Nodul gordian

miercuri, 16 aprilie 2008, 18:47
6 MIN
 Nodul gordian

Perioada pe care am petrecut-o la Chisinau in calitate de consilier al ambasadei a fost foarte interesanta si, in acelasi timp, incomoda pentru un scriitor. Nu e simplu sa lucrezi intr-un loc in care orice miscare e monitorizata si supravgheata de mai multe camere de luat vederi, vorbesc, desigur, la un mod simbolic. Experinta de la ambasada poate fi asemuita, pina la un anumit punct, cu cea a unui participant la o emisiune Big Brother. Diferenta e ca la Big Brother inregistrarile se transmit de posturile de televiziune ce vizeaza marile public, pe cind informatiile pe care le capteaza diferite surse, unele aflate in interiorul misiunii, altele risipite in jur, merg pe alte canale. Oricum, intrind in acest joc, trebuie sa fii constient ca esti supravegheat. Te supravegheaza serviciile specializate din ambasada, serviciile secrete ale tarii tale ce-si indeplinesc misiunea in tara unde ai fost trimis, serviciile tarii in care se afla ambasada, serviciile tarilor vecine etc,, etc. Mergind pe strada, nu stii cu cine te intilnesti. Stai de vorba cu un corespondent de presa din Romania sau cu reprezentantul unei agentii sau companii si realizezi, dupa un timp, ca omul cu care te-ai intilnit si ai discutat despre una-alta se afla in misiune. Dupa ce ai constientizat ca esti supravegheat, te misti cu precautie. Dar la un moment dat te obisnuiesti cu atmosfera si autocenzura nu mai functioneaza. Am avut surpriza, de pilda, sa aflu, dupa citiva ani, ca scriitorul cutare, care ma invitase cu insistenta la o actiune caritabila organizata de un ONG de prestigiu, fusese captat in serviciile secrete ale unei tari vecine. Sau ca altul, fiind implicat, cu sau fara vrerea lui, intr-un trafic de organe, devenise agent dublu. Da, au existat si astfel de surprize. Se juca, de obicei, la doua capete. Daca te duceai, de pilda, la Rosca, plecai de acolo cu impresia ca Valeriu Matei, pe atunci vicepresedinte al Parlamentului, e cel mai mare dusman al Romaniei. Si viceversa. Daca te intilneai cu Grigore Vieru, nu-ti mai vorbea Andrei Burac… Cum sa va spun, era extrem de greu sa-ti gasesti echilibrul intr-o astfel de lume, in care totul era cu dus-intors… Trebuie sa posezi o inteligenta sociala de-a dreptul diabolica – nu glumesc – ca sa intuiesti din timp si sa previi cursele ce ti se intindeau in cale…

In acelasi timp, trebuia sa fii capabil sa dezamorsezi din timp anumite tensiuni ce apareau in interiorul ambasadei… Traind mult timp intr-un spatiu relational inchis, din pricina autocenzurii, in cadrul colectivului misiunii apar conflicte inerente. Oricit ai incerca sa le eviti, nu reusesti. Sint unele momente foarte greu de depasit. E ca si cum ai lucra intr-o statiune de cercetari aflata undeva in apropierea Polului Nord, al carei obiect de activitate e insa altul. Sau ca si cum ai participa la o misiune a unei statii orbitale de lunga durata, menita sa observe cu atentie felul cum evolueaza viata in ocean. Fiti siguri ca, dupa o perioada, relatiile dintre oameni devin, fara nici un motiv, tensionate. Oamenii incep sa nu se mai suporte. Poate si din pricina stresului continuu si a lipsei de gravitatie (a contactelor umane necenzurate) si a surplusului de radiatii cosmice (aici politice) la care sint supusi. Se produce un efect de sera. Plantele se sufoca din pricina toxinelor emanate pe timp de zi, chiar si oxigenul pe care-l degaja noaptea, in timp ce dorm, devine, la un moment dat, destul de nociv. Angajatii unei ambasade patesc la fel. Stind mult timp intr-un aer inchis, vegetatia sufera mutatii: plantele devin carnivore si incep sa se devore, la modul simbolic, desigur, una pe alta. Cu oamenii se intimpla le fel. Ratiunea este anihilata de instinctele primare. Se duce un razboi subteran continuu, care pe care. Desigur, tensiunea nu e permanenta. E un fenomen ciclic, asemanator mareelor sau menstruatiei. Oricit incerci sa-l previi, nu-l poti anihila. Aceasta e atmosfera specifica spatiilor umane inchise. Nu e usor sa faci fata unor astfel de incercari.

