Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Noroc de rabie! Câinii şi pisicile din zona focarului ajung la padoc

GALERIE
pisica
  • pisica
- +

Vânătoarea va avea loc într-un perimetru determinat de străzile Nicolina, Sălciilor, Vasile Urechia, Calea Galata, b-dul Nicolae Iorga, Şoseaua Naţională.

Pisica depistată cu rabie din zona bulevardului Nicolae Iorga curăţă câteva cartiere de câini şi pisici. Edilii oraşului împreună cu oficialii Direcţiei Sanitare Veterinare au întocmit un plan de măsuri pentru vaccinarea tuturor animalelor de pe raza focarului de rabie. Aceştia au delimitat o zonă de protecţie formată din perimetrul străzilor Nicolina, Sălciilor, Vasile Urechia, calea Galata, Nicolae Iorga, Şoseaua Naţională şi Splai Bahlui Mal Stâng. „În toată zona de protecţie, toţi posesorii de animale, câini şi pisici, sunt obligaţi să permită vaccinarea lor de către doctorii sanitar-veterinari ai direcţiei de pe raza judeţului Iaşi. Vaccinarea este gratuită şi obligatorie în acelaşi timp şi este interzisă părăsirea perimetrului de către posesorii de animale până la finalizarea focarului de rabie“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. De asemenea, echipajele de la Salubris vor ridica toate animalele fără stăpân din zona de protecţie şi le vor duce la padocul din Miroslava. Câinii şi pisicile vor sta în carantină, iar dacă nu vor trăda simptome de rabie, vor fi trimise înapoi în stradă. Zona de protecţie va fi continuată cu un areal de supraveghere delimitat de şoseaua Galata, zona Cerna, cartierul Mircea cel Bătrân până în bulevardul Alexandru cel Bun, inclusiv zona din jurul pasajului Alexandru cel Bun, Strada Uzinei, Strada Libertăţii, şoseaua Nicolina şi Tudor Neculai. Acest perimetru va rămâne sub supravegherea autorităţilor timp de o lună, iar vaccinarea câinilor şi pisicilor va dura cel mult 14 zile.

Edilii mai atrag atenţia că ieşenii care au câini şi pisici sunt obligaţi să-şi vaccineze animalele. În prima zi de campanie, echipele au intervenit cu ajutorul unor echipaje de poliţie deoarece unii stăpâni de câini şi pisici au refuzat să-şi dea animalele la vaccinat. „Chiar pe zona blocului de pe Nicolae Iorga 37, mai avem două apartamente şi am cerut sprijinul Secţiei VI Poliţie pentru a interveni în regim de urgenţă să ne dea voie să vaccinăm animalul, să intre în casă“, a mai arătat Chirica. Şi Direcţia de Sănătate Publică va vaccina toate persoanele care au intrat în contact cu pisica bolnavă. Autorităţile locale susţin că un nou potenţial focar ar putea să fie confirmat în oraş. O pisică cu un compartament suspect a fost ridicată pe bulevardul C.A. Rosetti. Deocamdată a fost dusă la analize, iar boala ar trebui să fie confirmată zilele acestea.

O femeie care a atins pisica cu rabie s-a prezentat la analize

O nouă potenţială victimă a apărut în cazul focarului de rabie depistat la finele săptămânii trecute în Iaşi. Pe 1 septembrie, în preajma supermarketului Agriban Cris de pe bulevardul Nicolae Iorga a fost observată o pisică ce prezenta un comportament anormal. Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare (DSV) au anunţat că, în urma testării cadavrului animalului, rezultatul a fost pozitiv. Cei care au fost zgâriaţi şi muşcaţi de către pisica în cauză au fost duşi la Centrul Antirabic şi s-a demarat o anchetă pentru a se stabili care a fost exact traseul animalului cu rabie. „Astăzi (n.r. - ieri), o femeie s-a prezentat la Centrul Antirabic, susţinând că, acum aproximativ o săptămână, două, a intrat în contact cu pisica respectivă şi a solicitat să i se facă analizele. De asemenea, femeia respectivă are un copil“, a declarat Constantin Platon, purtător de cuvânt al DSV.

Gabriela TOMA, Lidia RUSU

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri