anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Noi documente despre Dinu Lipatti (II)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

Multe documente reflectând cele patru domenii în care Dinu Lipatti a excelat - interpretarea la pian, compoziţia, cronica muzicală, pedagogia - au fost difuzate în România începând din deceniul 1961-1970 sub formă de cărţi, albume, cicluri de emisiuni radiofonice datorită primilor săi biografi Dragoş Tănăsescu şi Grigore Bârgăuanu.

Profesorul Dragoș Tănăsescu a deschis editorial seria volumelor de publicistică și muzicologie cu albumul miniatural „Dinu Lipatti. Viața în imagini” (Editura Compozitorilor din R.P.R., 1962), profitând, în sensul pozitiv al cuvântului, de relaxarea lentă, treptată, a dogmelor politice. Ani buni din 1948, referirile în media la personalitățile din orice domeniu, stabilite în străinătate, au fost interzise, Dinu Lipatti intrând sub incidența cenzurii pentru că în 1943, având aprobarea Ministerului Culturii, a susținut împreună cu viitoarea soție, Madeleine, tot pianistă, turnee în țări ocupate de Germania, al cărei aliat era și țara noastră. Restricțiile au mai fost motivate de rămânerea cuplului Lipatti în Elveția după 1948, deși autoritățile comuniste publicaseră apelul către toți românii aflați peste hotare să se întoarcă în patrie. Bineînțeles, muzicianul nu putea fi incriminat: el a avut aprobarea oficială să concerteze în teritoriile respective, iar boala gravă de care suferea din același an 1943 nu i-a permis întoarcerea în țară. Habotnicia ideologică a autorităților a mai avut ca efect cenzurarea corespondenței dintre Lipatti și mama sa, care nu a mai primit permisiunea să-l viziteze în Elveția decât în ultimele săptămâni de viață ale fiului… Primele referiri la personalitatea lui Lipatti au fost posibile abia în 1956 prin articolele scrise de Barbu Brezianu și Radu Gheciu în numărul 12 al revistei „Muzica”. Peste ani, tragedia și-a aflat evocarea mai întâi selectiv în 1975 sub titlul „Viața pianistului Dinu Lipatti povestită de mama sa”1, apoi integral, în 2017, reintitulată „Amintirile unei mame îndurerate”2.

Dinu Lipatti, Walter Legge și Madelaine Lipatti

Fiecare volum de memorii și istoriografie, cum sunt, spre exemplu, cele publicate de Miron Șoarec3, de tandemul cercetătorilor Dragoș Tănăsescu-Grigore Bârgăuanu, scrisorile ordonate în anul centenarului nașterii între coperțile a două volume4 au completat, pe măsura descoperirii noilor documente, informațiile despre viața și cariera muzicală a lui Dinu Lipatti. Însă alte mărturii oficiale semnificative au rămas necunoscute, ceea ce a alimentat insistența detectivilor în arhive, cum îmi place să-i numesc pe căutătorii cu adevărat fanatici, profesioniști hotărâți să-și urmărească decenii la rând obiectul pasiunii. Doi dintre ei au colaborat, alături de Ștefan Costache și Monica Isăcescu, la realizarea albumului „Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini”5.

Capitolul semnat de Orlando Murrin - Dinu şi Madeleine - oferă cititorului prilejul de a admira obiecte care i-au aparţinut lui Lipatti, mai ales fotografii inedite din colecţii particulare. Cele numai câteva cuvinte ale autorului, respectuoase faţă de discreţia cuplului asupra vieţii personale, sunt semnificative pentru iubirea, spiritul de sacrificiu şi ajutorul Madeleinei ca parteneră de scenă la pian, asistentă şi infirmieră, pentru devotamentul cu care a păstrat în cei 37 de ani cât i-a supravieţuit în singurătate toate documentele (obiecte personale, afişe, scrisori, corespondenţa, fotografiile, cronicile de concert, discurile fără destinaţie publică). Imaginile realizate special chiar de Lipatti, de alte persoane, sau instantaneele descriu relaţia specială dintre cei doi îndrăgostiţi, cărora anii puţini hărăziţi împreună, doar opt, i-au convertit în personaje de legendă. O legendă care va dăinui şi în urma descoperirii celei din urmă relicve.

