
„NORDIS DE IAȘI” – Studiu de caz: cum ajung victime colaterale ieșeni care-și cumpără un apartament nou. Birocrația Primăriei falimentează un dezvoltator imobiliar

Un constructor a ajuns în pragul falimentului din cauza birocrației excesive din Primăria Iași. Dezvoltatorul a achiziționat un teren cu un plan urbanistic zonal „la cheie”, iar municipalitatea refuză de patru ani eliberarea autorizației. Zeci de cumpărători de apartamente sunt victime colaterale: firma a intrat, între timp, în insolvență.
Peste 50 de cumpărători de locuințe așteaptă deznodământul: începând cu anul 2021 au dat avansuri și au efectuat plăți, dar construirea blocurilor este blocată într-un hățiș birocratic, care arată haosul urbanistic în care se zbate Iașul de atâția ani, în lipsa unui Plan Urbanistic General. Actualul PUG a împlinit, anul trecut, un sfert de secol.
În tabelul preliminar de creanțe este înscrisă suma de 14,5 milioane lei în dreptul persoanelor fizice, dar constructorul spune că, între timp, această sumă ar fi fost diminuată parțial după ce a returnat o parte din bani. Printre victimele colaterale se numără și un fost viceprimar al Iașului.
Cazul este binecunoscut la nivelul Primăriei Iași, în ultimii ani fiind ținut în atenția publică de mai multe publicații precum „Ziarul de Iași”, „Reporter de Iași” sau „7Iași”. În ciuda numeroaselor articole pe temă, controversele din jurul serviciului de urbanism s-au ținut lanț. „Ziarul de Iași” readuce subiectul în discuție, cu elemente de noutate, în cadrul noului proiect editorial „Dosarele ZDI”.
Scurt istoric al proiectului
Terenul dedicat proiectului imobiliar are o suprafață de 8.000 mp și se află în Copou, pe str. Antonin Ciolan. LCA Construct Imobiliare SRL a achiziționat bunul în vara anului 2020 de la latifundiarul Ioan Zapodeanu. Vânzarea a fost făcută în contextul aprobării de către Consiliul Local (CL) Iași, în octombrie 2019, a unui plan urbanistic zonal (PUZ) care permitea construirea de blocuri cu un regim de până la 6 etaje. Tranzacția s-a cifrat la 700.000 euro. LCA intenționa să construiască 4 blocuri cu regim mediu de înălțime (4 etaje).
La momentul vânzării, pe teren erau începute lucrări pregătitoare șantierului. În urma unui control, Poliția Locală a amendat constructorul și a dispus intrarea în legalitate. La vremea respectivă, dezvoltatorul a admis că a început lucrările fără autorizație și a invocat întârzierile mari de la Primărie în emiterea actelor urbanistice: din cauza pandemiei, prețurile la materiale de construcții creșteau vertiginos, iar dezvoltatorul a intenționat să reducă din pierderi. Între momentul vânzării și cel al controlului (ianuarie 2021), Primăria nu a emis nici măcar un certificat de urbanism.
După control, în aceeași lună, constructorul a depus dosarul pentru o autorizație de intrare în legalitate, în conformitate cu procesul-verbal încheiat de Poliția Locală: acest act nu a fost emis nici până în ziua de astăzi. Dar, un document tot a fost eliberat: un certificat de urbanism în mai 2022 pentru intrarea în legalitate, la 15 luni de la depunerea dosarului. În mod normal, urma emiterea autorizației, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Interpelați de „Ziarul de Iași” pe temă, reprezentanții Primăriei invocau acte incomplete la dosar. Dar, de exemplu, tergiversarea emiterii actelor de către municipalitate a dus la situația în care unele avize de la dosar expiraseră și trebuiau reactualizate.
În tot acest timp, Primăria nu a avut probleme în cazul altor proiecte din zonă, în perioada 2018 – 2022 fiind eliberate acte urbanistice (certificate sau autorizații) pentru alți solicitanți de pe str. Antonin Ciolan. Au fost construite locuințe, au fost efectuate investiții în rețele de utilități și, la doi pași de proiectul LCA, încă este în construcție un proiect de amploare: blocuri cu 10 etaje cu peste 1.100 de apartamente. Amplasamentul ultimului proiect are acces și alte străzi, dar cu siguranță str. Antonin Ciolan va fi utilizată de locatarii acestui complex, la fel cum fac și ceilalți riverani. Acesta este și motivul tergiversării proiectului LCA: regimul str. Antonin Ciolan, o stradă care, zilnic, este circulată.
