anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

vineri, 27.01.2023

Noaptea în care au ars - bibliografie obligatorie

GALERIE
george plesu
  • george plesu
- +

Mi-a trebuit ceva curaj să citesc cartea. O aveam cumpărată de aproape o lună când, într-o zi, am deschis-o cu inima strânsă. Nu m-am uitat înainte peste nicio recenzie, am vrut să percep textul fără medieri suplimentare. 

Citisem acum vreo 5 ani câteva fragmente pe Facebook (acum acestea fac parte din capitolul cel mai amplu, „Spitalul nevindecării”). Rândurile respective, însoţite de câteva imagini explicite cu rănile Alexandrei Furnea, autoarea postării şi una dintre supravieţuitoarele incendiului de la Colectiv, mi-au făcut rău fizic. Mie şi multora din cei peste 61 de mii de oameni care au interacţionat cu postarea. Eu n-am putut să reacţionez virtual în niciun fel şi sunt convins că au fost şi alţii, dintre cei care au citit atunci, în aceeaşi situaţie.

În februarie 2020, când filmul Colectiv a ajuns la Iaşi, peste 800 de oameni au umplut sala fostului Cineva Victoria. Scriam la momentul respectiv că ei veniseră ca să înţeleagă ce s-a întâmplat la Colectiv şi pentru a se întâlni cu o parte din personaje. Au venit pentru că această traumă e departe de-a se fi închis, curioşi să afle inclusiv dacă s-ar putea repeta. Apreciasem atunci alegerea regizorului Alexander Nanau de a nu insista cu imagini de la locul tragediei şi de a se concentra pe eforturile societăţii civile şi ale unor ziarişti de a afla adevărul.

Aşa cum în secţia de mari arşi asistentele trăgeau cearceaful peste feţele muribunzilor, ca să nu le mai vadă suferinţa, la fel instituţiile statului au căutat, cu orice mijloace, să muşamalizeze şi să-şi acopere incompetenţa criminală, în urma căreia au murit zeci de oameni care ar fi putut fi salvaţi. Însă drama tinerilor dispăruţi şi chinurile prin care trec supravieţuitorii au generat o revoltă care, în anumite momente importante pentru naţiune din aceşti ani, au transformat mulţimi amorfe într-un colectiv. Ori sistemul poate fi schimbat doar printr-un efort colectiv.

Ceea ce arată cartea-mărturie a Alexandrei Furnea e exact ce nu apare în film: suferinţa de nedescris. Şi o face incredibil de bine, sensibil şi precis, fără prea multă autocompătimire. Lectura nu e uşoară, dar asta nu pentru că n-ar fi scrisă bine, ci pentru că te stoarce emoţional şi provoacă pe alocuri reacţii viscerale.

Arată şi că sistemul nu e un bloc unitar, o maşinărie infailibilă cu instrucţiuni la care nu avem acces. Sistemul e format din oameni, cu funcţii, diplome, orgolii şi caractere diverse: de la unii care par de o răutate absolută, grotească, până la alţii care sunt doar inumani, incompetenţi, nepăsători, delăsători sau lacomi. Care aprobă proceduri medicale extrem de dureroase, pe răni deschise, fără anestezie sau analgezice care să aibă efect. Care intervin chirurgical prost sau fără motiv. Care pun catetere pe viu, cu ace cu vârful bont, „chiar şi la gravide”. Care ascund materialele medicale donate sau strânse din banii rudelor şi prietenilor. Care mint opinia publică şi medicii din alte ţări că nu e nevoie de ajutor sau ca bolnavii să fie transferaţi, pentru că în spitalele româneşti se aplică aceleaşi protocoale. Care spun că „avem tot ce ne trebuie”. Care mint pacienţii că nu sunt infectaţi de bacteriile din spitale, în timp ce le administrează sub diverse pretexte cocktailuri de antibiotice extrem de puternice. Care iau păturile puse pe jos la uşi, pentru a împiedica mirosul de formol să intre în saloane, şi învelesc arşii ale căror răni deschise supurează prin pansamente şi aşternuturi. Care îşi umilesc „pacienţii-problemă”, cei ce prin drama lor au adus reflectoarele peste putreziciunile din sistem, şi pe care îi scot vinovaţi pentru orice nereuşită profesională a lor sau a recuperării.

