Nokia si nemtii

Cind concernul Nokia a anuntat, pe la mijlocul lui ianuarie, inchiderea unitatii de productie de la Bochum (Renania de Nord-Vestfalia), Germania a fost cuprinsa de un val de exclamatii de protest, care de care mai populiste, care de care mai stingiste. De la dreapta la stinga si inapoi, o sumedenie de politicieni si-au exprimat cit se poate de vocal supararea pe "capitalistii de caravana" (ministrul federal de finante Peer Steinbruck, social-democrat), pe "lacusta" Nokia "mincatoare de subventii" (Jurgen Rüttgers, premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, crestin-democrat) si totodata solidaritatea cu cei 2300 de angajati ai fabricii din bazinul Ruhr care urmeaza sa-si piarda slujba pina la jumatatea anului. Kurt Beck, presedintele SPD (Partidul Social Democrat) si premier al landului Renania Palatina, a anuntat ca-si va arunca mobilul Nokia, alti colegi marcanti intr-ale politichiei n-au stat nici ei deoparte: Horst Seehofer, ministrul federal al agriculturii (crestin-social), a pus si el problema renuntarii la telefoanele Nokia, la fel ca Peter Struck, seful factiunii social-democrate din Bundestag. In context, n-are de ce sa ne mire acuzele lui Berthold Huber, presedintele IG Metall (cel mai mare si mai puternic sindicat din Germania), care a tunat la demonstratia de protest care a avut loc pe 22 ianuarie la Bochum: "Acuz un concern mondial care, din sete de profit, distruge existenta a mii de angajati si a familiilor lor. Acuz un concern mondial care lasa-n urma sa o-ntreaga regiune pirjolita. (…) Pentru un astfel de gest rusinos, in dispretul oamenilor, nu exista achitare!".

Nu mica mi-a fost insa mirarea cind la stirile postului de radio WDR4 din chiar ziua demonstratiei de protest (participanti: 15.000) s-a anuntat faptul ca directorii liceelor din Bochum le-au dat liber tuturor acelor elevi care au dorit sa participe la protest! Ca sa vezi, mi-am zis, asta chiar ca-i tare! Dincolo de-o speculatie ad-hoc, anume ca multi dintre directorii de licee sint, probabil, saizecioptisti si si-or fi amintit cum, in tineretea lor, puteau doar sa viseze la directori care sa-ti spuna ca, daca vrei, esti liber sa mergi la mitingul de prostest (tare mi-e teama ca multi elevi au lipsit de la ore, dar nu s-au dus la demonstratie…), inseamna totusi ca exista o stare de spirit compusa din frustrari acumulate de-a lungul anilor care favorizeaza taman rabufniri de genul acelora provocate de cazul Nokia-Bochum.

Iar daca nu ca o dovada ultima, atunci precis ca un puternic argument in sensul ingrosarii rindurilor acelor germani care-si vad subtiindu-se pe zi ce trece standardul de viata (veniturile nete reale au scazut an de an in ultima vreme!), au venit alegerile de duminica din landurile Hessen si Saxonia Inferioara, alegeri care au adus cu sine o premiera: pentru prima data, stinga radicala reprezentata de partidul "Die Linke" ("Stinga"), partid rezultat din unirea PDS (partidul urmas al celui comunist din RDG) cu partidul WASG (Alternativa Electorala Munca si Dreptate Sociala), a reusit sa patrunda nu intr-unul, ci inca in doua Landtag-uri! Cu cele 5,1% din voturi obtinute in Hessen si cele 7,1% (!) din Saxonia Inferioara, "Stinga" fostului social-democrat Oskar Lafontaine (Vest) si a fostului pedesist Lothar Bisky (Est) si-a depasit propriile asteptari si s-a instalat de-acum ca al cincelea partid pe esichierul politic din Germania. Pe scurt: lucrurile s-au complicat, iar cazuri precum Nokia-Bochum – de vor fi sa mai fie – nu vor face decit sa ofere apa proaspata la moara discursurilor radical-stingiste.

Oricum, un lucru e clar: noua stinga (radicala au ba) este departe de sloganul comunist "Proletari din toate tarile, uniti-va!". Internationalistii de odinioara s-au convertit in antiglobalisti (acestia chiar sint destul de uniti!), iar stinga occidentala combate neoliberalismul, multinationalele, globalizarea, "jucatorii" globali de pe pozitii mai degraba nationalist-localiste.

Bineinteles ca pentru cei 2300 A n oameni afectati de mutarea fabricii Nokia de la Bochum la Jucu/Cluj pierderea locului de munca inseamna o drama – dar nicidecum o catastrofa. Iar daca ar pune in balanta drama lor cu ceea ce va insemna producerea de mobile Nokia la Cluj pentru cei 3500 de angajati din Romania (si odata cu ei pentru familiile lor si multi altii), ar intelege, poate, ca mai merita si altii sa se-nfrupte – fie si numai tot pentru zece ani! – din bunastarea (in toate sensurile) pe care ti-o da un loc de munca bine platit la tine acasa.

Publicitate și alte recomandări video