Mărul discordiei: statutul juridic al străzii
După emiterea certificatului de intrare în legalitate, brusc Primăria a venit cu o altă cerință la constructor: drumul de acces (str. Antonin Ciolan) nu este drum public, ci este unul de exploatare (agricol) și ar fi în proprietatea/administrarea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV). Prin urmare, Primăria a solicitat constructorului să prezintă un acord de servitute de la SCDVV. Din acest moment încep să iasă la iveală contradicțiile între diversele acte emise de Primărie: în alte acte eliberate de municipalitate fuseseră avizate lucrări de investiții (locuințe, branșamente etc.) pe str. Antonin Ciolan. Astfel, în unele cazuri nu au fost restricții, în altele, precum cel al LCA, s-au descoperit inadvertențe.
Suplimentar, așa cum a subliniat constructorul într-un punct de vedere trimis „Ziarul de Iași”, str. Antonin Ciolan figurează în nomenclatorul de străzi aprobat prin decizia consilierilor locali: în 2017 apărea la poziția 693 din anexa HCL 208/2017, iar, în 2021, odată cu actualizarea documentului, la poziția 696 din anexa HCL 292/2021.
Constructorul a contestat, fără succes, decizia Primăriei. În același timp, LCA s-a adresat și SCDVV pentru a solicita aviz, dar stațiunea a refuzat să emită avizul, în ciuda faptului că firma obținuse undă verde inclusiv de la Ministerul Agriculturii.
În 2024, „compartimentele tehnice ale Primăriei au comunicat că (drumul, n.r.) este în administrarea stațiunii”, după cum ne declara secretarul general al municipiului Denisa Ionașcu. „Serviciul GIS, cu semnătura arhitectului-șef, a remis o adresă în care se expune situația: drumul a avut 9.200 mp, din care o suprafață de 5.000 mp a fost atribuită prin titluri de proprietate, iar diferența de 4.000 mp a rămas în administrarea stațiunii, iar acești 4.000 mp reprezintă și zona de trecere. Ei (LCA, n.r.) au nevoie de un înscris prin care se rezultă acordul stațiunii pentru utilizarea dreptului de servitute. Eu sunt obligată să țin cont de analiza serviciilor Primăriei”, declara, la vremea respectivă, Denisa Ionașcu.
Reacția acesteia a venit în contextul unor proteste organizate de angajații LCA timp de câteva zile în fața Primăriei Iași, în aprilie 2024.
Surpriză: drumul a fost intabulat în domeniul public
La finalul anului trecut, drumul și-a găsit proprietar. „În decembrie 2024, drumul a fost intabulat – este în intravilan, domeniul public și în proprietatea Statului român. Intabularea s-a făcut în baza cererii Stațiunii de cercetare, dar proprietar este Statul, iar, ca orice drum intravilan, este deschis circulației publice și pietonale. Stațiunea nu poate să fie administrator, așa cum s-a interpretat anterior, deoarece ei au în proprietate și administrare doar 100 metri, pe partea de nord a străzii, conform hotărârilor guvernului 2203/2004 și 95/2018”, se arată în punctul de vedere al LCA pentru „Ziarul de Iași”, care, în același timp, a subliniat că intabularea trebuia cerută de Primăria Iași atât timp cât această instituție a emis, ani la rândul, acte urbanistice care au vizat această stradă.
Potrivit LCA, cei 100 metri nu sunt în dreptul proprietății unde a fost aprobat PUZ-ul pentru complexul imobiliar. „Localizarea exactă a suprafeței de 100 m s-a realizat prin efectuarea măsurătorilor topografice, concluzionându-se că se află în partea de nord. În consecință, Stațiunea nu are în administrare nicio suprafață pe fostul DE 1125 între proprietatea subscrisei (Prof. Antonin Ciolan nr. 10) și str. Viticultori”, au mai spus oficialii companiei.
