anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Advertorial

Normalitatea, un prim pas al Proiectului de țară

GALERIE
Traian Dobre
  • Traian Dobre
- +

Când unii politicieni ajung la ananghie, eventual penală, devin evlavioși și-l descoperă, brusc, pe Dumnezeu. Când alții ajung în impas politic, devin brusc consensuali și descoperă, tot brusc, ”proiectul de țară”. De fapt, vor o mare coaliție prietenească de partide și nu competiție politică pe bune. Vor un blat generalizat și binecuvântat de Interesul Național.

Vorbele acestea, ”proiect de țară”, sună pompos, dar nu exprimă nimic, căci ”proiectul de țară” se cere a fi, întotdeauna, găsit. Și cum este de negăsit sau nu se doreste a fi găsit, ”proiectul de țară” se transformă în propagandă. Altfel spus, te refugiezi într-o vorbă mare când constați că micile vorbe cu care încerci să păcălești zi de zi nu mai țin.

Proiect de țară, deducem, că înseamnă ceva generos, plin de fior patriotic și de inteligență, cu care toată lumea este de acord. Proiectul de țară este ceva în care crede tot poporul, pentru care lucrează toată suflarea și în numele căreia facem tot ce trebuie. Ideile cheie ar fi: ”efort colectiv”, ”unitate în cuget și-n simțiri”. Simțiți dvs că s-ar întâmpla aşa ceva la noi? Ba chiar ne apuca râsul de câte ori auzim pe câte unul cum își înfoaie pieptul spunând, preocupat, că ”avem nevoie de un proiect de țară”.

Să ne lămurim: momentele în care întreaga societate, de la șef de stat la ultimul cetățean mai degrabă dezinteresat de politică, recunoaște ceva ce s-ar putea numi ”proiect de țară”  sunt cu totul excepționale. În războaie, de pildă, când toți membrii unei națiuni își doresc victoria. Sau în momente de cumpănă istorică, cum am cunoscut și noi. În fine, sunt citate drept ”proiecte de țară” cu succes bifate de România aderarea la NATO și integrarea în UE. Poate e corect! Doar că salturi de acest gen se întâmplă o dată la o sută de ani în destinul unei țări ca România. Să vrei să se întâmple în fiecare sesiune parlamentară e cam mult.

Eu cred că o țară normală nu are nevoie de un ”proiect de țară”. Sau, dacă vreți,  proiectul ei de țară este să fie normală și atât. Pe de o parte, normalitatea presupune predictibilitate și respect în raport cu proprii cetățeni. Pe de altă parte, normalitatea presupune o politică coerentă si astfel normalitatea s-ar simti imediat și în afaceri; și în educație; și în justiție; și în sănătate; și în asistență socială; și în cultură.

O țară normală își veghează prosperitatea și siguranța cu naturalețe, cu prudență, cu profesionalism, ceea ce presupune că acceptă și chiar cultivă divergențele de idei. Inevitabil, unii vor la dreapta, alții vor la stânga și… destul de  mulți, din câte se observă, vor să stea pe loc.
Ce-i lipsește României să fie o țară modernă? Mai mult ca sigur îi lipseşte educația. Atât timp cât peste 40% dintre tineri sunt analfabeţi funcţionali, adică ştiu să scrie sau să citească, dar nu înţeleg noţiunile învăţate, ar trebui să-i îngrijoreze pe cei care pun pe hârtie mult-aşteptatul proiect de ţară. Eu cred că primul capitol al proiectului trebuie să se intituleze: Normalitatea!

Ing.dr.ec Traian Dobre

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Lucian DÎRDALA

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.

opinii

De ce scriu?

Florin CÎNTIC

De ce scriu?

Cum, dintr-un scrupul arhivistic, mi-am numerotat textele trimise săptămânal Ziarului de Iaşi, am descoperit că acesta este cu numărul 500. Astfel încât aş face o scurtă pauză de respiraţie faţă de tematica obişnuită a rubricii mele.

Meditaţie despre europubelă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis şi europubelă, cum îi spune mai simandicos lăzii de gunoi, am putea spune că este pântecele răsturnat al unui cetăţean european. Asemănările sunt frapante. 

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Alex VASILIU

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Nu mai trebuie demonstrat că forţa de comunicare, convingere şi impresionare a imaginii plasează sunetul pe locul al doilea, mai ales acum, în epoca civilizaţiei ecranelor omniprezente. Apariţia televiziunii, cu multe decenii în urmă, a însemnat pentru unii ignorarea relevanţei radioului, însă timpul a demonstrat că „arma clasică”, aparent simplă, numită microfon, poate învinge deseori în lupta pentru captarea interesului public. Dacă este folosită inteligent, inspirat, cu grijă pentru cultivarea valorii, cu harul comunicării. Şi în cazul radioului, „reclama este sufletul comerţului”. 

pulspulspuls

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Apăi, dragilor, om fi având noi nişte anişori adunaţi pe creştet, dar când vezi asemenea năzdrăvănii zău că îţi vine, ca-n tinereţe, să-ţi faci bocceluţa şi s-o tai unde-i vedea cu ochii: Canada, Anglitera, chiar şi Congo, zău aşa, numai Iaşi şi Românica nu.

Caricatura zilei

România - Belarus

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.