Noi pomeni oferite de Primăria Iași. Clubul care ne-a mâncat peste 13 milioane de euro în trei ani stă doar pe banii ieșenilor şi ascunde modul în care i-a cheltuit
Echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 joacă astăzi, în Sala Polivalentă din Iași, primul meci pe teren propriu din play-off-ului ultimului eșalon intern. În etapa a III-a a grupei amintite, de la ora 17:00, echipa ieșeană se va confrunta cu modesta grupare CSU Cluj-Napoca.
Cum bugetul alocat clubului de către Primăria Iași (peste 13 milioane de euro în ultimii trei ani) este uriaș, CSM 2020 nu se obosește să producă și venituri proprii. Astfel, șefii clubului care ascund modul în care au cheltuit banii ieșenilor au decis ca și în faza a doua a campionatului intrarea la meciurile de acasă să fie gratuită.
Găuri uriașe în buzunarul ieșenilor
Reamintim, CSM Iași 2020 este singurul club local important care nu a comunicat public ce a făcut cu banii în 2025, an în care a retrogradat rușinos din prima divizie. Tot anul trecut, clubul Primăriei a semnat contracte cu sume amețitoare (de pildă, 7.000 de euro net salariu la ultima ligă!) cu unele persoane care, conform Federației Române de Handbal, vor încasa cumulat peste 500.000 de euro fără să muncească o secundă la Iași.
Clujencele sunt pe ultimul loc
Ținând cont de faptul că în play-off contează rezultatele din sezonul regulat obținute în duelurile directe cu grupările care se luptă acum pentru promovare, Iașul are acum zece puncte din cinci meciuri și este situat pe locul II al clasamentului, cu cinci puncte avans față de ocupanta poziției a III-a, Măgura Cisnădie.
Clujencele sunt pe ultima poziție, cu două puncte, din două remize în șase meciuri.
Cum, exceptând CSM Târgu Mureș, nimeni nu pare a fi interesat să promoveze din Divizia A, care a cuprins la start 24 de echipe împărțite în trei serii, CSM 2020 are mari șanse de a urca în elită, unde merg direct primele două clasate din play-off. Următoarele două clasate vor juca baraj, pentru două locuri de Liga Națională, cu ultimele două trupe din elită. În prima ligă joacă în acest sezon doar 12 cluburi, în condițiile în care alte două nu s-au înscris în competiție.
Publicitate și alte recomandări video