Ultimul capitol - Înregistrările lui Dinu Lipatti - este, poate, cel mai important ca raport al situaţiei acestui tip de documente, adus la zi, ca perspectivă a valorificării imprimărilor până acum nepublicate. Autorul, Mark Ainley, şi-a găsit încă din adolescenţă vocaţia de arheolog al înregistrărilor necunoscute rămase de la pianişti renumiţi, eforturile sale pasionate concentrându-se ani mulţi asupra lui Lipatti. Cultura muzicală, talentul de jurnalist l-au ajutat să contribuie, prin textele publicate în prestigioasele reviste „Classical Recordings Quaterly”, „Piano magazine”, „Classical Recordings Collector”, prin comentarii în pliantele ce însoţesc discurile, prin numeroasele interviuri audio-video, prin blog-ul personal la cunoaşterea unor valori muzicale de excepţie situate, din varii motive, în afara circuitului public. El defineşte clar, sensibil, sintetic arta lui Dinu Lipatti: […] abundența de culori, nuanțele atent executate, extraordinara precizie și textura sonoră ireal de limpede erau mijloacele de expresie artistică ale unui talent de vrăjitor, ale unei capacități supraomenești de a reda atât structura, cât și conținutul de emoții al fiecărei piese.6

Ultimul recital, Besançon, 1950

În cazul Lipatti, meritele lui Mark Ainley au evoluat de la căutarea şi aflarea înregistrărilor necunoscute, a căror existenţă a dovedit-o cu acte tot de el descoperite, la redarea acestora pe cd-uri. Datorită lui aflăm cu surprindere din capitolul pe care îl semnează în album, că Walter Legge a lăsat dovezi astăzi concludente asupra atitudinii sale duplicitare faţă de Dinu Lipatti. Citez din textul lui Mark Ainley: [înregistrările pianistului] „cântăresc puțin, dar sunt din aur de 24 de carate”, spunea Walter Legge, producătorul lui Lipatti, despre cele nici patru ore imprimate de Lipatti pentru subdiviziunea Columbia a EMI. După moartea pianistului, Legge a declarat că „doar boala sa a fost de vină pentru numărul relativ mic de înregistrări pe care l-a făcut”, afirmând7 că Lipatti avusese nevoie de trei ani pentru a pregăti cum trebuie Concertul pentru pian al lui Ceaikovski și de patru ani pentru Imperialul lui Beethoven. Dar, așa cum arată diferite însemnări din timpul vieții lui Lipatti, afirmația este complet falsă: Lipatti era gata să imprime ambele lucrări, și nu doar sănătatea sa precară l-a împiedicat s-o facă. Conform lui Legge, pianistul ar fi declarat că vrea să se retragă de pe scenă – „să ne dedicăm de-acum înregistrărilor” -, ar fi spus Lipatti în repetate rânduri -, și totuși, o sumă de documente demonstrează că de fapt Legge nu a dat curs unor propuneri de imprimări venite atât de la pianistul însuși, cât și de la terțe persoane.8

Regizorul-fotograf și personajul Dinu Lipatti

Mark Ainley își probează afirmațiile cu reproducerile unor fișe tehnice din arhiva casei de discuri Columbia, cu existența a 25 de minute de imprimări ale lui Lipatti cu violoncelistul Antonio Janigro, pe care Legge le-a păstrat în colecția personală, dar nu a intreprins nimic pentru a le valorifica pe discuri comerciale, chiar prin refuzul producătorului în 1949 de a organiza înregistrările Concertului nr. 3 de Bartók, a Valsurilor de Chopin și a unor programe publice susținute de Lipatti în acel an la Londra. Numai apelul ultimativ al medicului Henri Dubois Ferrière l-a convins pe Legge să aducă în iulie 1950 un studio mobil cu care s-au realizat ultimele înregistrări - capodopere interpretative - ale lui Lipatti! Legge nu a valorificat nici discurile particulare existente în colecția soției pianistului... Trebuie numaidecât precizat că cercetătorului Mark Ainley i se datorează îmbogățirea patrimoniului sonor rămas de la Dinu Lipatti cu încă două ore de înregistrări și cu un interviu realizat la 27 iulie 1950 în studioul Radio Geneva, interviu în care și-a prezentat imprimările ce avea să rămână ultimele, exemplificând cu două din lucrările interpretate anterior pentru sesiunea de înregistrări speciale!

Mâinile lui Lipatti

Albumul Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini se constituie într-o nouă și prețioasă colecție de documente despre viața și opera unuia dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii.

 

1 Editura Litera

2 Editura Grafoart

3 „Prietenul meu, Dinu Lipatti”. Editura compozitorilor din România, 1981

4 Ediții publicate la editura Grafoart în 2017

5 Editura Institutului Cultural Român, 2020

6 „Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini”. Editura Institutului European, 2020, pag. 87

7 În revista „Gramophone” din 1951

8 Idem, pag. 87-88

 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.