Norocul nu putea ține la infinit! Poli trebuie să joace fotbal dacă vrea să nu aibă emoții în actualul sezon
Politehnica Iași a pornit prost în returul sezonului regulat al Ligii I de fotbal, 1-2, sâmbătă, în Copou, în fața Sepsi Sfântu Gheorghe.
După cum am precizat în cronica partidei, rezultatul este surprinzător dacă luăm în calcul faptul că Iașul câștigase toate cele patru meciuri de pe teren propriu din campionat de când antrenorul Emil Săndoi a venit la Iași, iar oaspeții, care erau mai prost clasați, au venit pe „Emil Alexandrescu” fără 11 jucători importanți. Dacă luăm însă în calcul aspectul meciului, eșecul nu este surprinzător, chiar dacă, poate, remiza ar fi fost mai echitabilă. Poli a pierdut însă deoarece a fost total neinspirată în ofensivă și a gafat flagrant în defensivă.
Ofensivă lipsită de luciditate: șapte șuturi din 13 trimise în blocaj, nicio ocazie clară
Pentru primul aspect, cifrele sunt elocvente. Deși a avut posesia (63%), cifră uriașă pentru media Iașului din acest sezon, și a tras mai mult spre poartă (13-6), Politehnica nu a fost deloc periculoasă. Asta pentru că, în primul rând, mai mult de jumătate dintre încercări au fost trimise în blocaj, element care demonstrează clar lipsa de luciditate ofensivă. La acest capitol se poate merge mai departe. Faptul că dintre cele șase șuturi care nu au fost blocate doar două au fost pe poartă, la golul lui Kamberi și în prelungiri, când „capul” lui Itu ar fi fost prins și de un copil, confirmă imprecizia și lipsa de incisivitate a atacului Politehnicii.
Astfel, chiar dacă a dominat, Iașul a pierdut clar și la capitolul ocazii, Sepsi având, în afară de goluri, alte trei oportunități mari de a înscrie, între care și o bară, față de zero ale gazdelor.
Erori mari în apărare la ambele goluri
Gazdele au suferit la capitolul luciditate nu doar în teren, ci și pe banca tehnică, declarațiile lui Săndoi, care s-a repetat pe anumite teme la conferința de presă, când a dat și câteva replici nesusținute de fapte, fiind elocvente.
Chiar și așa, Poli putea să nu piardă dacă nu greșea flagrant în apărare. La primul gol, Gheorghiță a uitat să-l mai marcheze pe Alimi la o fază fixă, lucru total nepermis, iar portarul Fernandez nu a fost inspirat. Apoi, la a doua reușită a oaspeților, rând pe rând, Ispas, Samayoa și Gouet au ratat posibilitatea de a bloca faza care a generat execuția lui Neskovic.
Eșecul cu Sepsi aduce astfel o nouă confirmare a faptului că precedentele victorii obținute de Politehnica, după exprimări la fel de modeste ca sâmbătă, au fost generate în primul rând de noroc.
Cifre slabe la finalul turului
Acest lucru este confirmat și de datele prezentate de cunoscuta platformă de analiză italiană Wyscout. Aceasta a stabilit la finalul turului că cel mai mare dezechilibru între calitatea fotbalului practicat și poziționarea în clasament apare la Poli Iași. Astfel, clubul ieșean, care a încheiat prima parte a sezonului regulat pe decenta poziție a 8-a, e pe locurile 13-14, care duc la baraj, în ce privește exprimarea fotbalistică.
Doar două puncte peste zona roșie!
Drept urmare, e limpede pentru toată lumea că Politehnica trebuie să lucreze serios la îmbunătățirea calității jocului în această perioadă în care campionatul este întrerupt. Altfel, sprintul intens de pe final de an, cu șapte meciuri oficiale, cinci de campionat și două de Cupă în mai puțin de o lună, riscă să fie nereușit și să genereze iernarea pe un loc cu emoții de retrogradare. Asta mai ales că nici acum situația în clasament nu e foarte roză, înfrângerea cu Sepsi păstrând Poli la cota 20 de puncte, Iașul, aflat pe locul 10, la egalitate de puncte cu Farul, care e pe 11, mai având acum un avans de doar două puncte față de prima poziție care duce la baraj.
Publicitate și alte recomandări video