Culmea, într-o adresă a primarului Mihai Chirica către LCA, ca urmare a unei petiții, edilul-șef al Iașului și-a însușit o expertiză cadastrală în care se arăta că drumul nu este în administrarea SCDVV, potrivit documentului pus la dispoziția „Ziarul de Iași” de către constructor.
Primăria montează „din greșeală” un indicator cu restricții de trafic
Acțiunile controversate ale Primăriei din ultimii ani au atins punctul culminat recent: pe str. Antonin Ciolan au fost montate indicatoare cu restricții de trafic în ceea ce privește tonajul greu. „La acest moment nu există niciun indicator montat în zonă. Dintr-o eroare a fost montat un indicator acolo, care a fost relocat”, se arată într-un răspuns al Primăriei de zilele trecute.
În ceea ce privește intabularea terenului de către statul român, municipalitatea spune că acest lucru nu este de natură să ducă la concluzia că drumul este unul public.
„Conform extrasului de carte funciară, terenul identificat DE 1125/4 aparține domeniului public al Statului Român. Situația juridică existentă a imobilului a fost avută în vedere de către instanța de judecată la momentul soluționării litigiului ce a avut ca obiect obligarea autorității publice la emiterea Autorizației de Construire, care s-a pronunțat în sensul necesității completării documentației de autorizare cu acordul titularului dreptului de proprietate sau administrare pentru utilizare a DE 1125. Faptul că terenul pe care se află acest drum de exploatare aparține domeniului public al statului nu este de natură să ducă la concluzia că acest drum este unul public”, se mai precizează în punctul de vedere al Primăriei.
Victime colaterale: zeci de cumpărători de apartamente
În tabelul preliminar de creanțe al LCA Construct, făcut public în august 2024, apar peste 50 de cumpărători de apartamente. Aceștia sunt înscriși în tabel cu sume care ajung și până la aproape 475.000 lei. Sunt creanțe admise în urma avansurilor și plăților efectuate, în perioada 2021-2024, de către diverse persoane fizice care au intenționat să locuiască pe str. Antonin Ciolan în blocurile din complexul „Mon Jardin”.
În total, în tabelul preliminar figurează suma de 14,6 milioane lei în cazul cumpărătorilor de apartamente. În punctul de vedere al LCA către „Ziarul de Iași” se arată că, în prezent, numărul celor de la masa credală ar fi scăzut întrucât au fost efectuate plăți către unele persoane care au solicitat returnarea banilor – suma totală invocată de investitor fiind de circa 3,5 milioane lei.
Între cei înscriși în tabelul de creanțe figurează și 5 proprietari dintr-un alt proiect dezvoltat de LCA Construct Imobiliare, în Bucium: funcționarii Primăriei au respins recepția invocând diverse motive, iar locuințele tip vilă nu pot fi intabulate. Două dintre motive au fost dezvăluite de „Reporter de Iași” în toamna anului trecut: drumul de acces ar fi prea lat și a fost realizat un gard la parcare care nu era prevăzut în planșe.
Lipsa intabulării nu permite cumpărătorilor să intre efectiv în proprietatea imobilelor: fără intabulare, aceștia nu pot contracta creditul ipotecar pentru finalizarea tranzacțiilor conform ante-contractelor de vânzare-cumpărare. Între aceștia se numără și fostul viceprimar Răzvan Timofciuc: el a încheiat, alături de soția sa, o promisiune de vânzare în aprilie 2021 și a fost înscris la masa credală cu o sumă de peste 250.000 lei. În situația lui sunt alți 4 cumpărători din complexul din Bucium, toți locuind în vile dar fără să poată să fie încă proprietari, în timp ce celelalte persoane fizice au efectuat plăți pentru complexul din Copou.
***
Dacă sunteți în situație de abuz sau alt tip de neînțelegere financiară cu un dezvoltator imobiliar căruia i-ați plătit deja, total sau parțial, o locuință, și credeți că speța dumneavoastră este relevantă și pentru alții, puteți să ne lăsați o scurtă descriere a cazului, precum și datele de contact, pe adresa de email redactie@ziaruldeiasi.ro sau la numărul de WhatsApp al redacției 0734942785.
Publicitate și alte recomandări video