Dar şi din unii care sunt opusul acestora. Miloşi, săritori, pricepuţi, dedicaţi, care nu pot şi nu vor să stea deoparte în faţa unor suferinţe copleşitoare. Cei care o alină, care îi cântă şi vor să-i facă mai tolerabile procedurile cumplite prin care trebuie să îi desprindă, pe viu, ţesuturile moarte, în timp ce potrivesc temperatura unui duş care nu se mai încălzeşte într-o cameră unde fusese lăsase geamul deschis peste o noapte de iarnă, deoarece se folosise formol pentru dezinfecţie. Ei sunt numiţi oameni-excepţie de către Alexandra. Sunt cei care au ajutat-o să depăşească cea mai grea încercare din viaţa ei, mai ales atunci când familia (mama s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat din cauza stresului şi epuizării, iar sora, cu doi copii mici, nu putea fi simultan şi la Bucureşti, şi la Tg. Mureş) nu a mai făcut faţă. Dacă alte ţări oferă asistenţă postexternare marilor arşi, în România depinzi doar de familie, prieteni şi resursele financiare pe care le poţi strânge pentru a plăti oameni să te ajute.

Autoarea alege să nu dea nume, atât pentru a nu direcţiona oprobriul public asupra personajelor negative, cât şi pentru a nu cauza dificultăţi unor persoane din sistemul sanitar care au ignorat anumite dispoziţii primite de la şefii lor pentru a-i acorda un tratament mai uman şi a o ajuta şi în afara serviciului lor. Deşi a trecut deja prin peste 40 de intervenţii chirurgicale după externare şi va trebui să continue astfel de proceduri de reconstrucţie şi recuperare pentru tot restul vieţii, demersul ei nu are caracter vindicativ. Are mai degrabă rol autoterapeutic şi mai ales de a da glas celor care nu mai pot să vorbească despre ce s-a întâmplat în acea noapte blestemată la Colectiv. Iar Alexandra Furnea face acest lucru cu un talent literar ieşit din comun, care va surprinde pe mulţi. Aşa cum scrie în preambulul cărţii, reacţiile celor care citiseră postarea ei din 2017 au fost copleşitoare şi au încurajat-o să facă acest pas. O fire mai degrabă timidă, vocea Alexandra scoate la lumină o parte din povestea „Generaţiei Underground” (aşa cum şi-a numit şi site-ul pe care a publicat textele din carte), cei care „îşi trăiesc visurile în exil într-un subteran creativ care nu le este cu adevărat casă”.

La 7 ani de la Colectiv, o tragedie similară nu ne-ar prinde mult mai bine pregătiţi. Mare parte din promisiunile făcute de cei care s-au succedat la conducere au rămas neîmdeplinite. Dar sistemul e format din oameni asemenea nouă, iar pentru a-l schimba cu adevărat e nevoie să (ne) schimbăm şi noi, individual şi colectiv. „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars” este mai mult decât o carte. E un obiect-document, o mărturie din infern şi o secţiune transversală, fără anestezie, prin părţi din societatea românească de la finalul anului 2015, la fel de valabilă şi acum. Iar dacă vrem cu adevărat ca aşa ceva să nu se mai repete, ar trebui - aşa cum elevilor germani de după al Doilea Război Mondial li se proiectau în şcoli imagini din lagărele de concentrare - ca mărturia Alexandrei să fie inclusă drept bibliografie obligatorie la liceu, dar mai ales în universităţi de medicină şi postliceale sanitare.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Ioan Alexandru TOFAN

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Cumva, punctişorul ne readuce la realitate: adică cu capul în nori, acolo unde le şade bine celor care pornesc pe drumul cunoaşterii. Ne provoacă, aşadar, să căutăm sensul şi nu informaţia, culoarea şi nu doar forma lumii. Să înţelegem în profunzime, nu să stăpânim, mongolic, depărtările. Cum spunea Marin Tarangul, să privim lumea, nu doar să o vedem.

opinii

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

IoT

Neculai SEGHEDIN

IoT

Adică Internet of Things (IoT), adică Internetul lucrurilor, sau, mai convingător spus, Internetul tuturor lucrurilor. Acest concept desemnează reţeaua de obiecte fizice, care conţin senzori, software şi alte tehnologii, în scopul conectării şi schimbului de date cu alte dispozitive şi sisteme de pe Internet. Lucrurile care se conectează pe Internet sunt, de exemplu, autoturisme, obiecte de uz casnic, sisteme de iluminat, sisteme de alarmă, sisteme de producţie industrială etc.

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

pr. Constantin STURZU

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

Într-un text publicat acum zece ani, atrăgeam atenţia asupra unor tendinţe extrem de îngrijorătoare pentru viitorul umanităţii. Din păcate, ele se adeveresc pe zi ce trece. Enumeram atunci, nu neapărat într-o ordine anume: promiscuitatea şi vulgaritatea, violenţa şi decăderea morală, transformarea omului în utilizator de tehnică performantă, concomitent cu pierderea accentuată a intimităţii, înmulţirea alimentelor tot mai chimizate şi creşterea gradului de dependenţă faţă de medicamente şi multe, multe alte elemente care indică un anumit grad de dezumanizare programată.

pulspulspuls

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

La cererea publicului continuăm pe astăzi miniseria de întâmplări haioase petrecute la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii, dragi telespectatori. 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.