Luind in calcul toti acesti factori, n-as putea spune ca am fost un diplomat model. Am cautat, insa, sa fiu onest. Avantajul meu a fost acela ca intelegeam foarte bine ceea ce se petrecea in jurul meu. A trebuit sa invat sa fac echilibristica. Viata culturala de la Chisinau, ca, de altfel, si cea din Romania, e impartita in mai multe bisericute. Cind vorbeai cu unii, se suparau altii. Am cautat sa nu fac nedreptati. De aceea nu am tinut cont de sentimentele pe care le nutream fata de o tabara sau alta… Cind cineva avea nevoie de ajutor, ii ajutam. Marturisesc ca m-a surpins, totusi, faptul ca, atunci cind am ajuns la ambasada, am observat ca unii scriitori, pe atunci tineri, erau priviti ca un fel de dusmani ai Romaniei. Am purtat nenumarate discutii cu ambasadorul de atunci, dl. Marcel Dinu, si am reusit sa echilibram, pe cit a fost posibil, situatia. Nu am stirbit prin aceasta actiune in nici un fel tabara adversa. Desigur ca acest echilibru era fragil si el s-a frint in momentul cind dialogul a disparut. Nu as vrea sa torn gaz pe foc facind dezvaluiri incendiare. Pot sa va spun doar atit: ca, la un an dupa plecarea mea, un grup de scriitori a ajuns la presedintia Romaniei. Spre surprinderea mea, am aflat din surse sigure ca, dupa aceasta deplasare, revistele Contrafort si Sud-Est era cit pe ce sa ramina fara nici un fel de sprijin. In privinta finantarii, dupa parerea mea, e normal ca Romania sa nu neglijeze niciuna din parti. Literatura si Arta, Limba Romana isi au rolul lor in zona, iar Contrafort – un rol la fel de important. Ajuns cu destainuirile aici, pun o intrebare pentru cei care pledeaza pentru cauza nationala: cum poti sa te bati cu pumnul in piept si sa proclami cu glas de tunet ca esti patriot, cind incepi sa spinteci, pe la spate, pe cei ce lupta alaturi de tine, sub acelasi steag si pentru aceeasi cauza, dar au alte idei despre arta si literatura?! Si despre viata, in genere… E aceasta o atitudine patriotica? E vorba, aici, de cei ce se pretind maestri… Tinerii traiesc sub un alt impuls, nu suporta prea mult eroii si nici gloria mai mult sau mai putin desarta, ei simt nevoia sa lupte cu inertia. Chiar daca gresesc, tu, ca maestru, trebuie sa ai puterea sa le intinzi mina, asa e mersul lumii. In fond, daca stam sa ne gindim mai bine, soarta generatiilor vechi sta in mina generatiilor ce vin din urma. Daca, dintr-o pricina sau alta, calauzindu-te dupa propriile-ti implusuri sau stirnit de nemultumirile altora, iti vei face un program din a pune piedici tinerelor talente, la un moment dat vei simti adiind in preajma ta doar umbre. Sau te vei inconjura de lingai si mediocri…

Dupa parerea mea, misiunea ambasadei Romaniei din Republica Moldova e una dintre cele mai difilice. Eu cred ca aici ar trebui sa fie trimisi diplomati de elita si oameni de suflet. Diplomatii de elita se feresc, insa, sa vina la Chisinau. Ei vizeaza posturi mult mai importante. Cei care vin sint calauziti, desigur, de intentii bune. Dar fie ca nu poseda informatii suficiente, fie ca orgoliul national ii orbeste in asa masura, incit actioneaza mai mult visceral, decit apelind la logica si ratiune. Nu e de mirare, deci, ca, in ciuda intentiilor, intra sub influenta acelorasi grupuri patriotarde, care, dincolo de lozincile afisate, urmaresc sa-si pastreze priviliegiile pe care Romania, din ratiuni lesne de inteles, le-a acordat, inca de la inceputul anilor ’90, daca nu cumva chiar mai devreme, cauzei nationale. Din pacate, diplomatii se lovesc de inertie. Se preiau mereu vechile scheme. Nimeni nu are curajul sa taie nodul gordian.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii