru a intra la „licee bune” și cum poate ajunge școala „o cloacă”, nu un „templu al cunoașterii”?

Ani la rândul, din 1969 până în 1981, ziua de 15 septembrie era un prilej de melancolie și meditație filosofică asupra greutăților vieții și finitudinii inexorabile a bucuriei. Cu excepția primei zile de școală, întâi ca elev și apoi, în 1986, ca profesor la Botoșani (momente evocate aici cu altă ocazie), jumătatea lui septembrie era, inevitabil, un moment greu de trecut după vacanță. Cum și de la ultima deschidere de an școlar în calitate de părinte au trecut deja vreo două decenii (că după clasa a IX-a, copiii ne-au sfătuit amical să îi lăsăm în pace!), nu mai am azi contact cu acest moment inaugural decât văzând agitația colegilor mai tineri de la arhive care se învoiesc sfielnic în lunea cu pricina, cu brațele pline de flori și cu emoții mai mari decât juniorii din dotare. Așa că ce-aș putea scrie azi?

Am citit de curând, pe unul dintre puținele site-uri de informații românești necontaminate ideologic, un interviu cu doamna Mihaela Popa. Descendentă a unei respectate familii de profesori, doamna Popa este și ea o apreciată profesoară de matematică la Liceul „Vasile Alecsandri” din Iași care vorbește despre tarele învățământului românesc plecând de la o experiență de decenii „la firul ierbii” peste care s-a suprapus o aventură politică de succes, domnia sa fiind europarlamentară, de două ori senatoare de Iași și secretar de stat la Ministerul Educației, experiențe care i-au adus o perspectivă mai înaltă, teoretică și practică, la nivel de politici publice în educație și de proiecte europene. Cum însă lumea politică românească e dominată mai curând de misoginism și sexism, era de natura evidenței faptul că, în ciuda unei activități impresionante, va fi obligată să revină la catedră. Lucru care, o spune deschis, nu i-a displăcut, ba chiar i-a oferit șansa de a vorbi liber despre deriva învățământului nostru, în perfectă cunoștință de cauză. Iar interviul amintit e revelator. Propunerile și analizele critice, plasate polemic față de proiectul eșuat al unei Românii „educate”, ar trebui să genereze dezbateri publice și poate să ajute la scoaterea căruței din noroi dacă nu cumva se va da ordinul pe unitate de a fi ignorate. Pentru mine, ca simplu cetățean, cel puțin câteva lucruri mi se par esențiale, plecând de la experiența mea în domeniu:

În primul rând, întreg sistemul de învățământ secundar este greșit alcătuit, căci pleacă de la premisa eronată că toată lumea ar trebui să termine liceul, deși vedem oameni politici, milionari, care nu au diplome de bacalaureatⁱ fălindu-se birocratic doar cu vreo patalama de la cine știe ce tarabă universitară sordidă. În țările civilizate, învățământul vocațional (școlile de meserii de altă dată) este susținut și respectat. Ar trebui un trunchi de cultură generală, aerisit și dinamic, care să fie evaluat discret în anii de studiu și care să se orienteze și spre elemente esențiale de educație civică, juridică, financiară sau sexuală, pe înțelesul tuturor. OK, veți spune, dar ce face atunci cu „geniile” care fac ecuații de gradul doi din clasa a treia? Ai avea vinerea, spre exemplu, pentru ore dedicate, pentru performanță: matematică, fizică, literatură, sport, desen, muzică, religie. Acolo, după abilități, construiești olimpicii sau campionii. La liceu, ca în Belgia, intră doar cei selectați de profesori cu solide cunoștințe care sunt presupuși a fi capabili să facă studii universitare. La învățământul vocațional, care nu e de fapt cu nimic mai prejos, intră cei cu abilități practice. Învățământ vocațional nu e neapărat lăcătușerie sau deprinderi pentru industria ospitalității, ci și media digitală, școală de bucătari șefi sau aptitudini artistice. La noi s-a ajuns astăzi la o stupizenie discriminatorie: e o bătălie cruntă – care a dezvoltat mafia meditațiilor – pentru a intra la „liceele bune”. Copii din mediul rural sau cei fără resurse sunt, din capul locului, condamnați, iar stahanovismul notelor creează o categorie de zombi intelectuali care nu știu nimic altceva decât ce au învățat pe de rost devenind la maturitate mase de manevră ale manipulărilor politice. Da, veți spune, dar acest tip de biciuire îi duce pe câțiva la Oxford și M.I.T. Sigur, performața e de dorit, dar ea trebuie să se facă separat de nivelul învățământului obișnuit. Școala nu trebuie să fie un mediu toxic, ci unul stimulativ, un spațiu al libertății decente și al creativității. Eu am rămas fără replică când am înțeles că nota maximă la examenul de capacitate sau la bacalaureat nu o ia decât un elev conștiincios care repetă papagalicește, fără greșeală, comentariul prefabricat considerat de referință. Nu citește, nu înțelege, nu are opinii, nu dezvoltă nicio abilitate critică sau comparativă. Este, precum erau gimnastele rusoaice sau, azi, cele din China, un roboțel dopat, biciuit până la execuția perfectă a programului setat. Mai are rost oare să spun că acești „perfecți” vor fi prima victimă pe piața muncii a Inteligenței Artificiale? Pe scurt, până când organizarea de fond a învățământului și conținuturile materiilor nu se vor schimba vom avea această fractură schizoidă între olimpici și amărăștenii mediocri, lejer alfabetizați (nu intru acum în discuția cu ce se întâmplă, la fel de grav, la facultate). Din nefericire, ambii, într-o tristă majoritate, cu o precară stăpânire a limbii materne, mutilată de englezisme și cu un vocabular rudimentar din cauza lipsei de lecturi formatoare.

Apoi, în al doilea rând, trebuie măsuri drastice privitoare la mediul de învățare. Atâta timp cât în școală persistă nestingherit bullyingul, cât elevii se joacă cu telefonul în ore, cât părinții urlă la profesori luându-i de guler pentru notele odraslei, iar copii de bani gata fac mișto de cei amărâți, care „se îmbracă de la Pepco”, școala va continua să fie o cloacă, nu un templu al cunoașterii și al formării intelectuale și morale. Câtă vreme nu vor fi linii speciale de sprijin financiar și de admitere la liceele de top a elevilor buni, dornici de învățătură, din mediul rural, așa cum a fost programul inițial al Liceului Internat, vom continua să fim o țară subdezvoltată care își bate joc de resursele proprii.

În fine, o chestiune delicată este și va rămâne aceea a dascălilor. Uciși de rutină și de aberanta birocrație extracurriculară, lipsiți de concurență și asigurați pe viață de postul de titular, profesorii sunt și ei o parte a problemei. Sprijiniți de un sindicat zgomotos și atenți doar la norma proprie (de unde programa aberantă, inumană, cu 6-8 ore pe zi!) și la salariu, ahtiați de meditații (dacă disciplina le-o permite) și sensibili la cântecul de sirenă, îmbietor, al politicii pentru a se căftăni inspectori, profesorii, într-o majoritate inconfortabilă, au uitat să fie modele pentru elevii lor. Am mai scris aici ce influență au avut asupra destinului meu profesional și cărturăresc profesorii mei din liceu și îndrăznesc să sper că tagma lor nu a murit de tot. Ca fost dascăl, la rândul meu, empatizez cu soarta lor grea (cu câteva excepții) și îmi vine greu să propun măsuri mai drastice pentru eficientizarea educației din școli. Oricum, doamna Popa are dreptate: și eu când făceam naveta la școala din comuna Corni, Botoșani gândeam că ar trebui acordată o libertate mai mare directorului și a comunității locale în trimiterea la școală, cu contract, a unui consătean interesat să revină acasă ca profesor, după ce i-au fost finanțate studiile. Ai avea atunci și calitate, și interes. Dar pentru asta, ehei!, ar trebui desființate inspectoratele și ras discursul de lemn, teoretizant și gol care însoțește gargara pe aceste teme. Ar trebui ascultați oamenii. Ar trebui întrupate visele.

Poate la anu’! Ca să nu fim complet înghițiți de nisipurile mișcătoare ale analfabetismului funcțional.

ⁱInutil să mai precizez, ca arhivist, că orice școală este obligată să păstreze, la permanent, cotoarele cu seria diplomei și fotografia elevului. Noi, la 40 de ani de la absolvirea Liceului „M. Eminescu” din Iași, am făcut poze ale acestora pentru fiecare coleg. La fel și cu cataloagele.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video